Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: program
“În Parlament se dezbate Strategia de Dezvoltare Teritorială a României – Orizont 2035”
În aceste săptămâni, în Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, se află în dezbatere unul dintre cele mai importante proiecte de lege pentru societatea noastră – Strategia de Dezvoltare Teritorială a României - ”România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru...
Vicepremierul de la Dezvoltare și ministrul Fondurilor Europene vin în județ să semneze contractul de finanțare pentru drumul strategic din Botoșani
Vicepremierul și Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica vor veni vineri la Botoșani pentru a semna contractul de finanțare pentru proiectul „Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași”, a cărui valoare totală depășește 73 milioane de euro.
Proiect legislativ privind creşterea valabilităţii paşapoartelor
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor...
Ansamblul folcloric “Mugurelul-Mărgineanca” în spectacol la Cernăuţi
A devenit deja o tradiție pentru TVR Iași ca aniversările studioului să fie transformate în evenimente transfrontaliere și întâlniri de suflet cu românii din țară, din Republica Moldova și Regiunea Cernăuți.
Huncă: „4.744 de profesori botoșăneni vor primi sumele de bani aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești”
Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că până la finalul acestui an toți profesorii și cadrele didactice din județul Botoșani vor beneficia...
Poliţiştii botoşăneni în mijlocul copiilor la Mileanca
Poliţiştii Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii, împreună cu cei ai Postului de poliție Mileanca s-au aflat marti,...
Preşcolarii şi şcolarii vor primi, pe lângă lapte şi corn, şi măr şi biscuiţi
Comisia privind Programul pentru şcoli a României, a cărei componenţă a fost aprobată prin ordinul prefectului Dan Şlincu, a avut ieri o primă...
Procesiune cu Sfinte Moaşte şi hrană caldă pentru 800 de săraci la Hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani
Sărbătoarea Hramului Bisericii Vovidenia din acest an va oferi creştinilor trei zile de rugăciune, bucurie şi milostenie.
Peste 3000 de persoane angajate prin AJOFM până la sfârşitul lunii octombrie
3.243 de persoane angajate prin intermediul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani până la 31 octombrie 2017
Reprezentanţii Avocatului Poporului revin astăzi la Botoşani
Astăzi, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va...
Oportunități de finanțare, prezentate la Instituţia Prefectului primarilor din judeţ
Primarii din judeţ precum şi specialişti ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai Consiliului Judeţean sunt aşteptaţi mâine, 8 noiembrie,...
Locuri de muncă în AGRICULTURĂ – angajator din DANEMARCA
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în prima parte a lunii decembrie 2017 la Târgu Jiu și Slobozia, burse ale locurilor...
Candidatul independent, susţinut de PSD – ALDE, ales primar la Nicşeni
Locuitorii comunei Nicșeni, din județul Botoșani, și-au ales, duminică, noul primar. La nivelul comunei au fost organizate trei secții de votare, în satele Nicșeni, Dorobanți și Dacia.
Contract de investiţii de peste cinci milioane de lei, semnat de primarul Dorin Alexandrescu la Bucureşti - FOTO
Municipiul Dorohoi va beneficia de finanțare pentru două noi obiective de investitii. Joi, 2 noiembrie 2017, primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea clădirii fostei Şcoli de fete de pe strada A. I. Cuza. Investiția ,,Reabilitare imobil pentru schimbarea destinației în unitate de învățământ preuniversitar"...
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici anunță începerea procedurilor pentru construcția de locuințe de serviciu în municipiul Dorohoi
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că peste două săptămâni se va organiza licitația pentru construcția unui complex de 16 apartamente de serviciu în municipiul Dorohoi în cadrul programului lansat anul trecut de Agenția Națională pentru Locuințe.
Protestul transportatorilor de pasageri din judeţ, amânat în urma discuţiilor cu prefectul
Operatorii de transport rutier de pasageri, cu statut de membru al FORT- Federaţia Operatorilor Români de Transport- Filiala Botoşani au anunţat că protestele programate pentru începutul lunii noiembrie şi care ar fi presupus reducerea cu 70% a mijloacelor de transport intra- şi interjudeţe au fost amânate până la o dată ulterioară.
Nota de plată usturătoare pe care o achită România pentru cele șapte sisteme Patriot cumpărate din SUA. Banii vor pleca din țară înaintea livrărilor
Cele 7 sisteme de rachete sol-aer Patriot, pe care România urmează să le achiziţioneze de la Guvernul SUA, începând cu anul 2017, costă 3,9 miliarde USD, fără TVA, iar plata urmează a se face înaintea livrărilor, potrivit unui proiect de lege elaborat de MApN şi pus în dezbatere publică, scrie mediafax.ro.
Tamara Ciofu a solicitat Ministerului Sănătății includerea Spitalului Mavromati în programul național pentru prevenirea deficiențelor de auz prin screening auditiv la nou-născuți
Deputatul PSD Tamara Ciofu a început demersurile pentru includerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati în programul național pentru prevenirea deficiențelor de auz prin screening auditiv la nou-născuți.
