| (P) Alexandru Dumitriu, mesaj la depunerea jurământului pentru funcția de consilier local din partea PNL | Stimați colegi, dragi dorohoieni,
Scriu aceste rânduri cu o emoție profundă, cu recunoștință și, mai ales, cu un simț al responsabilității cum nu am mai simțit până acum. Să fiu investit în funcția de consilier local în orașul Dorohoi nu este doar o onoare, ci și o obligație pe care o port cu drag în suflet. |
| | Intervenție dramatică a pompierilor dorohoieni! - FOTO | Un panou de distribuție a gazelor naturale de pe strada Sf. Ioan Românul, din municipiul Dorohoi, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Flăcările s-au extins la acoprișul unei case. |
| | Comunicat - Mobilier şcolar nou pentru unităţile şcolare din municipiul Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat 2 contracte de furnizare mobilier şcolar în valoare totală de 2,423,560.87 lei inclusiv T.V.A., finanţate prin Planul Național de Redresare şi Reziliență.
|
| | Primarul Dorin Alexandrescu a depus jurământul pentru al cincilea mandat - FOTO&VIDEO | Dorin Alexandrescu, primarul în funcție a municipiului Dorohoi, a depus jurământul, astăzi, pentru cel de-al cincilea mandat, câștigat în urma alegerilor locale din data de 9 iunie 2024. |
| |
| Copii de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” în vizită la pompierii dorohoieni - FOTOGALERIE | „Nu ne jucăm cu focul!“, „Nu aprindem lumânări în casă și nici în curte!”, „Dacă avem o problemă, cerem ajutorul părinților sau al... |
| | Casă în flăcări la Baranca. Pompierii dorohoieni au intervenit | Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Baranca, comuna Cristinești. Bunurile aflate la mansarda unei case, dar... |
| | Comerț ilegal, parcări neregulamentare și comportament agresiv, sancționate de către polițiștii locali dorohoieni, în cinci zile | În perioada 1 - 3 octombrie a.c., în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală Dorohoi, polițiștii locali au identificat... |
| | Uneori, visurile se împlinesc! Un băiețel din Dorohoi a avut parte de o surpriză la împlinirea vârstei de șase ani - VIDEO&FOTO | Pentru Alexandru, un băiețel din Dorohoi, seara trecută a fost una cu totul specială. |
| | Acțiune cu efective mărite desfășurată de polițiștii dorohoieni. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 80.000 de lei | La data de 1 octombrie 2024, în intervalul orar 07:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul celor din cadrul Secțiilor... |
| | Stâlp de telefonie și arbori doroborâți de vânt. Pompierii dorohoieni au intervenit pentru deblocarea drumurilor - FOTO&VIDEO | În cursul serii trecute, pompierii botoșăneni au intervenit pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, astfel: |
| | Lemne fără documente legale confiscate de polițiștii dorohoieni | La data de 25 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29B, în comuna... |
| | ANDRA, cap de afiș la spectacolul de Ziua Municipiului Dorohoi. Festivalul „Mugurelul” inclus în desfășurătorul manifestărilor. Vezi programul complet | Luna septembrie vine cu o mulțime de evenimente care vor păstra strălucirea toamnei. Oferta diversificată cuprinde festival de muzică populară,... |
|
|
| Facilități fiscale pentru dorohoienii, persoane fizice și juridice, cu datorii la Direcția Taxe și Impozite Locale | Ținând seama de interesul general de susținere a creșterii economice prin sprijinirea contribuabililor persoane fizice și juridice aflați în dificultate și în temeiul art. X din Ordonanța de Urgență nr. 107 din 04.09.2024, privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, am considerat că este oportun să se acorde... |
|
|
| Amenzi aplicate de către polițiștii locali dorohoieni pentru tulburarea liniștii publice | În conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 61/1991, polițiștii locali acționează cu prioritate pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică. |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu către elevii dorohoieni - ”Vă îndemn să conștientizaţi importanţa educaţiei continue, iar prin muncă, voință și perseverență, să vă atingeți obiectivele” - FOTO | Dragi elevi, stimați profesori și stimați părinți! 9 septembrie 2024, prima zi dintr-un nou capitol! Această dată marchează un nou început pentru copiii care intră pentru prima dată în clasa pregătitoare, dar și pentru liceeni care se pregătesc de examene importante. Emoțiile sunt mari pentru toți cei implicați, elevi, profesori și... |
|
|
| DOROHOI – Eveniment fotbalistic pe Stadionul municipal. Primul meci pe teren propriu al noii echipe Gloria Ultra | Dorohoienii sunt așteptați să vină astăzi, în număr cât mai mare, la Stadionul Municipal, unde se va desfășura primul meci pe teren propriu, din acest sezon, al noii echipe Gloria Ultra. |
|
|
| Intervenții „la foc continuu” pentru pompierii dorohoieni. Cimitir în flăcări la Dumeni, incendiu de vegetație uscată la Văculești - FOTO | O gospodărie din localitatea Văculești a fost în pericol în această dimineață, în urma unui incendiu de vegetație uscată. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor SMURD. |
|
|
| Incendiu la Dimăcheni. Pompierii dorohoieni au intervenit | În cursul nopții trecute, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Dimăcheni. Proprietarul nu se afla acasă în momentul declanșării incendiului, flăcările fiind observate de către vecini, care au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. |
