| Consumul de droguri sancționat de către jandarmii botoșăneni | De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au întocmit în trei situații acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. |
| | Acțiunea Blocada desfășurată la Hlipiceni - FOTO | La data de 27 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și jandarmii au acționat pentru pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență. |
| | Bărbat depistat sub influența alcoolului la volan. A fost sancționat și pentru alte abateri | La data de 7 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat, pe drumul public, din comuna Vlăsinești, un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate. |
| | VIDEO - Sancțiuni pentru derapaje controlate și conducere agresivă, pe drumurile acoperite de zăpadă și polei. Unii dintre conducătorii auto au postat pe rețelele de socializare acțiunile desfășurate, iar alții aveau permisul de conducere suspendat | La data de 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, pe raza municipiului Botoșani și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație. |
| |
| Peste 800 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal, ridicate de către polițiști. Percheziții la Dorohoi - FOTO&VIDEO | Pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice, precum și a evenimentelor cauzate de folosirea improprie a unor astfel... |
| | A plătit 450 de euro pentru a deveni şofer şi s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetăţean român, care... |
| | Acțiunea BLOCADA în tot județul. Au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 de lei | Polițiști continuă să acționeze pe raza întregului județ, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor... |
| | Probleme în vamă pentru doi parlamentari botoșăneni. După aproape un deceniu, Poliția de Frontieră a constatat că mașina unuia dintre ei era furată din Belgia | Doi parlamentari PSD din județul Botoșani au fost surprinși la graniță într-o mașină furată, căutată pentru confiscare, alertă care a fost... |
| | Cămătar reținut de către polițiști. Percepea o dobândă de 30% la sumele împrumutate | La data de 15.decembrie.ac, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Flămânzi, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale... |
| | Dorohoienii somați să se racordeze la rețeaua de canalizare. Cei care nu respectă decizia, pasibili de amenzi cuprinse între 2000 și 4000 de lei sau întocmirea de dosar penal | Conform H.G. 714/26.05.2022 şi a Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările și actualizările ulterioare,... |
| | Tânăr depistat de polițiști având asupra sa o țigară cu canabis | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au depistat sâmbătă, 25 noiembrie, în parcarea Lacului Mihai Eminescu, doi tineri... |
| | Șoferi depistați la volan sub influența alcoolului. Li s-a întocmit dosar penal | La data de 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public din comuna... |
|
|
| La volan fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat la volan, deși nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. |
|
|
| Tineri depistați sub influența substanțelor psihoactive | La data de 28 octombrie 2023, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu. |
|
|
| Șofer ucrainian de tir, aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat, în trafic, un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Tânăr fără permis de conducere depistat la volan, la Baranca, de către polițiștii de frontieră dorohoieni - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. |
|
|
| A ieșit la plimbare cu mașina, fără a avea permis de conducere. Polițiștii i-au făcut dosar penal | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control,joi, 26 octombrie, pe drumul județean, D.J. 282, în orașul Săveni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Articole pirotehnice confiscate de polițiști | La data de 25 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale
privind operațiunile cu articole pirotehnice. |
|
|
| Urmărire pe drumurile din Havârna. Polițiștii au întocmit șoferului dosar penal | La data de 19 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce se aflau pe drumul public, din comuna Havârna, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea, fără a se conforma. |
|
|
| Tânăr fără permis depistat în timp ce conducea un moped neînmatriculat | La data de 19 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 58, din comuna Vlădeni, un moped care nu avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare, condus de un tânăr, din aceeași localitate. |
|
|
| Țigări de contrabandă confiscate în urma unor percheziții domiciliare desfășurate la Leorda | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, la data de 19 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la imobile aparținând persoanelor... |
|
|
| Conducători auto scoși din trafic de polițiști, ca urmare a depistării sub influența alcoolului | La data de 11 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate, care avea o deplasare sinuoasă.
|
|
|
| Tânăr trimis în judecată pentru furturi din mașini | Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt din auto, comise în perioada 19-26 septembrie a.c., în municipiul Botoșani. |
|
|
| Ieșean depistat la volan sub influența alcoolului, pe o stradă din Dorohoi | Polițiștii rutieri dorohoieni au oprit pentru control marți, 10 octombrie, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din județul Iași. |
|
|
| Tânăr din Vlădeni trimis în judecată pentru tâlhărie! | Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă la data de 23 septembrie a.c., în dauna unei femei de 71 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Bărbat înșelat prin metoda ”șmen”. Polițiștii au recuperat prejudiciul | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”șmen”, comisă la data de 9 octombrie 2023, în dauna unui tânăr, de 35 de ani, din comuna Nicșeni.
|
|
|
| Depistat conducând fără permis, pe un drum din Vorniceni. Acum are dosar penal | La data de 7 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul comunal, din comuna Vorniceni, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Bărbat din Republica Moldova prins conducând fără permis | La data de 8 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Durnești, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Republica Moldova. |
|
|
| S-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să i se recolteze sânge pentru stabilirea alcoolemiei | La data de 4 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, un autoturism, condus de un tânăr, de 32 de ani, din comuna Corni. |
|
|
| Șofer din Cristinești depistat la volan cu o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au depistat miercuri, 4 octombrie, pe drumul județean D.J. 291 D, în comuna Cristinești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Dărăbănean cercetat pentru conducere sub influența alcoolului | La data de 3 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din orașul Darabani. |
|
|
| UPDATE - Accident rutier spectaculos și grav în același timp, petrecut în miez de noapte la ieșirea din Dorohoi - FOTOGALERIE | Un accident rutier spectaculos dar cu consecințe grave, a avut loc noaptea trecută, puțin după ora 12.00 la ieșirea din Dorohoi, mai exact la ieșirea din Satu Nou, la bifurcația drumurilor ce duc spre Darabani și George Enescu. |
|
|
| Șofer de autobuz atacat de doi tineri din Dorohoi. Jandarmii au găsit asupra acestora arme albe și le-au întocmit dosar penal | Ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, în timp ce executau o misiune de menținere a ordinii și siguranței publice în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Dorohoi și pe traseele de deplasare ale elevilor, un conducător auto, aflat într-o stație de transport în comun de pe strada Dimitrie Pompeiu, a făcut semn jandarmilor... |
|
|
| Tânăr din județ trimis în judecată după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri | Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal în care, la data de 14.09.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|