Prins la volan cu permisul suspendat | La data de 11.02.2014, în jurul orei 08.30, un tânăr de 23 ani, din comuna Bălușeni, județul Botoșani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DC 49/A, în comuna Băluşeni. |
| EXCLUSIV: Salariaţii SPL Dorohoi riscă să nu-şi primească salariile din cauza viceprimarului Constantin Bursuc. INTERVIU cu Dragoş Popoi, directorul operatorului de salubrizare | Problemă intens mediatizată, de multe ori pe bună dreptate, deszăpezirea, printre altele, a reprezentat un criteriu de cuantificare a capacității autorităților locale de a gestiona treburile publice, așa cum s-au angajat acestea odată cu preluarea mandatului. Ca o părere personală, consider că și în acest an nu putem critica vehement... |
| Incendii generate din neglijenţă | Exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire şi fumatul în locuri nepermise au generat, săptămâna trecută, 14 incendii. Patru dintre ele au fost stinse de membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, înainte de sosirea echipajelor inspectoratului. În urma celor zece incendii, două persoane, respectiv un bărbat... |
| Depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului | La data de 09.02.2014, în jurul orei 10.35, a fost depistată în trafic, pe strada 1 Decembrie din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 ani, din orașul Târgu Frumos, judeţul Iași.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur... |
| |
Prins sub influenţa alcoolului după ce a tamponat o maşină | La data de 06 februarie, în jurul orei 20.50, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesitată cu privire la faptul că pe Calea Naţională din municipiu,... |
| Anul 2013 a adus în judeţ 4.000 de maşini şi peste 12.000 de permise de conducere noi | Bilanţul serviciului public care examinează aspiranţii la şoferie şi înmatriculează autovehicule cuprinde cifre sugestive privind activitatea din... |
| | Evenimente rutiere, produse pe fondul traversării neregulamentare | La data de 28.01.2014, în jurul orei 08.10, C. SILVIU de 35 ani din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucovina, din municipiul... |
| Pregătiri pentru noi fonduri europene pe colaborare transfrontalieră | Instituţia Prefectului a găzduit în această dimineaţă o nouă întâlnire de lucru în vederea accesării fondurilor europene din programul de finanţare... |
| Infracţiuni la regimul rutier, depistate flagrant de către poliţişti | La data de 16.01.2014, în jurul orei 10.40, P. ALIN de 32 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism... |
| ŞEFA ICCJ VREA SĂ-I PUNĂ PUMNUL ÎN GURĂ LUI PONTA | Judecătoarea Livia Stanciu l-a atacat furibund pe premier pe care îl acuză că decredibilizează Justiţia: Nu-i este permis să facă aprecieri privind... |
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 07.01.2013, în jurul orei 08.30, S. DORIN de 38 ani, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism... |
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 3 ianuarie 2014, în jurul orei 02.50, S. MARIAN de 28 ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un moped neînregistrat... |
|
|
| 11 europarlamentari protestează împotriva abuzurilor de la Pungeşti | Unsprezece ecologişti din Parlamentul European au redactat o scrisoare de protest adresată preşedintelui PE, Martin Schultz. |
|
|
| Pieton accidentat la Flămânzi | La data de 29 decembrie, în jurul orei 20.10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dumitru Iov din oraşul Flămînzi, județul Botoșani, B. BOGDAN de 27 ani, din localitate, a surprins și accidentat pe P. LAURENȚIU de 47 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se... |
|
|
| Accident rutier provocat de un tânăr fără permis şi aflat sub influenţa alcoolului | În noaptea de 25/26.12.2013, în jurul orei 02.20, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în localitatea Hlipiceni, judeţul Botoşani, D. MIHAI DANIEL de 22 de ani, din satul Cerneşti, comuna Todireni, judeţul Botoşani, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în condiţii de carosabil alunecos, pierde controlul autoturismului, împrejurare... |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier | La data de 13.12.2013, în jurul orei 17.40, a fost depistat în trafic, pe DJ 297, în localitatea Sulița, judeţul Botoşani, mopedul condus de A. ROBERT de 22 ani din satul Dracșani, comuna Sulița, județul Botoșani. |
|
|
| China a devenit a treia ţară din lume care a ajuns pe Lună - VIDEO | Sonda spaţială Chang'e-3 a atins solul lunar sâmbătă, într-o zonă numită Golful curcubeului, unde trebuie să plaseze un vehicul de explorare teleghidat denumit Iepurele de jad.
