Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: stir
Casă în flăcări în Botoșani! Un tânăr a fost spitalizat cu arsuri la față și maini
O casă de pe strada Dragoș Vodă din municipiul Botoșani a fost cuprinsă de flăcări, în urmă cu puțin timp. În momentul izbucnirii incendiului, în interior se afla un tânăr, în vârstă de 26 de ani. Acesta a ieșit și a cerut ajutor.
Concursul de istorie locală „Eroul de lângă mine” și-a desemnat câștigătorii - FOTOGALERIE
Concursul organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Botoșani, Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Botoșani și Biroul Parlamentar al deputatului Alexandra Huțu, a debutat în luna martie, iar joia trecută cele mai bune eseuri au fost premiate.
DOROHOI – Restricții de circulație în perioada 30 mai - 3 iunie
Primăria Municipiului Dorohoi informează că în perioada 30 mai - 03 iunie 2023 vor avea loc mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului pentru a căror bună desfășurare vor fi instituite restricţii de circulaţie.
„Școală Europeană”, o nouă titulatură a Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a răspuns apelului de înscriere în competiția „Școală Europeană” lansat în cursul lunii februarie de către Ministerul Educației, calificându-se și obținând astfel titulatura de „Școală Europeană”.
33 de volume intrate în competiție pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, a fost susținut –...
Tinerii instituționalizați din Dorohoi, informați de către polițiști pe tema disparițiilor de minori
Ziua de 25 mai – Ziua Internațională a Prevenirii Disparițiilor de Copii a fost marcată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire...
O fetiță și un bătrân au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs ieri, pe raza localității Zăicești. În eveniment...
Misiuni ale jandarmilor în aceste zile
Începând de joi după-amiază și până duminică seară, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri,...
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 24 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat,...
„Traversăm în siguranță”, campanie desfășurată de polițiștii rutieri din județ, în preajma unităților școlare - FOTO
În aceste zile, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară o campanie de prevenire a victimizării prin accidente rutiere care au drept...
COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani. Sunt așteptate ploi torențiale, vânt puternic și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru astăzi, de la ora 12:00 la ora 23:00, o atenționare meteorologică tip Cod Galben de instabilitate...
Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști și 22 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 53 de evenimente, dintre care 50 au fost semnalate prin apel 112.
Bărbat arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 23 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din comuna Păltiniș, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere cu permisul suspendat.
Colegiul Național „Grigore Ghica”, gazdă a Târgului liceelor din Dorohoi și împrejurimi
Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi este una din unitățile de învățământ din județ unde, în zilele de 26 și 27 mai, se va organiza acțiunea Târgul liceelor.
Pompier botoșănean în echipa de alpiniști a IGSU care reprezintă România la o competiție internațională - FOTOGALERIE
Un pompier botoșănean face parte din echipa de alpiniști a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care reprezintă România la o competiție internațională.
Elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, calificați la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației
Trei elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi fac parte din lotul care va reprezenta județul Botoșani la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, secțiunea TIC.
FOTO - Bărbat cu arsuri, rezultate în urma unui incendiu, transportat cu elicopterul SMURD la Iași
Un botoșănean, în vârstă de 58 de ani, a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, după ce în camera unde locuia s-a produs un incendiu. Bărbatul a reușit să iasă din încăperea cuprinsă de flăcări și a mers la un vecin să ceară ajutor. Evenimentul s-a întâmplat în localitatea Roșiori, ieri, în jurul...
Jandarmii botoșăneni în mijlocul elevilor Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Darabani
Prima zi a acestei săptămâni a reprezentat un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a discuta cu elevii Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir" Darabani, în scopul prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar.
Proiecte pentru tineret finanțate de Consiliul Județean Botoșani
Trei proiecte ale tinerilor din Botoșani vor fi finanțate prin programele destinate lor de către Consiliul Județean. Este vorba de Concursul Județean de Jurnalism „Botoșani, orașul meu drag” – ediția a IX-a, implementat de Asociația Buzzmedia, de proiectul „Instantanee botoșănene” al Societății Cultural Artistice „Arlechin”...
Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta-Leova, din județul Vaslui, deschis traficului internaţional la frontiera cu R. Moldova - FOTOGALERIE
În data 23 mai 2023, în prezenţa domnului Sorin GRINDEANU, viceprim-ministru şi ministrul transporturilor şi infrastructurii din România, a doamnei Lilia DABIJA, ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale din R Moldova, precum şi a domnului Lucian BODE și doamnei Ana REVENCO, miniştrii afacerilor interne din cele două state, a avut...
Colegiul Național „Grigore Ghica ” Dorohoi - Seria succeselor la matematică continuă
În perioada 19-21 mai 2023, s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Spiru Haret ”. Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. În acest an a avut loc la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc.
Cal salvat de către pompierii dorohoieni, dintr-o groapă din curtea stăpânului
Un cal a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o groapă din gospodăria stăpânului. Acțiunea s-a desfășurat, în această dimineață, pe raza municipiului Dorohoi.
Tânăr condamnat pentru loviri și lipsire de libertate, escortat de către polițiști la penitenciar
La data de 22 mai 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Corni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Peste 50 de intervenții ale polițiștilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 55 de evenimente, dintre care 50 au fost semnalate prin apel 112.
Mașină Dacia, semnalată furată în Italia, descoperit la graniță
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Dacia Lodgy, care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
Polițiștii prezenți în mijlocul elevilor din Dorohoi și Darabani, în cadrul campaniei de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani continuă Campania de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar.
DOROHOI - Atelier ProVita de dezvoltare personală la Parohia Dealu Mare. Mame cu mai mult de șapte copii susținute emoțional de către psiholog - FOTOGALERIE
Departamentul Pro Vita, „Programul «Sfântul Stelian» de solidaritate pentru familia cu mulți copii” a susținut zilele acestea, la Parohia bisericii din Dealul Mare, un atelier de dezvoltare personală pentru mamele cu mai mult de 7 copii.
Expoziție de artă vizuală „Între alb și negru”, la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești va fi gazda unei expoziții de artă vizuală, intitulată „Între alb și negru”, având pe simeze lucrările a doi pictori ieșeni, Ofelia Huțul și Gheorghe Lungu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași.
DOROHOI - Conducerile primăriei și a spitalului municipal au semnat un nou contract de execuție a lucrărilor, în valoare de aproximativ zece milioane de lei, pentru o investiție importantă în sănătate
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi, a semnat contractul de execuție lucrări aferent obiectivului de investiţie „Creşterea siguranţei pacienţilor în clădirile secţiei chirurgie şi secţie interne în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, cod SMIS 155558,...
Efective sporite de jandarmi la manifestările desfășurate în weekend-ul care a trecut
La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele de ordine publică, în vederea executării misiunilor de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările publice cu caracter cultural-artistic și sportiv.
VIDEO - Tractor în flăcări la Vorona. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit
Un tractor parcat în fața unei gospodării din Vorona s-a făcut scrum, noaptea trecută. Alarma a fost dată de un localnic care trecea prin zonă și a observat flăcările.
Donare de sânge la Dorohoi!
Donatorii de sânge din Dorohoi sunt așteptați astăzi, la Spitalul Municipal Dorohoi, să ofere „lichidul vieții” pentru cei aflați la nevoie.
DOROHOI – Punctaj aproape maxim, obținut de autorități, pentru un proiect de peste două milioane de euro, prin care se vor dota cu echipamente unitățile de învățământ din municipiu
În urma evaluării proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Dorohoi, județ Botoșani”, Componenta C15- Educație din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) acesta a obținut un punctaj de 95 puncte,...
Autoturism în valoare de 200.000 de lei, declarat furat de autoritățile din Franța, oprit din drumul spre Moldova la Rădăuți Prut
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota CHR, an fabricație 2023, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Franța în urmă cu câteva zile.
Pagina 40/174  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
629
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
450
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
396
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
393
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
392
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
384
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
354
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
339
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
336
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
333
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord