Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: electoral
COMUNICAT: PSD vine în sprijinul românilor care vor să voteze și sunt în carantină, după ce Guvernul PNL a încercat să îi blocheze și să le îngreuneze accesul la vot
PSD anunță că a lansat o campanie publică de informare a alegătorilor pentru a se proteja și a merge la vot pe 6 decembrie, în contextul în care Guvernul Orban a stabilit alegerile în plină pandemie și a dorit să îngreuneze accesul la vot pentru cei care sunt în carantină sau vor fi în această situație, în perioada următoare.
Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: ”PNL NU a făcut nimic pentru Botoșani! Asta e realitatea!”
Dragii mei botoșăneni, am observat că de ceva vreme deputatul PNL, Cristian Achiței, se află în campanie electorală. Este prezent prin toate piețele din județ, că poate mai prinde vreo două voturi, de la cetățenii din mediul rural, PNL fiind în cădere sigură cu toată bătaia de joc privind gestionarea pandemiei și nu numai.
COMUNICAT PSD Botoșani: Realitatea cifrelor arată că faptele guvernării PSD au crescut nivelul de trai al fiecărui botoșănean! PSD este garanția siguranței sănătății, educației și economiei!
Parlamentarul social-democrat botoșănean, Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a prezentat astăzi cifrele concrete ale indicatorilor economici și sociali din perioada guvernării PSD, 2017-2019, care se regăsesc în documentele oficiale ale Institutului Național de Statistică.
Comunicat Cătălin Silegeanu, Pro România: “Domnule deputat Budăi, dumneavoastră mințiți cum respirați!”
Minciunile pesediste electorale ne-au lămurit de-a lungul timpului, că tot ceea ce ne promit înaintea alegerilor sunt doar iluzii.
Marius Budăi, deputat PSD: „Refuz pensia specială de parlamentar. Îmi voi da demisia în ultima zi de mandat, ca să nu întrunesc condiția legală pentru acordarea acesteia”
Deputatul social-democrat botoșănean, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi a anunțat astăzi că își va da demisia înainte de finalizarea actualei...
Comunicat PSD: Liberalii au refuzat să semneze PACTUL PENTRU SĂNĂTATE inițiat de PSD pentru că au prioritate absolută, organizarea alegerilor, nu protejarea sănătății românilor
Eduard Gurău, medic specialist în medicina de familie, cu pregătire în medicina de urgență prespitalicească, cu o experiență de 20 de ani în...
Comunicat PSD: PNL după ce a batjocorit toți românii, vine cu programul de guvernare cu ZERO măsuri pentru sănătate, salvarea locurilor de muncă și antreprenorilor
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat că programul de guvernare prezentat de PNL reprezintă o sfidare la adresa tuturor românilor...
Comunicat Ramona Guraliuc, medic primar, șef UPU-SMURD Spitalul Mavromati: Sistemul sanitar este copleșit acum pentru că luni de zile guvernul Orban a fost surd și orb, n-a făcut nimic!
Ramona Guraliuc, medic primar, șef al Unității de Primiri Urgență (UPU-SMURD) de la Spitalul Județean, cu o experiență de 12 de ani în medicina...
Ciprian Manolache, profesor, candidat PSD pentru Parlament: „Premierul Orban a inaugurat sediul de campanie al PNL București, dar nicio școală sau grădiniță nouă”
Ciprian Manolache, profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic 'Nicolae Iorga" Botoșani și fost inspector de specialitate, cu o experiență...
Comunicat Lucian Trufin: “Domnilor liberali vă invit să faceți campanie electorală și în piețele agroalimentare – scuzați - pe lângă piețe că voi le-ați închis !”
Guvernanții noștri tot încearcă să ne vândă aceeași gogoașă cum că piețele agroalimentare trebuie să fie închise. Supermarketurile sunt pline,...
Dana Lăzăruc, medic, candidat PSD pentru Parlament: „Îi rog pe liberali să preia măsurile din Programul de Guvernare al PSD pentru a proteja sănătatea oamenilor”
Candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, medic stomatolog și doctor în științe medicale, Dana Lăzăruc a făcut astăzi un apel public...
Comunicat: Unitate și solidaritate! Guvernul PNL a suplimentat numărul de paturi de Terapie Intensivă la BOTOȘANI!