Reuşita tehnologică, ce marchează o etapă importantă din ambiţiosul program spaţial al Chinei, este o premieră în ultimii 37 de ani: este vorba de prima aselenizare... |
|
|
| De cine e condusă România | Într-adevăr, România e ţara tuturor posibilităţilor. Orice nebunie, orice monstruozitate se simte la noi ca la ea acasă. Nimic nu e peste poate, totul e permis, totul capătă o justificare. |
|
|
| Italian prins conducând cu permisul suspendat | La data de 11 decembrie, în jurul orei 11.40, M. MARCO de 42 ani, cetățean italian cu rezidența permanentă în orașul Flămînzi, județul Botoșani, a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Piaţa 1907 din localitate. |
|
|
| Dorohoian cercetat în stare de reţinere, pentru abateri repetate la regimul circulaţiei pe drumurile publice | Ieri, 02 decembrie a.c., poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de G. CĂTĂLIN de 37 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
În sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
|
|
|
| Dorohoian prins conducând fără permis | La data de 30.11.2013, în jurul orei 18.00, a fost depistat în trafic, pe DJ 292, în localitatea Broscăuți, judeţul Botoşani, autoturismul condus de G. CĂTĂLIN de 37 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 23.11.2013, în jurul orei 16.15, a fost depistat în trafic pe DN 28B (E 58), în localitatea Flămânzi, judeţul Botoșani, autoturismul condus de B. MIHAI de 43 ani, din localitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat; acesta a fost condus la... |
|
|
| Evenimente rutiere, cercetate de poliţişti | La data de 21 noiembrie, în jurul orei 06.15, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 C, în localitatea Cândeşti, N. MIHAI MUGUREL de 39 ani, din comuna Cândești, judeţul Botoșani, aflându-se sub influența alcoolului, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de o autoutilitară care circula în fața sa, intrând în... |
|
|
| Prins conducând mopedul fără permis şi sub influenţa alcoolului | La data de 20 noiembrie, în jurul orei 09.25, a fost depistat în trafic, pe DS 137, în localitatea Ştiubieni, mopedul condus de A. DORU-DUMITRU de 47 ani, din localitate. |
|
|
| Cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier | În noaptea de 13/14.11.2013, în jurul orei 04.00, a fost depistat în trafic, pe DN 29 B, în localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, autoturismul condus de A. AUREL-PETRU de 39 ani, din localitate. |
|
|
| RABLA 2013: Încă 3.000 de tichete pentru cetăţeni, disponibile de joi | Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va distribui încă 3.000 de tichete pentru persoane fizice, în cadrul Programului Rabla pe 2013, către colectorii validaţi în program, începând de joi, informează un comunicat al instituţiei. |
|
|
| Infracţiuni rutiere cecetate de către poliţişti | La 09.11.2013, orele 01.40, pe strada Calea Nationala a fost depistat în trafic D. Eusebiu Mihai de 21 ani, din com..Mihai Eminescu, sat Ipotesti, jud. Botoșani, în timp ce conducea un moped marca Honda. Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a stabilit că posedă permis de conducere, iar mopedul nu este înregistrat. |
|
|
| Veste proastă pentru cei care vor să OBŢINĂ PERMISUL DE CONDUCERE. Intră în vigoare luna aceasta | ... |
|
|
| Vezi recomandările jandarmilor pentru spectatorii meciului FC Botoşani-FC Ceahlăul Piatra Neamţ, ce se va disputa sâmbătă | Sâmbătă, 09 noiembrie a.c., începând cu ora 14.00, pe Stadionul municipal Botoşani se va desfăşura partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani – F.C.Ceahlăul Piatra Neamţ.
Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani,... |
|
|
| Conducere auto cu permis suspendat | La data de 6 noiembrie, în jurul orelor 18:30, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Botoșani, aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, în apropierea intersecţiei cu str. Manoleşti Deal, a oprit pentru control o autoutilitară condusă de P. CONSTANTIN de 44 ani, din municipiul... |
|
|
| Mandate executate de poliţişti | La data de 05.11.2013, a fost primit pentru punerea în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Botoșani, privind pe D. GHEORGHE, de 45 ani, din comuna Unțeni, județul Botoșani, condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul... |
|
|
| Veste proastă pentru şoferi: Odată cu creşterea salariilor vor creşte şi amenzile | Creşterea salariului minim în două trepte la 850 şi 900 de lei începând cu ianuarie 2014 va avea un efect pervers: amenzile auto vor creşte şi ele, calculul acestora fiind legat de nivelul minim de salarizare. |
|
|
| Prins conducând cu permisul suspendat | La data de 1 noiembrie, în jurul orei 16.30, a fost depistat în trafic, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de B. TEOFIL de 23 ani, din municipiu. |
|
|
| Pompierii avertizează: Atenţie la depozitarea furajelor! | Incendiile de furaje reprezintă, în perioada septembrie – noiembrie, aproximativ 20% din numărul total de evenimente cu foc produse pe raza judeţului Botoşani.
Numai în octombrie s-au produs 12 incendii la depozitele de furaje ale unor cetăţeni din Ştefăneşti, Şendriceni, Vlăsineşti, Vorniceni, Tudora, Rădăuţi Prut, Coţuşca, Manoleasa... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 439 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 392 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 372 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 335 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 328 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|