| Moped neînregistrat, condus fără permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un moped neînregistrat şi nu deţinea permis de conducere. |
| | Autoturism radiat din circulaţie, descoperit la graniţă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism marca Renault Megane Scenic, radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda.
|
| | Efectivele M.A.I., la datorie în sprijinul cetățenilor pentru prevenirea incidentelor în zonele supuse avertizărilor meteorologice | Peste 10.600 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 3.100 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice în județele aflate sub avertizare de COD GALBEN de ninsori abundente și viscol. |
| Conducerea organizaţiei de tineret ALDE Botoşani s-a şcolit politic la Sinaia | Conducerea organizaţiei de tineret a ALDE Botoşani, formată din Alexandra Fedor, Alexandru Banariu şi Robert Ştefănucă, a participat la Scoala de Iarnă TLDE, care a avut loc în perioada 9 – 11 februarie la Sinaia. Tema școlii politice a fost „Romania Construita de Tineri”, unul dintre proiectele majore asumate de actuala conducere a... |
| |
| Dorohoi: Tânăr depistat la volanul unui autoturism fără numere de înmatriculare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, judetul Botosani, efectuează cercetări cu privire la un tânăr care... |
| | Un nou accident în judeţ. Microbuz răsturnat, oamenii scoși pe portiera şoferului | Încă un eveniment grav s-a produs în urmă cu puțin timp în judeţ
Este vorba despre un accident rutier care a avut loc pe raza comunei Ungureni.... |
| | Ordin de protecţie încălcat în mod repetat. Jandarmii au intervenit | Starea de ebrietate perpetuă şi comportamentul agresiv manifestat de un bărbat în vârstă de 40 de ani faţă de soţia sa au determinat autoritatea... |
| | Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă convocat din cauza ninsorilor | Avertizarea lansată de către Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la CODUL GALBEN de ninsori, ce afectează şi judeţul Botoşani,... |
| | Trei persoane rănite într-un accident la Brăești - FOTO | Trei victime și trei mașini avariate, joi după-amiază, după ce un autoturism a derapat din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă! |
| | Hoţ prins de jandarmi la Săveni | Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a gândit marţi seară să facă cumpărături în bazarul oraşului Săveni, din păcate a ratat intervalul orar... |
| | Întâlnire între secretarii unităţilor administrative- teritoriale şi juriştii Instituţiei Prefectului | Secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au avut ieri prima întâlnire din acest an cu juriştii Instituţiei Prefectului. Cum fiecare... |
| | Evenimente şi infracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţişti | La data de 26 ianuarie, în jurul orei 18.00, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Tulbureni... |
|
|
| Șofer sub influenţa băuturilor alcoolice, depistat de polițiștii de frontieră dorohoieni la volanul unui Mereceds Benz | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, deși emana halenă alcoolică. |
|
|
| Tinerii şahişti din judeţ, în competiţie - FOTO | Şahiştii juniori ai judeţului s-au întrecut în week-end-ul care a trecut şi i-au desemnat, din 68, pe cei mai buni. Trei competiţii s-au desfăşurat în total, găzduite fiind de Şcoala nr. 11 a municipiului reşedinţă de judeţ. Este vorba despre „Cupa Unirii” la Şah şi de etapele judeţene ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar... |
|
|
| Tânăr prins conducând fără permis un moped neînmatriculat. Poliţiştii i-au făcut dosar penal | Joi, 18 ianuarie, poliţiştii Postului de Poliţie Cristeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani a condus pe un drum sătesc de pe raza satului Oneaga un moped, care nu avea aplicate plăcuţe de înmatriculare. |
|
|
| Videoconferinţă cu prefecţii pe tema gestionării efectelor fenomenelor meteo periculoase | Joi, 18 ianuarie 2018, la sediul MAI, a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență în sistem videoconferință cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, în contextul gestionării efectelor fenomenelor meteorologice periculoase. |
|
|
| Trei personae rănite la Ipoteşti, după ce s-au răsturnat cu maşina pe câmp | Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp. |
|
|
| Autoturism radiat din circulaţie, descoperit la graniţă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autoturism marca Mazda, radiat din circulaţie de autorităţile din Germania la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. |
|
|
| Italian prins la Cerviceşti conducând fără permis | La data de 16 ianuarie, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 54 ani, cetăţean italian, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29B, pe raza localităţii Cerviceşti, comuna Mihai Eminescu.