Dorohoi: Workshop destinat actorilor formali reprezentați de instituțiile publice cu domeniul de activitate în Municipiul Dorohoi
Municipiul Dorohoi, în calitate de Beneficiar, împreună cu Asociația „Clara" și SC ANCORADI GRUP SRL, în calitate de parteneri, implementează, începând cu data de 11 august 2017 Proiectul „Realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru Zonele Urbane Marginalizate din Municipiul Dorohoi” POCU/85/5/1/105286, Cod SMIS 2014+:105286, proiect...
Comunicat Primăria Dorohoi: Workshop destinat actorilor formali reprezentați de ONG - urile din Municipiul Dorohoi
Municipiul Dorohoi, în calitate de Beneficiar, împreună cu Asociația „Clara" și SC ANCORADI GRUP SRL, în calitate de parteneri, implementează, începând cu data de 11 august 2017 Proiectul „Realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru Zonele Urbane Marginalizate din Municipiul Dorohoi” POCU/85/5/1/105286, Cod SMIS 2014+:105286, proiect...
Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului la Instituţia Prefectului Botoşani
În ziua de 18 octombrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani.
Workshop destinat actorilor formali reprezentați de agenții economici din Municipiul Dorohoi
Municipiul Dorohoi, în calitate de Beneficiar, împreună cu Asociația „Clara" și SC ANCORADI GRUP SRL, în calitate de parteneri, implementează, începând cu data de 11 august 2017 Proiectul „Realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru Zonele Urbane Marginalizate din Municipiul Dorohoi” POCU/85/5/1/105286, Cod SMIS 2014+:105286, proiect...
Premierul Tudose a anunţat o miniremaniere guvernamentală. Vezi miniştrii vizaţi
Cinci miniștri sunt vizați de miniremanierea dorită de premierul Mihai Tudose. Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, miniștri acuzați de DNA, se află pe lista neagră a lui Tudose. Ministrul Transporturilor și cel pentru IMM-uri, Răzvan Cuc, respectiv Ilan Laufer, ar fi ceilalți doi.
Costel Lupașcu: Plata gărzilor și a orele de continuitate pentru personalul medical nu va fi limitată de Legea salarizării
Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat vineri că cel puțin o parte din îngrijorările sindicatelor din Sănătate cu privire la salariile personalului medical nu vor fi confirmate de realitate. În acest sens, parlamentarul de Botoșani a subliniat că orele de continuitate și gărzile prestate de personalul medical se calculează în plus față...
Mihaela Huncă : „Obiectivele pe care le susțin pentru educație sunt asigurarea unui învățământ de calitate pentru tinerii noștrii și salarii decente pentru dascăli”
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Educației, deputatul PSD Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a prezentat principalele măsuri pe care actuala coaliție PSD-ALDE le-a implementat până în prezent pentru îmbunătățirea sistemului de învățâmânt din România.
Bloc pentru tinerii specialişti din sănătate, la Botoşani
Agenția Națională pentru Locuințe (A.N.L.)parcurge o nouă etapă în procesul de realizare, la Botoșani, a obiectivului de investiții: Construcții de locuințe pentru tineri – specialiști în sănătate, destinate închirierii, prin Programul ANL.
800 de locuri de muncă sezonieră în agricultură în Spania
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani prin serviciul de ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania– firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, vârsta 18 – 50 ani), pentru recoltarea căpşunilor,...
669 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 669 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
ÎNTÂLNIRE PUBLICĂ DE LANSARE A PROIECTULUI Realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru Zonele Urbane Marginalizate din Municipiul Dorohoi
Miercuri 20.09.2017, ora 16.00, în amfiteatrul din incinta Colegiului Grigore Ghica VV, str. Grigore Ghica nr. 41, a avut loc o întâlnire publică de lansare a Proiectului „Realizarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru Zonele Urbane Marginalizate din Municipiul Dorohoi”POCU/85/5/1/105286.
Comunicat PSD: „Mai puține păduri tăiate ilegal în ultimile șase luni”
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că în urma creșterii numărului de controale în domeniul forestier, tăierile ilegale de material lemnos s-au redus semnificativ.
Peste 110 jandarmi în misiuni în week-end
Mai mult de 110 jandarmi vor executa în week-end-ul care urmează misiuni specifice în judeţul Botoşani.
Comunicat Huncă: „PSD ia măsuri concrete pentru elevi și studenți”
Parlamentarul PSD Mihaela Huncă a anunțat că în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților s-a adoptat proiectul de lege al Guvernului prin care elevii premianți la olimpiadele internaționale sunt recompensați suplimentar pentru rezultatele obținute.
Comunicat: Doi parlamentari PSD fac demersuri pentru un RMN și CT la Spitalul Județean din Botoșani
Senatorul Doina Federovici și deputatul Costel Lupașcu, ambii din partea PSD, au anunțat că în scurt timp Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani va fi dotat cu un computer tomograf și un echipament de rezonanță magnetică de ultimă generație.
Comunicat PSD - Ciofu: „Primul an școlar în care elevii cu dizabilități beneficiază de echipamente şi programe asistive în susţinerea examenelor”
Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat că începând cu anul școlar 2017-2018 elevii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.
Pagina 48/83  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
624
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
428
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
389
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
383
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
370
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
333
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
328
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord