| Carte de identitate falsă, procurată cu ajutorul unui prieten, descoperită de poliţiştii de frontieră de la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă. |
| | Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
| | Carte de identitate falsă, ascunsă într-o cutie metalică, descoperită de către poliţiştii de frontieră botoșăneni la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă. |
| | Inspecție tehnică periodică făcută cu telefonul. Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea. |
| |
| A vrut să se angajeze legal, dar a comis o ilegalitate | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte... |
| | Un permis de conducere şi două cărţi de identitate false descoperite de poliţiştii de frontieră botoșăneni, la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni două cărţi de identitate... |
| | Documente false descoperite în portmoneele unor cetăţeni din Republica Moldova, la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în portmoneele a doi cetăţeni din Republica Moldova, o... |
| | Dreptul de a conduce „răscumpărat” cu 100 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea Frontierei Stânca efectuează cercetări pe numele unui cetăţean al Republicii Moldova,... |
| | Certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu dublă cetățenie,... |
| | FOTO - Documente false descoperite la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni din Republica Moldova, două... |
| | Falsuri depistate la Stânca de către poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat, asupra a doi cetăţeni care se deplasau din R. Moldova către Polonia,... |
| | Permis moldovenesc fals depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, bulgară şi... |
|
|
| Document fals trimis în plic spre Anglia, descoperit la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, şoferul unui autocar, un document cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi falsificat. |
|
|
| Sute de euro plătiţi pentru documente de identitate false | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a doi cetăţeni din Republica Moldova cinci documente cu însemnele autorităților din România, care s-au dovedit a fi falsificate. |
|
|
| Tineri cu documente de identitate false opriţi din drumul spre Europa | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a doi cetăţeni ai Republicii Moldova documente de identitate cu însemnele autorităților din România, ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Documente de identitate false, descoperite la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a trei cetăţeni documente de identitate cu însemnele autorităților din România, ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Documente de identitate false descoperite de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ascunse două documente de identitate cu însemnele autorităților române, care s-au dovedit a fi false. Cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova implicaţi sunt cercetaţi pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. |
|
|
| Şi-a impresionat prietenii, dar şi-a făcut cadou o lucrare penală | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova, asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. |
|
|
| Cetățean din R.Moldova cercetat pentru o carte de identitate falsă descoperită asupra lui | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. |
|
|
| Document fals descoperit la controlul de frontieră! | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. |
|
|
| 300 de euro, preţul unei identităţi false | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldovenească asupra căruia au descoperit o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele cu însemnele autorităţilor române, ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Doi bărbați moldo-români cercetați pentru o carte de identitate falsă descoperită asupra lor | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați cu dublă cetățenie, română și moldovenească, asupra cărora au descoperit o carte de identitate românească falsă.
|
|
|
| A plătit 300 de euro pentru un loc de muncă mai bun și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit ascuns în portofelul unui tânăr cu dublă cetățenie română - R. Moldova, un document de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi fals. |
|
|
| Depistat în timp ce încerca să transporte în Franța trei documente de identitate românești false | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei documente de identitate cu însemnele autorităților române, ascunse în borseta unui bărbat cu dublă cetățenie, care s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Autoturism cu inspecție tehnică periodică falsă, descoperit la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea. |
|
|
| Carte de identitate falsă, procurată cu 250 de euro şi descoperită la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. |
|
|
| Permis de conducere fals procurat pentru a se angaja ca şofer | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals, procurat cu scopul de a se angaja ca şofer pe teritoriul U.E. |
|
|
| Descoperit la controlul de frontieră cu permisul fals în borsetă | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, asupra căruia s-a descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Documente false prezentate pentru un autoturism cu înmatricularea suspendată, descoperite de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, o asigurare tip “carte verde” şi un autocolant care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, care s-au dovedit a fi false. Totodată, maşina... |
|
|
| Document fals cumpărat cu 150 de euro, ascuns în pantof la trecerea frontierei | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr, asupra căruia a fost descoperit un document de identitate fals. |
|
|
| Atestat profesional fals, descoperit la Stânca, de către polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un tânăr, care a prezentat la control un certificat de pregătire profesională falsificat. |
|
|
| Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi fals.
|
|
|
| Carte de identitate falsă descoperită la Stânca asupra unui bărbat din Republica Moldova | În data de 25 aprilie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, E.M., în vârstă de 48 de ani. |
|
|
| Cetățean din Republica Moldova prins la Stânca cu carte de identitate românească falsă, cumpărată cu 100 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 612 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 378 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|