Începe distribuirea tichetelor sociale pentru grădiniţă | Primăria Municipiului Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă, în baza Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din municipiul Dorohoi. |
| | Primăria Dorohoi revine în vechiul sediu reabilitat | După aproximativ şapte ani, timp în care a fost în reparaţii, clădirea primăriei din centrul Dorohoiului, va reveni la destinaţia iniţială. Primarul Dorin Alexandrescu spune că până la sfârşitul anului, activitatea administraţiei publice locale se va muta în clădirea proaspăt reabilitată. |
| | În drum spre casă, au sustras un radio-cd | După ce au făcut o vizită unui prieten în Parcul Tineretului din municipiul Botoșani, doi băieți au sustras un radio-cd dintr-o mașină care le-a ieșit în cale. |
| 20 situaţii de urgenţă generate de vânt şi inundaţii | În cursul zilei de ieri, din cauza vântului puternic, dar şi a ploilor însemnate cantitativ înregistrate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în judeţul Botoşani s-au înregistrat 20 situaţii de urgenţă, astfel: |
| |
Angajări la DAS Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 15.12.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier/psihopedagog... |
| | Startul campaniei electorale al ALDE s-a dat la Dorohoi. Liliana Mincă: „Aici avem cea mai puternică organizaţie” | Startul campaniei electorale al filialei judeţene ALDE a fost dat de la Dorohoi. Lansarea campaniei, sub titulatura „Redăm România românilor”,... |
| Angajări - Dorohoi - Pachet salarial atractiv şi condiţii de muncă excelente | RSBY Systems S.R.L, cu sediul în Dorohoi, caută să angajeze tineri cu cunoştinţe IT şi vorbitori de limbă engleză. Rolul lor în echipă este să... |
| | Primăria Dorohoi - ANUNŢ privind noile taxe şi tarife prevăzute a fi percepute în pieţele şi oborul Dorohoi | DIRECŢIA ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR ŞI OBORULUI DOROHOI
din subordinea Consiliului Local Dorohoi supunem spre aprobare şi dezbatere publică PROIECTUL... |
| | Locuri de muncă, la cules de mazăre, în Danemarca şi Portugalia | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în a doua parte a lunii decembrie 2016 o bursă a locurilor de muncă în sectorul... |
| Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi angajează consilier | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 28.11.2016, pentru ocuparea functiei contractuale de executie de consilier... |
| | Aproximativ 50% dintre candidaţii înscrişi, continuă demersurile pentru a deveni poliţişti de frontieră | Începând cu data de 27.09.2016, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a iniţiat procedura de ocupare, prin concurs, prin încadrare... |
| Primăria Dorohoi începe distribuirea tichetelor sociale pentru grădiniţă | Primăria Municipiului Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială începe acordarea stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale pentru... |
|
|
| Locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European prin rețeaua EURES | Spania – 816 locuri de muncă: 800 muncitor necalificat în agricultură, 15 şofer camion, 1 maseur; |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 10.11.2016, pentru ocuparea functiilor contractuale de executie de consilier/psihopedagog special si consilier/fiziokinetoterapeut pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractelor de munca ale titularilor de post. |
|
|
| În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Începând cu data de 10.10.2016, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din Str. Stefan cel Mare nr. 43, se elibereaza formulare de cerere şi declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale/ energie electrică/ lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizeaza concurs in data de 12.10.2016,pentru ocuparea functiilor contractuale de executie de consilier/psihopedagog special si consilier/fiziokinetoterapeut pe perioada determinata, pe perioada suspendarii contractelor de munca ale titularilor de post. |
|
|
| TRIMITE O FOTOGRAFIE CU DOROHOI! | Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi invită fotografii amatori sau profesioniști care au fotografii recente sau vechi făcute în Dorohoi pe care doresc să le arate lumii întregi, să intre pe pe site-ul www.turism-dorohoi.ro pentru a accesa pagina de Facebook , unde pot trimite pozele. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Direcţia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs în data de 12.10.2016, pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie de consilier/psihopedagog special şi consilier/fiziokinetoterapeut pe perioadă determinată, pe perioada suspendării contractelor de muncă ale titularilor de post. |
