| Grefierii din cadrul Judecătoriei şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-au alăturat protestului colegilor din întreaga ţară | La solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat - personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT - care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională... |
| | Comunicat - Deputatul PSD Costel Lupașcu: ,,PNL urăște Botoșaniul și pe botoșăneni” | Deputatul social-democrat Costel Lupașcu, condamnă maniera Guvernului PNL de a sacrifica siguranța cetățenilor din Botoșani prin anularea alocării fondurilor pentru infrastructura locală de transport, deși Guvernul beneficiază de o finanțare europeană pentru achizițiile de tramvaie, de circa 120 de milioane de euro. |
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate de PSD pentru creșterile de pensii și salarii, programele pentru investiții precum și cele pentru antreprenori nu vor fi anulate. |
| Comunicat PSD - Dăncilă la Botoșani: „România nu trebuie să mai fie împărțită, nu trebuie să mai avem ură și dezbinare. Avem nevoie de oameni care iubesc această țară” | Viorica Dăncilă, a venit la Botoșani pentru a le garanta personal botoșănenilor că dacă va câștiga alegerile prezidențiale măsurile adoptate de PSD pentru creșterile de pensii și salarii, programele pentru investiții precum și cele pentru antreprenori nu vor fi anulate. |
| |
| Comunicat PSD - Budăi: PSD a realizat o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări! Iohannis și PNL vor să preia puterea prin dezbinarea românilor! | Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi a declarat astăzi că în mod iresponsabil, Klaus Iohannis declară război unei părți a românilor... |
| DOROHOI: Zilele recoltei, eveniment reînviat de municipalitate după mulţi ani - FOTOGALERIE | Municipalitatea dorohoiană a reînviat în acest an, cu ocazia Zilelor municipiului Dorohoi, o mai veche manifestare, care s-a bucurat în trecut de aprecierea... |
| | Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile... |
| | Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi: „De la începutul acestei luni peste 96.000 de pensionari botoșăneni au mai mulţi bani în buzunare” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile... |
| | Veste rea pentru fumători: se scumpesc ţigările | Majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare,... |
| | Veste rea pentru fumători: se scumpesc ţigările | Majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare,... |
| | Doina Federovici, președinte PSD Botoșani: „Județul nostru va fi reprezentat la nivelul Guvernului prin nominalizarea lui Marius Budăi la Ministerul Muncii” | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma votului din Comitetul Executiv Național care a avut loc la Palatul Parlamentului,... |
| | Reprezentanţii Avocatului Poporului vin mâine la Botoşani, pentru a acorda audienţe | În ziua de 14 martie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va... |
|
|
| Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, la Instituţia Prefectului Botoşani | În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Plata pensiilor şi indemnizaţiilor prevăzute de legile speciale va fi făcută în avans în luna decembrie | Casa Nationala de Pensii Publice si casele teritoriale de pensii au luat toate masurile pentru a asigura plata in avans a drepturilor banesti ce revin pensionarilor si beneficiarilor de legi speciale incepand cu data de 12 decembrie 2017. |
|
|
| Casa Judeţeană de Pensii: A început recalcularea pensiilor anticipate parţiale | Începând cu data de 23 noiembrie 2017 casa de pensii inregistreaza cererile pentru recalcularea pensiilor anticipate partiale pentru persoanele pensionate anticipat partial in perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 |
|
|
| Doina Federovici: „Județul Botoșani a primit de la Guvern fondurile necesare pentru asigurarea cheltuielilor din domeniul asistenței sociale” | Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi că în urma solicitărilor autorităților locale, Guvernul a alocat din fondul de rezervă necesarul de bani pentru asigurarea cheltuielilor privind protecția copilului, persoanele cu dizabilități și asistenții maternali. |
|
|
| Huncă: „4.744 de profesori botoșăneni vor primi sumele de bani aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești” | Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că până la finalul acestui an toți profesorii și cadrele didactice din județul Botoșani vor beneficia de plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, în urma ultimei rectificări bugetare aprobate de Guvern la mijlocul săptămânii trecute. |
|
|
| Reprezentanţii Avocatului Poporului revin astăzi la Botoşani | Astăzi, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Nuntă de Aur organizată de municipalitatea dorohoiană pentru 83 de cupluri - FOTOGALERIE & VIDEO | 83 de cupluri din Dorohoi, care au împlinit în acest an jumătate de veac de convieţuire, au fost sărbătorite de oficialităţi. Evenimentul, Nunta de Aur, s-a desfăşurat vineri, 27 octombrie, la restaurantul Magica, începând cu ora 13,00 şi a fost organizat de Primăria Dorohoi prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS). |
|
|
| Marius Budăi: „Rectificarea pozitivă aduce mai mulți bani în buzunarul românilor ” | Deputatul PSD Marius Budăi, membru al Comisiei pentru pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților a declarat că rectificarea bugetară propusă de Guvern este pozitivă și își propune să transfere o parte din creșterea economică în buzunarul românilor. |
|
|
| 169 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii | 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România. Această zi ne aminteşte că, în urmă cu 169 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă, trupele otomane venite să zdrobească Revoluţia din 1848. |
|
|
| COMUNICAT Marius Budăi: „Există surse bugetare pentru creșterea pensiilor și salariilor” | Deputatul social democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat astăzi că „în urma analizelor de la Ministerul Finanțelor Publice vă pot confirma că avem surse bugetare cu 1,5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creșterea pensiilor și salariilor din următoarea perioadă.... |
|
|
| COMUNICAT Doina Federovici: „Mai avem multe de făcut, dar rezultatele încep să se vadă în creșterea economică” | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat datele comunicate de Institutul Național de Statistică cu privire la situația economică a țării noastre după primele patru luni din acest an. |
|
|
| Costel Lupașu: „După primele 100 de zile de guvernare, botoșănenii simt că PSD a adus o schimbare în bine” | Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat joi că primele 100 de zile de guvernare PSD au adus mai mulți bani în buzunarele multor botoșăneni, iar această schimbare în bine se va simți mai puternic când vor începe proiectele din cea de-a doua fază a Programului Național de Dezvoltare Locală. |
|
|
| Audienţe ale reprezentantului Avocatului Poporului la Botoşani | În luna mai 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor judeţului Botoşani în ziua de 17, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Locuri de muncă vacante în judeţ. Vezi lista completă | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) a făcut publică oferta de locuri de muncă vacante pentru această săptămână. Oferta cuprinde peste 450 de locuri de muncă, din cele mai diverse domenii, oferite de agenţi economici şi instituţii publice din judeţ, |
|
|
| Doina Federovici: „Echipa PSD-ALDE din Guvern și Parlament și-a îndeplinit promisiunile pentru primele 3 luni” | Președintele PSD Botoșani Doina Fedeovici a făcut bilanțul primelor trei luni de guvernare și a anunțat că echipa Guvernului Grindeanu împreună cu parlamentarii PSD-ALDE au îndeplinit promisiunile față de români. |
|
|
| Comunicat PSD: „Încep să se vadă rezultatele guvernării PSD” | Parlamentarul social-democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că încasările la buget pe trimestrul I le-au depășit deja pe cele din trimestrul I din 2016, conform datelor statistice. |
|
|
| Audienţe ale Avocatului Poporului la Prefectură | În luna aprilie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 19, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| Dorohoi - ANUNŢ privind acordarea tichetelor sociale | Direcţia de Asistenta Sociala acordă în perioada 31 martie 2017 - 30 mai 2017 tichete sociale din bugetul local, pentru achizitionarea de bunuri și servicii, pentru următoarele categorii de beneficiari din Municipiul Dorohoi: |
|
|
| Decalare de o săptămână pentru audienţele oferite de Avocatul Poporului în luna martie | În luna martie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 15, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
| DAS Dorohoi: În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, titulari de beneficii sociale |
Având în vedere modificările legislative, privind majorarea veniturilor (salarii, pensii, indemnizație lunară pentru pentru creșterea copilului, stimulent de inserție, etc.), reamintim titularilor de beneficii sociale - alocaţie pentru susţinerea familiei, venit minim garantat, ajutor pentru încălzirea locuinţei, obligativitatea... |
|
|
| Doina Federovici: „Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi principalul motor de atragere a investițiilor în România” | Senatorul PSD Doina Federovici a declarat marți că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), aprobat prin memorandumul Guvernului, va reprezenta principalul motor economic al României, alături de absorbția fondurilor europene. |
|
|
| Modificări în programul audienţelor acordate de Avocatul Poporului la Botoşani | În luna februarie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 15, a 3-a miercuri din lună. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|