|
|
| Flagrant de mită la Dumeni, George Enescu. Polițiștii dorohoieni au anunțat ofițerii DGA după ce un șofer sucevean a încercat să-i mituiască cu 200 de lei | Ieri, 22 august 2024, în jurul orei 06:30, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția de Poliție Rurală Nr. 4 Dorohoi, despre faptul că, în timp ce se aflau... |
|
|
| Incendiu la Dragalina stins de către pompierii dorohoieni! | Casa unei familii din localitatea Dragalina a fost în pericol, seara trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat după ajutor. |
|
|
| DOROHOI – Spiritul civic al unui polițist de penitenciare, aflat în timpul liber, a dus la prinderea unui hoț recidivist - VIDEO | Ghinion teribil pentru un hoț recidivist care, după ce a furat un telefon mobil, de la o terasă din Dorohoi, a fost prins tocmai cu ajutorul agentului de poliție penitenciară care l-a avut în grijă la Penitenciarul Botoșani, în timpul altei pedepse privative de libertate. Polițistul se afla în timpul liber. |
|
|
| Permis reținut, de către polițiștii dorohoieni, pentru suspiciune de conducere sub influența drogurilor | La data de 1 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe un drum public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Stăuceni. |
|
|
| Veste proastă pentru Dorohoieni! Nova Apaserv anunță prelungirea termenului de restricții pentru furnizarea apei | Nova Apaserv a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat prin care aduce la cunoștință că restricțiile în furnizarea apei, pentru consumatorii din Dorohoi, Broscăuți și Șendriceni, vor fi prelungite până pe data de 8 august 2024. Inițial, societatea de furnizare a apei, anunțase restricții în furnizare până la data de 26 iulie.... |
|
|
| Lemne confiscate de către polițiștii dorohoieni | La data de 25 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 298, din comuna Cordăreni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 31 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. |
|
|
| Intervenție dificilă a pompierilor dorohoieni, pentru salvarea unui vițel căzut într-un beci adânc de doi metri - FOTO | Un vițel de aproximativ 300 de kilograme, căzut într-un beci adânc de doi metri, a fost salvat de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi. Apelul la 112 a fost făcut chiar de către proprietar, care și-a dat seama că nu poate interveni singur. |
|
|
| Eroii neamului comemorați astăzi de către dorohoieni - VIDEO&FOTOGALERIE | Eroii dorohoieni dar și din întreaga țară au fost omagiați astăzi la Dorohoi. Ca în fiecare an, de Înălțare, când se sărbătorește și Ziua Eroilor, autoritățile locale, organizații civice, instituții publice, partide politice, elevi și cadre didactice din școlile din municipiu, se întâlnesc la Cimitirul Eroilor pentru a aduce un... |
|
|
| Copii actori din Dorohoi, câștigători ai Festivalului „Aripile speranței” desfășurat la Iași - FOTOGALERIE | Cursanții Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, secția Actorie-Dorohoi au participat la Festivalul Interdisciplinar pentru copii și tineret „Aripile speranței”, ediția a IV-a, ce a avut loc la Iași în data de 7 iunie 2024. |
|
|
| Primarul Dorin Alexandrescu mulțumește dorohoienilor - „Fãrã implicarea dumneavoastră ORAŞUL REALIZÃRILOR, nu ar fi prins contur!” |
|
|
| Pericol de explozie eliminat de către pompierii dorohoieni, la un incendiu izbucnit la Șendriceni | Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. Când au observat flăcările, proprietarii au sunat după ajutor la 112. |
|
|
| Ziua copilului vine cu dotări noi în grădiniţele, şcolile şi liceele din Municipiul Dorohoi | Cu câteva zile înainte de 1 Iunie au început să sosească echipamentele digitale aferente celor 11 contracte de furnizare, semnate de către primarul ing. Dorin Alexandrescu şi echipa de implementare a Primăriei Municipiului Dorohoi, din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ... |
|
|
| DOROHOI – Încă 60 de apartamente ANL vor fi construite pentru tinerii dorohoieni | Cartierul ANL din str. 1 Decembrie se dezvoltă în continuare, prin construirea a încă 60 de apartamente, finanţate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în două etape. |
|
|
| Elevi dorohoieni, câștigători ai concursului „Cu viața mea apăr viața”, etapa interjudețeană - FOTOGALERIE | Elevii din trei județe au participat, astăzi, la etapa interjudețeană a concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. |
|
|
| Incendiu violent la Dimăcheni. Pompierii dorohoieni au scos din casa în flăcări două butelii | Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dimăcheni. Acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietara era în casă. A reușit să iasă afară și a sunat după ajutor, la pompieri. |
|
|
| DOROHOI - Apel ultimativ al primarului Dorin Alexandrescu către conducerea Nova Apaserv. „Refuzăm să credem că numărul sporit de avarii (...) și sistarea furnizării apei în Dorohoi ar avea vreo legătură cu campania electorală aflată în plină desfășurare” | Întrucât și în anul 2024 una dintre problemele grave cu care ne confruntăm o reprezintă activitatea defectuoasă a S.C. Nova Apaserv, autoritățile locale fac un nou apel către conducerea acestei companii pentru a da dovadă de un minim profesionalism în ceea ce privește furnizarea apei potabile în Dorohoi. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|