|
|
| Sute de dorohoieni alături de pompieri, de ziua lor - VIDEO&FOTOGALERIE | Sute de dorohoieni au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la manifestările dedicate împlinirii a 168 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii şi a 165 de ani de la înfiinţarea primei unităţi militare de pompieri din Dorohoi. |
|
|
| Dorohoianul Ioan Domonco vrea să ajungă deputat PNL | Dorohoianul Ioan Domonco, în prezent membru PNL, a creat o surpriză colegilor de partid din Dorohoi, după ce miercuri după-amiază, în cadrul unei şedinţe, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Camera Deputaţilor. |
|
|
| Pompierii dorohoieni: 165 de ani în slujba comunităţii | Ziua Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an pe 13 septembrie, va avea o triplă semnificaţie pentru personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. |
|
|
| Autovehicul furat în Italia, depistat la Botoșani | În urma verificărilor efectuate de poliţişti, în data de 8 septembrie, a fost identificat, pe raza municipiului Botoşani, un autovehiculul, ce figura ca fiind furat din Italia, din data de 19.11.2014. |
|
|
| Anunţ DAS Dorohoi: ACORDAREA TICHETELOR SOCIALE PENTRU GRĂDINIŢĂ | Primăria Municipiului Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţă că familiile defavorizate ai căror copii frecventează zilnic grădiniţa, pot beneficia de un stimulent educaţional, tichet în valoare de 50 lei/lună. |
|
|
| Împreună pentru siguranţa semenilor | 24 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional “Salvator din pasiune”. |
|
|
| Autoturism Kia Sorento căutat de autorităţile din Grecia, depistat la Vaslui | Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Albiţa au depistat la controlul de frontieră un autoturism Kia Sorento căutat de autorităţile din Grecia. |
|
|
| Nissan Navara furat din Franţa depistat în Botoşani | Poliţiştii de frontieră botoşăneni, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Botoşani, au depistat o autoutilitară marca Nissan Navara, ce figura ca fiind declarată furată din Franţa, de la mijlocul lunii trecute. |
|
|
| PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNŢ CONSULTARE PUBLICĂ |
Primăria Municipiului Dorohoi a demarat procedura de consultare publică a „STRATEGIEI DE DEZVOLTARE DURABILĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI cu orizont de timp 2023”, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și a Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes... |
|
|
| Nemulţumiri la UNPR Dorohoi după fuziunea cu PMP | Fuziunea prin absorbţie a UNPR şi PMP, aprobată miercuri, 20 iulie, de Congresele extraordinare reunite ale celor două partide, stârneşte nemulţumire la Dorohoi, în tabăra UNPR-istă. |
|
|
| O nouă serie de elevi a absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă | Alţi 67 de elevi au absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă. |
|
|
| Locuri de muncă în Germania în domeniul hotelier - gastronomic | Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic (ospătar – 22 de posturi, barman – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine/bucătar grill – 8 posturi și recepționer – 2 posturi), care doresc să desfășoare... |
|
|
| Încep lucrările de extindere şi modernizare a reţelei de apă şi canal din Dorohoi | După doi ani de contestaţii şi procese în instanţe, Nova Apaserv a reuşit să semneze ultimul contract, al 14-lea, pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în aglomerarea Dorohoi, contractorul fiind compania Ludwig Pfeiffer. |
|
|
| Elevii din judeţ, aşteptaţi în iulie să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă | Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor frecventa, în perioada 11 – 26 iulie, cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. |
|
|
| Hoţi de biciclete prinşi de jandarmi | Doi tineri care se odihneau în dimineaţa zilei de duminică, 26 iunie a.c., în faţa Centrului Cultural Intercomunitar Botoşani de pe strada Vasile Alecsandri, au fost luaţi la întrebări de jandarmi cu privire la cele două biciclete aflate lângă ei. |
|
|
| Locuri de muncă în Israel, în construcţii | Cetățenii români pot obţine locuri de muncă în construcţii, în Israel. Angajarea se face în baza Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Statul Israel, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 629 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 450 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|