Una dintre cele cinci UNITĂȚI MOBILE DE TERAPIE INTENSIVĂ aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență a ajuns, marți seară,...
Comunicat PNL Botoșani - ”Producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante pe care Primăria Botoșani este obligată să le amenajeze”
Ultimele măsuri luate de Guvernul PNL sunt responsabile și nu fac altceva decât să protejeze sănătatea oamenilor. Am ajuns la un nivel îngrijorător al îmbolnăvirilor, care ne duce în situaţia de a dispune aceste măsuri pentru a  reduce numărul de infectări cu Covid 19.
Comunicat PSD: Candidații PSD Botoșani pentru Parlamentul României își iau angajamentul în fața botoșănenilor să readucă siguranța sănătății, educației și a locurilor de muncă pentru fiecare locuitor al județului!
Astăzi, la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, candidații PSD Botoșani alături de aleșii locali social-democrați au început prezentarea programului de guvernare prin care vor readuce județul Botoșani și toată țara pe traiectoria dezvoltării sustenabile, a creșterii veniturilor oamenilor și a bunăstării generale....
Comunicat PNL Botoșani: Astăzi dăm startul campaniei pentru dezvoltarea Botoșaniului
Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare cu convingerea că, pe 6 decembrie, vom pune capăt majorității toxice pesediste din Parlamentul României.
Comunicat Doina Federovici: Îi rog pe botoșăneni să vină la vot pe 6 decembrie pentru a le arăta liberalilor că nu îi pot opri să facă schimbarea! Guvernarea PNL-USR-PLUS e mai periculoasă decât COVID-UL!
PSD Botoșani este pregătit pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie și le spune botoșănenilor să vină la vot, respectând toate măsurile de protecție sanitară, pentru a arăta celor de la putere că nu îi pot opri să facă schimbarea! Guvernarea Dreptei Unite formată din PNL-USR-PLUS e mai periculoasă decât noul coronavirus.
PRIMĂRIA DOROHOI - DISPOZIȚIE privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral în Municipiul Dorohoi în vederea organizării și desfășurării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
Primarul Municipiului Dorohoi, județul Botoșani, analizând referatul nr. 16455/30.10.2020 privind stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral, în conformitate cu prevederile art.79 alin.(1) din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Permanente;...
Eduard Gurău, medic specialist în urgență prespitalicească, candidat PSD la Deputați: „Minciunile și incompetența guvernului PNL scoate în stradă medicii din linia întâi, ajunși la capătul puterilor”
Eduard Gurău, medic specialist, candidat PSD Botoșani pentru Parlamentul României a declarat astăzi că sistemul sanitar la nivel local și în toată țara începe să crape din cauza lipsei de preocupare și de investiții din partea Guvernului Orban.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020 - Biroul Electoral de Circumscripție Județean Botoșani a făcut publice listele de candidați din județ, pentru alegerile parlamentare
Listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie organizate la nivelul judeţului Botoşani au rămas definitive, în baza unei hotărâri adoptate, cu unanimitate de voturi, de Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ).
Comunicat PNL: Apel către frații români basarabeni din Botoșani
Organizația municipală a PNL Botoșani salută victoria din primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, a doamnei Maia Sandu, candidatul pro-european din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). În actualul context geo-strategic și politic, considerăm că doar prin victoria din 15 noiembrie a doamnei Maia Sandu va putea...
DOROHOI – Comunicat al primarului Dorin Alexandrescu
Am auzit că, în cadrul unor conferințe de presă, se fac anumite recomandări despre cum trebuie abordate investițiile în sănătate cu fonduri europene. Vă pot spune că tot primesc sfaturi despre cum să fac ceea ce am făcut deja.
BECJ Botoșani a respins candidaturile Partidului Noua României
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a respins candidaturile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie depuse de Partidul Noua Românie atât pentru Senatul României, cât şi pentru Camera Deputaţilor.
Candidatul dorohoian PSD, pentru Camera Deputaților, Dan Șlincu, validat, alături de ceilalți candidați PSD Botoșani, de către Consiliul Politic Național al partidului
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma ședinței Consiliului Politic Național din 20 octombrie au fost validați toți candidații care au fost votați în forurile statutare de la nivel local pentru Parlamentul României.
