Prefectul a verificat modul în care drumarii şi primarii întâmpină codul galben | Prefectul Costică Macaleţi a realizat astăzi un traseu de peste 250 de kilometri de drumuri judeţene şi naţionale, dorind să vadă starea arterelor pe care se deplasează botoşănenii, dar şi modul în care primăriile sunt pregătite de iarnă. |
| Codul Galben de ninsori prelungit la Botoşani cu încă 15 ore | Codul Galben de ninsori, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţul Botoşani, a fost prelungit cu încă 15 ore, din această seară, ora 20.00 - până luni, 10 decembrie, ora 11.00. Astfel, în cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni, vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării... |
| A murit Sven Hassel, autorul seriei Gestapo | Sven Hassel, autorul a 14 romane de război scrise din perspectiva celui care a trăit evenimentele de cealaltă parte a baricadei a murit vineri, 21 septembrie, anunţă presa daneză. Cel care a încântat milioane de cititori din întreaga lume cu bijuterii precum Legiunea blestemaţilor şi Gestapo ar fi împlinit 96 de ani în 19 aprilie 2013,... |
| AVERTIZARE METEO: Ninsori şi vânt în nordul, centrul şi estul ţării, începând de duminică după-amiază | Meteorologii avertizează că, începând de duminică după-amiază şi până luni seara, în nordul, centrul şi estul ţării va ninge şi vântul va atinge viteze de până la 60 de kilometri pe oră, iar în celelate regiuni vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei. |
| |
AVERTIZARE METEO: Judeţul Botoşani sub cod galben de vânt alături de alte 18 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării | Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt pentru 19 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării, valabilă sâmbătă, între orele... |
| Ajutoarele trimise de la Dorohoi pentru sinistraţii din Vrancea au ajuns la destinaţie | Apelul la solidaritate cu persoanele din sudul ţării afectate de căderile masive de zăpadă, făcut de deputatul Andrei Dolineacshi şi primarul Dorin... |
| | PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea miercuri şi joi | Miercuri vremea va fi rece, geroasă în orele dimineţii în majoritatea zonelor. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros şi,... |
| Meteo: Ger năprasnic - urmeaza un noul val de ninsori | Abia s-au mai domolit viscolul şi ninsoarea, însă de ger nu scăpăm foarte uşor. În timpul nopţii, temperaturile scad până la minus 27 de grade... |
| ATENŢIE – DRUMURI BLOCATE ÎN JUDEŢ | Ca urmare a ninsorilor abundente şi a viscolului, începând cu ora 15.00, au fost închise parţial următoarele drumuri:
- DN 24 C km 43+900... |
| PROGNOZA METEO: Ploi, ninsori şi polei. Cum va fi vremea în weekend în ţară | Sâmbătă, vremea va fi închisă, cu precipitaţii în toate regiunile. În vestul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi la munte va continua să... |
| Armata e pregătită să intervină pentru deszăpezire cu 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice | Armata este pregătită să intervină cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, personalul putând fi suplimentat cu alţi 4.000... |
| AVERTIZARE METEO: COD GALBEN de ninsori şi viscol în toată ţara, de vineri până duminică seara | Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate... |
|
|
| Cod Galben de ninsoare în judeţul Botoşani | Potrivit avertizării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, până pe 26 ianuarie, ora 18.00, judeţul Botoşani se află sub incidenţa Codului Galben de ninsori. Avertizarea a intrat în vigoare în această dimineaţă, de la ora 9.00. În intervalul menţionat, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent.... |
|
|
| Cod galben de ninsori şi viscol în Botoşani şi alte 29 de judeţe | Meteorologii au emis o atenţionare cod galben pentru Bucureşti şi 30 de judeţe, unde începând din noaptea de marţi spre miercuri şi până joi seara va ninge abundent, iar în unele zone vântul va avea intensificări cu viteze de până la 70 de kilometri la oră, viscolind zăpada. |
|
|
| PROGNOZA METEO: Ninsori viscolite şi polei, joi, în mai multe zone din ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile | În a doua parte a zilei de joi va ninge, izolat abundent, în mai multe zone din ţară, iar vântul va avea intensificări locale, viscolind zăpada, se arată într-o informare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie. |
|
|
| De mâine, vânt puternic | Potrivit informării meteorologice transmise de Centrul Meteorologic Regional Moldova, de pe 13 ianuarie, ora 8.00 până pe 14 ianuarie, ora 20.00, pe teritoriul judeţului Botoşani, vântul va avea intensificări de până la 55 km/h. În zona Carpaţilor Orientali va ninge viscolit, iar în zonele înalte, rafalele de vânt vor depăşi temporar... |
|
|
| PROGNOZA METEO: Ploi, ninsori şi temperaturi scăzute. La Dorohoi temperaturi între – 7 şi 4 grade Celsius în week-end | Sâmbătă, valorile termice vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile din jumătatea de sud-est înnorările vor persista mai ales pe timpul zilei şi vor cădea precipitaţii pe arii relativ extinse, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. |
|
|
| Ploaie, ninsoare şi vânt în toată ţara, de sâmbătă până duminică dimineaţă | Meteorologii atenţionează că, începând de sâmbătă dimineaţă şi până duminică dimineaţă, va ploua şi va ninge în toate judeţele ţării, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metrul pătrat, iar vântul va sufla cu viteze ce vor depăşi la rafală 90 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. |
|
|
| Ninsori şi intensificări ale vântului de miercuri seară până vineri | Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că de miercuri seară şi până vineri va ninge în cea mai mare parte a ţării, iar în mai multe judeţe vor avea loc şi intensificări ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă începând de miercuri, ora 23.00, şi până vineri la ora 18.00, în acest interval urmând... |
|
|
| Trecerea în noul an, celebrată în lume | Miliarde de persoane au sărbătorit sosirea anului 2011, înfruntând uneori intemperiile, inundaţiile şi canicula în Oceania, sau viscolul în Statele Unite ale Americii. Pentru a celebra trecerea dintre ani, marile oraşe ale lumii au organizat spectacole în aer liber, jocuri de lumini şi focuri de artificii. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|