| Accident rutier la Zăicești. Șoferița, în vârstă de 29 de ani, a fost transportată la spital - FOTO | Un accident rutier a avut loc ieri după-amiază, pe E 58, în localitatea Zăicești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
| | Bicicliștii și trotinetiștii în vizorul polițiștilor rutieri botoșăneni - FOTO&VIDEO | La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate educativ-preventivă dedicată tinerilor care se deplasează pe biciclete sau trotinete, în cadrul unei campanii de conștientizare privind siguranța rutieră. |
| | Depistat fără permis, la volanul unui autoturism neînmatriculat | La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Negreni, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Drăgușeni. |
| | Autoturism radiat în Lituania, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulație de către autoritățile din Lituania. |
| |
| Tânără spitalizată în urma unui accident rutier petrecut la Darabani - FOTO | O tânără, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier, care a avut loc, noaptea trecută, în orașul Darabani. În eveniment... |
| | Pericol de explozie, în municipiul Botoșani, înlăturat de pompieri - FOTO&VIDEO | Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, pe strada I.C. Brătianu, în municipiul Botoșani,... |
| | Accident rutier la Cristinești, noaptea trecută. Patru tineri au fost spitalizați - FOTO&VIDEO | Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier, care a avut loc, noaptea trecută, pe DJ 298,... |
| | Acțiune de amploare a polițiștilor din Dorohoi - FOTOGALERIE | La data de 20 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a... |
| | Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi” a ajuns la final - VIDEO | Peste 1.000 de elevi și profesori au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”. Acest program se adresează elevilor din clasa... |
| | Șofer sancționat de către polițiștii locali dorohoieni | În data de 19.06.2025, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, patrula auto a PolițieiLocale Dorohoi, a observant un autoturism staționat... |
| | Bărbat depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație | La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, un autoturism condus de... |
| | Măsuri rutiere și recomandări preventive în contextul desfășurării semi-maratonului Botoșani, 15 iunie 2025 | Duminică, 15 iunie 2025, în municipiul Botoșani va avea loc semi-maratonul Botoșani, eveniment sportiv care presupune participarea unui număr semnificativ... |
|
|
| Accident rutier în Botoșani. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost spitalizați | Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Accident rutier în Botoșani. O fetiță de două luni și o tânără de 29 de ani au fost spitalizate - FOTO | Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Conduceți prudent! Un alt accident rutier pe drumurile județului. De această dată la Copălău | Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 28 B, în localitatea Copălău. În eveniment, care a fost anunțat prin sistemul eCall, a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Accident rutier în Botoșani. Unul dintre șoferi a fost spitalizat - FOTO | Un accident rutier a avut loc, seara trecută, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Mașină fără drept de circulație scoasă din trafic de către polițiștii de frontieră de la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră, din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie română, care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulație pe teritoriul României. |
|
|
| Mașină răsturnată la Baranca - Hudești. Trei tinere aflate în autoturism au fost spitalizate | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe un drum din localitatea Baranca, comuna Hudești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau, în total, patru persoane. |
|
|
| Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere | Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară, în perioada 15 - 25 mai a.c., activități informativ – preventive dedicate „Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”. |
|
|
| Atenție, EXERCIȚIU! Ample acțiuni de salvare la Agafton: cutremur, explozie, incendiu, asanare muniție, accident rutier | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza, în următoarele 24 de ore, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura în Centrul de Agrement „Codri de Aramă” Agafton și zonele adiacente, începând cu ora 12:00. |
|
|
| Camion încărcat cu pietriș, răsturnat la Prăjeni. Accidentul a fost anunțat prin sistemul eCall | Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Prăjeni. În eveniment, care a fost anunțat prin sistemul eCall, a fost implicat un camion care transporta pietriș. |
|
|
| Accident rutier la Botoșani. Din fericire nu au fost victime | Un accident rutier a avut loc, ieri dimineață, pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care s-a oprit într-o casă. |
|
|
| Accident rutier grav la Baisa. Au fost implicate trei autovehicule. Unul dintre șoferi a fost spitalizat - FOTOGALERIE | Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în dreptul pădurii Baisa, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară, în care se aflau, în total, șase persoane. |
|
|
| Accident rutier la Hudum | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Hudum. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Codul galben de ceață a fost prelungit! | Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 12:00.
|
|
|
| COD GALBEN de ceață pentru Dorohoi și alte 22 de localități din județ | Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 09:00. |
|
|
| Tânăr spitalizat după ce s-a răsturnat cu mașina, la Manolești Deal | Un tânăr de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a rasturnat cu mașina, pe un drum din localitatea Manolești Deal. Evenimentul a avut în această dimineață, fiind implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. |
|
|
| Accident rutier în municipiul Botoșani, anunțat prin sistemul eCall | Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în municipiul Botoșani. În eveniment, care a avut loc în intersecția străzilor Calea Națională cu Grigorescu, au fost implicate două autoturisme. Accidentul a fost anunțat prin sistemul eCall.
|
|
|
| Trei persoane, printre care un copil, spitalizate în urma unui accident rutier | Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29 D, în localitatea Trușești, în urmă cu puțin timp. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care erau cinci persoane. |
|
|
| Peste 30 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Garda Forestieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. |
|
|
| Mașină răsturnată. Șoferul a părăsit locul accidentului | Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe un drum din localitatea Socrujeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier grav petrecut la Dumbrăvița - FOTO | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| A plătit 7.800 de euro pentru un autoturism și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie română și R. Moldova, care s-a prezentat la controlul de frontieră, la volanul unui autoturism radiat din circulație. |
|
|
| Coliziune între un autoturism și un camion, la Flămânzi, Din fericire nu au fost victime | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Flămânzi. În eveniment au fost implicate un autoturism și un camion, în care se aflau, în total, trei persoane. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 367 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|