| La un pas de tragedie din cauza unei lumânări aprinse uitată lângă materiale combustibile | O femeie de 86 de ani din orașul Darabani a ajuns la spital cu arsuri pe față după ce bunurile din locuință au luat foc de la o lumânare aprinsă uitată lângă materiale combustibile. S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 februarie. |
| | Incendiu la Bucecea. Două persoane în spital cu arsuri grave | Două persoane, o femeie de 65 de ani şi un bărbat de 43 de ani, au ajuns duminică seară la spital, cu arsuri grave, după ce au fost victimele unui incendiu. |
| | 24 de incendii într-o săptămână | Într-o singură săptămână, pompierii botoșăneni au stins incendii cât într-o lună. Astfel, în perioada 08 – 14 octombrie, pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 24 de evenimente cu foc. |
| | Șase incendii în a doua zi de Rusalii | 61 de pompieri militari şi voluntari au intervenit ieri, pentru stingerea a şase incendii produse pe raza localităţilor Dorohoi, Broscăuți, Drăgușeni, Botoșani și Blândești. |
| |
| Maşină aprinsă de un scurtcircuit electric | Un autoturism care se deplasa pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, a fost distrus, parțial, într-un incendiu, generat, cel mai probabil, din cauza... |
| | Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns la București | Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei... |
| | Maşină aprinsă de un scurtcircuit electric | Un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Hudum, comuna Curteşti, a fost distrus într-un incendiu, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit... |
| | Locuinţă aprinsă de un coş de fum deteriorat | ... |
| | Locuinţă din Dumbrăviţa aprinsă de o sobă supraîncălzită | O femeie de 80 de ani din satul Dumbăviţa, comuna Ibăneşti, a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit, joi după-amiază,... |
| | Locuinţă aprinsă de un coş de fum necurăţat | A vrut să-şi încălzească locuinţa şi a făcut focul fără să se asigure că are coşul de fum curăţat de funingine. Această neglijenţă la... |
| | Incendiu cu victimă la Vlăsineşti | Un bărbat de 59 de ani din satul Miron Costin, comuna Vlăsineşti, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu, izbucnit în locuinţa sa, observat... |
| Locuinţă aprinsă de un jar căzut din sobă | O familie din satul Stânceşti, comuna Mihai Eminescu a fost păgubită de foc de aproximativ 4.000 de lei. La atât se ridică valoarea pagubelor produse... |
|
|
| EDITORIAL - Punem cruce pe CORNUL ȘI LAPTELE? | Se pare că începutul anului școlar va aduce sfârșitul Programului “Cornul și laptele”. Pe lângă faptul că are o denumire ca de fabulă, toxiinfecțiile alimentare și risipa de bani publici au creat o discuție aprinsă între responsabilii politici ai momentului, care, nu-i așa, se pregătesc de campanie electorală. Cu alte cuvinte își... |
|
|
| Şase incendii în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a şase incendii izbucnite pe raza localităţilor Botoşani, Sarafineşti (comuna Corni), Ghireni (comuna Coţuşca), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti) şi Dorohoi. |
|
|
| Locuinţă distrusă de o lumânare uitată aprinsă | Neglijenţa a lăsat o familie din Tudora fără acoperiş deasupra capului. S-a întâmplat în seara zilei de 5 mai, când o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a incendiat bunurile dintr-o încăpere. Flăcările s-au extins cu repeziciune la alte trei camere, precum şi la acoperişul din stuf. |
|
|
| Anexă gospodărească distrusă de un fumător neglijent | Un bătrân în vârstă de 71 ani din satul Bobuleşti, oraşul Ştefăneşti, şi-a incendiat una dintre anexele din gospodărie după ce a fumat în interiorul acesteia şi a aruncat ţigara aprinsă pe materiale combustibile. |
|
|
| 58 de intervenţii ale pompierilor în două zile | În primele două zile ale lunii aprilie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 58 situaţii de urgenţă. |
|
|
| Incendiu într-un apartament din Dorohoi. Locatarii din bloc revoltaţi faţă de proprietar | Un apartament din Dorohoi, situat la parterul unui bloc de pe Aleea Pinului, a fost la un pas de distrugere după ce proprietarul, un bărbat în vârstă, care suferă de mai multe afecţiuni, a uitat un reşou în priză. |
|
|
| Bătrân mort într-un incendiu la Cucorăni | Un bărbat de 72 de ani din satul Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu, izbucnit în această dimineaţă în locuinţa sa, după ce a adormit cu ţigara aprinsă. |
|
|
| 30 de persoane evacuate dintr-un bloc din Dorohoi, în urma unui incendiu | Coşurile de fum necurăţate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile şi o lumânare uitată aprinsă lângă nişte cartoane sunt cauzele care au generat şase incendii, în a treia zi din anul 2016, în judeţul Botoşani. |
|
|
| Incendii din neglijenţă | O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital cu arsuri, iar alţi doi botoşăneni au rămas fără o parte din agoniseala de-o viaţă în urma a trei incendii, produse în ziua de 28 decembrie, în mai puţin de trei ore, la Dorohoi, Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti) şi Săveni. Pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor au... |
|
|
| Bucătărie aprinsă din neglijenţă | A vrut să topească ceară, dar şi-a incendiat bucătăria de vară. Este păţania unui localnic din oraşul Ştefăneşti care s-a luat cu treaba prin gospodărie şi a uitat că are aragazul în funcţiune. Şi-a amintit când a văzut că îi arde anexa. |
|
|
| Incendiu din cauza unei butelii | O femeie din satul Buhăceni, comuna Truşeşti, a fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului, după ce a verificat etanşeitatea racordurilor unei butelii abia montate cu o brichetă aprinsă. Gazul acumulat în încăpere s-a aprins, incendiind câteva materiale textile, două covoare şi trei pături. |
|
|
| Gospodărie aprinsă de neglijenţă | Gospodăria unui localnic din comuna Corni, compusă dintr-o casă, trei anexe şi un depozit de furaje, a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit în seara zilei de 6 august. Iniţierea s-a produs într-o bucătărie de vară, lipită de casă, de la un mijloc de preparare a hranei lăsat nesupravegheat. |
|
|
| Lan de grâu incendiat de un fumător neglijent | Un fumător neglijent a fost la un pas să transforme un lan de grâu în scrum, luni după-amiază, la Săveni. Ţigara aprinsă aruncată la întâmplare a aprins grâul, dar şi paiele rezultate în urma treieratului, de pe cca. 12 ari. Chemaţi în ajutor, pompierii din Săveni au intervenit prompt şi au stins incendiul înainte ca acesta să cuprindă... |
|
|
| Tone de furaje distruse în două incendii | ... |
|
|
| Neglijenţă explozivă | De la începutul lunii, patru botoşăneni şi-au distrus, parţial, locuinţele pentru că nu au exploatat corespunzător buteliile care alimentau aragazurile. Doi dintre ei au ajuns la spital cu arsuri uşoare. Evenimentele au fost provocate ca urmare a scăpărilor de gaze şi a verificării incorecte a etanşării racordurilor. |
|
|
| Casă aprinsă de o priză defectă | O familie din comuna Vorona a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu produs în această dimineaţă. Izbucnit într-o anexă din gospodărie, cel mai probabil din cauza unei prize defecte, incendiul s-a extins cu repeziciune şi la acoperişul casei. |
|
|
| Casă din Pomârla aprinsă de un coş de fum deteriorat | O familie din comuna Pomârla a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit astăzi, la prânz. |
|
|
| Maşină aprinsă de un scurtcircuit electric | Un autoturism care se deplasa pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric. |
|
|
| Maşină aprinsă de un scurtcircuit electric | Un autoturism parcat pe strada Pacea din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric. |
|
|
| Incendiu la Broscăuţi provocat de o lumânare uitată aprinsă | O casă dezafectată de pe raza comunei Broscăuţi a luat foc, cel mai probabil, de la o lumânare aprinsă uitată lângă materiale combustibile. S-a întâmplat marţi seară, după ora 23.00. |
|
|
| Locuinţă incendiată din neglijenţă | O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată pe masa din bucătăria unui botoşănean a incendiat mai multe materiale combustibile din încăpere, generând panică în rândul locatarilor. S-a întâmplat luni seară, într-o casă de pe strada 1 Decembrie din municipiul Botoşani. |
|
|
| Bucătărie de vară aprinsă de o lumânare uitată aprinsă | Neglijenţa l-a costat pe un localnic din comuna Ungureni cca. 500 lei. La atât au fost estimate pagubele înregistrate în urma unui incendiu izbucnit în această dimineaţă, în bucătăria de vară din gospodărie. Intervenţia promptă a pompierilor din Săveni a împiedicat propagarea flăcărilor la locuinţă. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|