Prefectura face precizări privind procedurile și calendarul validării noilor aleși locali
Având în vedere încheierea scrutinului electoral din data de 27 septembrie 2020 pentru alegerea primarilor, consiliilor locale, președintelui de consiliu județean și consilierilor județeni, facem următoarele precizări:
Bogdan Dăscălescu, ALDE: „Vom asigura majoritate în Consiliul Județean Botoșani și ne respectăm acest angajament”
Astăzi, Biroul Politic Teritorial ALDE Botoșani s-a reunit în ședință online pentru a vota alianța electorală pentru stabilirea unei majorități în Consiliul Județean Botoșani.
Federovici: „Le mulțumesc tuturor botoșănenilor pentru încrederea acordată! PSD va colabora cu ALDE pentru implementarea tuturor programele de dezvoltare a județului”
Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că s-au finalizat discuțiile pentru stabilirea majorității, astfel că PSD, care a câștigat 16 consilieri județeni va colabora cu ALDE, care a ieșit pe locul trei la nivel de județ, cu 3 consilieri județeni. Propunerea ALDE pentru vicepreședinte al Consiliului...
Donald Trump și soția sa au fost confirmaţi cu coronavirus
Donald Trump și soția sa, Melania au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Inițial președintele anunțase că intră în carantină, după ce una dintre cele mai apropiate consiliere ale sale a fost testată pozitiv. „Eu și Melania am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Vom începe imediat procesul de carantină și recuperare. Vom trece...
Persoanele care au făcut parte din secţiile de votare şi cei implicaţi în procesul electoral vor primi banii cuveniţi până la sfârşitul săptămânii voiitoare
Sumele necesar a fi plătite personalului implicat în procesul electoral pentru alegerile locale din 27 septembrie vor fi achitate până la sfârșitul săptămânii viitoare, a declarat, joi, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județean Botoșani, judecătorul Mihai Condurache.
DOROHOI - Biroul Electoral de Circumscripție a stabilit câștigătorii alegerilor, în urma numărării voturilor. Vezi câte voturi a avut fiecare candidat, configurația și cine sunt noii consilieri locali
Alegerile locale din acest an au fost cu totul atipice. Dacă în cazul unor candidați rezultatul era previzibi, în cazul altora, numărul de voturi câștigat a produs bulversare în rândul echipei de campanie. Biroul Electoral de Circumscripție Dorohoi a emis procesul verbal cu rezultatul final al alegerilor din municipiul nostru.
PSD Botoșani: „Flutur vrea să ajungă primar prin încălcarea flagrantă a normelor electorale în vigoare și prin falsuri în acte publice”
PSD Botoșani solicită intervenția organelor abilitate ale statului pentru oprirea lui Cătălin Flutur și a subordonaților săi de la încălcarea flagrantă a tuturor normelor electorale și a Hotărârilor Biroului Electoral Central în vigoare.
Amenzi aplicate de poliţişti pentru scandal şi comercializare de băuturi alcoolice în perimetru unei secţii de votare. Dosar penal pentru o preşedintă de secţie de votare. Vezi motivul
Pînă la ora 19:00 poliţiştilor botoşăneni le-au fost semnalate 28 de evenimente ca făcând parte, posibil, din sfera unor abateri de natură electorală.
Prezenţă la urne scăzută la Dorohoi, sub media judeţeană
Prezenţă scăzută la Dorohoi la scrutinul desfăşurat astăzi, pentru alegerea primarului, Consiliului Local, preşedintelui Consiliului Judeţean şi Consiliului Judeţean.
ALEGERI LOCALE 2020 – DOROHOI: Prezenţa la vot la ora 20.00
La ora 20, cu o oră înainte de încheierea procesului electoral, la Dorohoi, procentul celor care s-au prezentat la vot era de 36,83 %, adică 9.026 voturi exprimate din numărul total de 24.853 de persoane înscrise pe listele permanente şi complementare.
Incidente electorale în judeţ, sancţionate de poliţişti cu amenzi în valoare de 7000 de lei. Au fost întocmite şi trei dosare penale
Pe raza județului Botoșani procesul electoral se desfășoară în condiții normale în toate cele 427 de secții de votare, peste 700 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne fiind prezente în teren pentru asigurarea si menținerea ordinii și siguranței publice .
Pagina 5/24  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
604
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
369
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
369
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
368
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord