| Acțiune de amploare pentru prevenirea infracțiunilor silvice | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Serviciului Rutier și ai subunităților de poliție au organizat, la data de 17 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic. |
| | 20.000 de lei amendă pentru transportul ţigărilor de contrabandă | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au descoperit în zona de competență un autoturism în care se aflau mai multe pachete cu țigarete de contrabandă. |
| | Bărbat descarcerat de către pompieri, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - VIDEO&FOTO | Un bărbat în vârstă de 51 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de marginea drumului. S-a întâmplat în această dimineață, pe raza localității Ipotești. |
| | Tineri din județ depistați cu substanțe suscepetibile a fi droguri | La data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit în trafic, pe strada Primăverii, un autoturism, în interiorul căruia se afla, în calitate de pasager, pe bancheta din spate, un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani. |
| |
| Bărbat depistat sub influența alcoolului la volan. A fost sancționat și pentru alte abateri | La data de 7 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat, pe drumul public, din comuna Vlăsinești,... |
| | Tineri depistați cu droguri asupra lor, de către un polițist aflat în timpul liber | Un polițist din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe o stradă, din... |
| | Razii desfășurate de către polițiști, în sistem integrat, în tot județul, în cadrul acțiunii BLOCADA - FOTO&VIDEO | Polițiști continuă să acționeze pe raza județului Botoșani, în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, pentru asigurarea... |
| | Acțiunea BLOCADA în tot județul. Au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 de lei | Polițiști continuă să acționeze pe raza întregului județ, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor... |
| | Acțiuni ale polițiștilor dorohoieni și din Flămânzi, de prevenire și combatere a infracțiunilor stradale | La data de 14.decembrie.ac, în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei din cadrul secțiilor... |
| | Percheziții de amploare la persoane bănuite de braconaj, în Corlăteni, Vorniceni, Roma și Nicșeni. Au fost găsite sulițe, arbalete, săgeți, produse pirotehnice - FOTOGALERIE | La data de 12 decembrie 2023, polițiștii botoșăneni au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane bănuite... |
| | Patru persoane transportate la spital în urma unui accident rutier petrecut lângă Dângeni | Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD, dar și două ambulanțe... |
| | Măsuri în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie | Suntem în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră... |
|
|
| 21 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție încadrați la IPJ Botoșani | Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, 19 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, și doi ai Școlii de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" Cluj, promoţia noiembrie 2023, au avut o zi plină de emoţii, odată cu parcurgerea procedurii de repartizare pe funcţii. |
|
|
| Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier, petrecut la Concești | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe raza localității Movileni, comuna Concești. |
|
|
| Urmărire pe drumurile din Havârna. Polițiștii au întocmit șoferului dosar penal | La data de 19 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce se aflau pe drumul public, din comuna Havârna, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea, fără a se conforma. |
|
|
| Armă neletală și muniția aferentă, fără documente justificative, reținute la intrarea în țară de la un cetățean german | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un cetățean german care intenționa să introducă în țară o armă din categoria armelor neletale și muniția aferentă acesteia, fără să dețină documentele necesare prevăzute de lege. |
|
|
| Peste 50 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale și au intervenit la 55 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Peste 70 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore. Sancțiuni în valoare de 126.000 de lei | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 8 acțiuni punctuale și au intervenit la 74 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Aproximativ 50 de tone de furaje făcute scrum. Pompierii au acționat mai bine de șase ore. Incendiul a fost provocat intenționat - FOTO&VIDEO | Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Aproximativ 50 de tone de furaje au fost cuprinse de flăcări. |
|
|
| Femeie plecată de acasă, de 20 de ani, dată dispărută abia acum de către familie. Este căutată cu ajutorul poliției | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către o femeie, din comuna Mihai Eminescu, cu privire la faptul că sora sa, de 43 de ani, ar fi părăsit domiciliul comun, în anul 2003, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat-o.
Aceasta ar fi încercat de mai multe ori să o caute, însă fără rezultat. |
|
|
| Minoră plecată de acasă, dată dispărută de familie | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 14 de ani, din sat Strahotin, comuna Dângeni a plecat de la domiciliu la data de 26 august 2023 fără a mai reveni până în prezent. |
|
|
| Lemne fără documente legale confiscate de polițiști în comuna Răchiți | La data de 22 august 2023, polițișii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296 A, în comuna Răchiți, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mihai Eminescu, care transporta material lemnos. |
|
|
| Peste 70 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale și au intervenit la 71 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Tânăr depistat la volan sub influența drogurilor | La data de 18 august 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Nicolae Iorga, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Stăuceni. |
|
|
| Botoșănean plecat la muncă în Germania, dat dispărut de către familie | La data de 14 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, de 30 de ani, care lucra în Germania și ar fi trebuit să se întoarcă în țară, în luna martie a.c., nu a mai păstrat legătura cu familia sa și nici nu a revenit la domiciliu, la data la care ar fi trebuit... |
|
|
| Polițiștii au reținut 37 de permise de conducere în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate în județ | Polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmii au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor, fiind vizate cu precădere localurile publice si locurile în care se formează aglomerări de persoane. |
|
|
| Peste 60 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale și au intervenit la 61 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Material lemnos confiscat, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Ștefănești | La data de 6 august 2023, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor în domeniul silvic, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența... |
|
|
| Femeie spitalizată în urma unui accident rutier, petrecut pe raza localității Zăicești - FOTO | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| FOTOGALERIE - Localități monitorizate de către polițiștii botoșăneni în acest weekend | Activitățile de prevenire și combaterea a faptelor penale și contravenționale, pe toate segmentele operative, care se desfăsoară la nivel național, au continuat în aceast weekend și în județul Botoșani. |
|
|
| Șapte persoane amendate, în ultimele 24 de ore, pentru apelare nejustificată sau abuzivă a numărului 112 | La data de 20 iulie 2023, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale și au intervenit la 74 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Tânăr de 19 ani, din comuna Călărași, dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unui tânăr, de 19 ani, din comuna Călărași, care a părăsit domiciliul, în ziua de 17 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Trei kilometri de plase monofilament descoperite de către polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol | Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului de acumulare a iazului Negreni. |
|
|
| Tragedie pe un drum din județ. Un tânăr și-a pierdut viața, în această seară, într-un accident rutier - FOTOGALERIE | Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, în această seară, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod. Tragedia s-a întâmplat pe raza localității Cerchejeni, comuna Blândești. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 585 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|