|
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier cercetate de poliţişti | La data de 11 ianuarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au depistat în trafic un bărbat de 23 de ani, din satul Oneaga, în timp ce se deplasa cu un moped pe drumul judeţean DJ 208H, pe raza localităţii de domiciliu. |
|
|
| Bătrân din Ibăneşti mort după ce a căzut peste el un mal de pământ | Un bărbat a decedat, miercuri, după ce a fost prins de un mal de pământ în timp ce săpa o groapă. |
|
|
| Dosar penal pentru că a condus o maşină cu număr fals | La data de 09.01.2018, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au oprit pentru control, pe Calea Naţională, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din judeţul Ilfov. |
|
|
| Elevi în practică la Jandarmerie | Începând cu data de 8 ianuarie, 49 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni execută un stagiu de practică cu durata de patru luni la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani. |
|
|
| Infractori voiajori depistaţi de poliţiştii botoşăneni | Furturile şi faptele antisociale săvârşite de infractorii voiajori prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe. |
|
|
| Autoturism radiat din circulaţie, descoperit la graniţă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Republica Moldova care conducea un autoturism marca SEAT, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania. |
|
|
| Şofer din Coşula prins băut la volan pe raza localităţii Huţani | La data de 8 ianuarie, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din localitatea Coşula, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza localităţii Huţani. |
|
|
| Autoturism Renault furat din Franța, depistat la controlul de frontieră - FOTO | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Renault care figura în bazele de date ca fiind furat din Franța.
|
|
|
| Bugetul pentru 2018 promulgat de președinte include finanțarea pentru începerea lucrărilor la principalul obiectiv de investiții al județului, drumul DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos | Președintele României Klaus Iohannis a promulgat ieri Legea bugetului de stat pentru anul 2018 care cuprinde și alocarea financiară pentru începerea lucrărilor de reabilitarea a drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos. |
|
|
| Amenzi de peste 60000 de lei aplicate de poliţiştii botoşăneni în perioada sărbătorilor | În cadrul acţiunilor desfîşurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice în minivacanţa de Anul Nou, poliţiştii au intervenit la peste 200 de evenimente şi au aplicat peste 170 de sancţiuni. |
|
|
| Vitezoman prins conducând o maşină neînmatriculată | În această dimineaţă, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Şoseaua Iaşului din municipiul Botoşani, circulând cu viteza de 114km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză la 70 km/h. |
|
|
| Accident rutier grav, în prima zi a anului, în apropiere de Pomârla | În prima zi a anului 2018, o femeie de 36 de ani, din localitatea Pomârla, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul judeţean DJ 291 C, pe relaţia Hilişeu-Cloşca – Pomârla, nu adapteaza viteza de deplasare la condiţiile de drum, pierde controlul asupra direcţiei de deplasare şi se răstoarnă în afara părţii carosabile. |
|
|
| Vitezoman prins la Sauceniţa cu 107 km la oră | La data de 30 decembrie, poliţiştii rutieri au depistat pe drumul naţional D.N. 29B, pe raza localităţii Sauceniţa, un tânăr de 28 de ani din judeţul Botoşani, care conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h. |
|
|
| ACŢIUNEA “FOC DE ARTIFICII” CONTINUĂ | Acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII” continuă şi în această perioadă, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. |
|
|
| Femeie accidentată pe trecerea de pietoni | La data de 22 decembrie, un bărbat de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN 29 D, din localitatea Truşeşti, surprinde şi accidentează o femeie de 52 de ani, angajată regulamentar în traversarea drumului public, pe marcajul pietonal. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 627 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 446 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 391 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 384 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 383 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 352 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 338 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 332 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|