Plata amenzilor va fi monitorizată şi comunicată prin sistem electronic | Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru stabilirea un mecanism electronic de evidenţă şi comunicare a amenzilor contravenţionale, precum şi a plăţilor acestora, care va fi utilizat iniţial doar pentru amenzi rutiere, iar datele vor fi accesibile atât autorităţilor, cât şi contribuabililor. |
| Eroii comemoraţi în Zi de Înălţare | „Ziua de 21 mai are în acest an o triplă semnificaţie. Înălţarea Domnului, sărbătorirea Sfinţilor Constantin şi Elena dar şi Ziua Eroilor Neamului reprezintă trei motive pentru care botoşănenii se pot întâlni pentru a se bucura, a se ruga şi a-i cinsti pe cei care au construit istoria neamului românesc. Îi invit pe toţi cei care... |
| | Şofer din Suceava cu o alcoolemie record oprit de poliţişti la intrarea în Dorohoi | Vineri, la ora 14:50, a fost oprita pe DN 29 B, la intrarea în municipiul Dorohoi, o autoutilitara condusă de M. D., de 43 de ani, din judeţul Suceava. |
| | Record de pelerini la mormântul părintelui Arsenie Boca: Aproximativ 95.000 de oameni s-au rugat la Mănăstirea Prislop | Aproximativ 95.000 de pelerini s-au rugat, de vineri până duminică, la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, numărul fiind unul record, anterior cei mai mulţi credincioşi înregistraţi într-un weekend fiind în martie, când au fost peste 35.000 de persoane. |
| |
| Prefectul invită botoşănenii la festivităţile ce vor avea loc de Ziua Veteranilor | Prefectul Costică Macaleţi invită, şi în acest an, botoşănenii care vor să rememoreze vitejia şi sacrificiile românilor ce au luptat pentru ţară... |
| | Peste 170 de intervenţii ale pompierilor, săptămâna trecută | Săptămâna trecută, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit... |
| | Atenție șoferi! Începe recensământul traficului rutier pe toate drumurile din România | Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că luni, 20 aprilie 2015, ora 8:00, va fi... |
| | Şi noi putem salva vieţi! Donează 2% pentru SMURD | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în colaborare cu „Fundaţia pentru SMURD” derulează până... |
| | Accident rutier la Dorohoi. Tânăr ajuns la spital cu multiple traumatisme |
Un tânăr de 15 ani, care locuieşte în unul din apartamentele Complexului „Amicii” din Dorohoi, a ajuns la spital după ce a fost... |
| | Poliţiştii botoşăneni alături de copii în săptămâna „Şcoala Altfel” | Sub egida campaniei ,,Şcoala Altfel, - Să ştii mai multe, Să fii mai bun!” poliţiştii se vor întâlni, în perioada 6-10 aprilie a.c., cu copiii... |
| | Peste 160 de intervenţii ale pompierilor săptămâna trecută | Săptămâna trecută, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit... |
| | Week-end plin de infracţiuni constatate la regimul circulaţiei | Poliţiştii de frontieră din judeţul Botoşani au întocmit la sfârşitul săptămânii trecute cinci lucrări penale la regimul circulaţiei rutiere.... |
|
|
| Prins conducând o maşină neînmatriculată | La data de 18 februarie, în jurul orei 13.30, B. I. de 26 ani, din comuna Ştiubieni, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani. |
|
|
| Accident rutier | La data de 18 februarie, în jurul orei 19.20, C. P. de 37 ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208C, în localitatea Vorona, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, izbindu-se într-un cap de pod. |
|
|
| Dorohoi: Mutarea taximetriştilor din centru şi „sens unic” pe strada Poştei, propuse în Comisia de circulaţie | Instituirea circulaţiei pe „sens unic” pe una din străzile municipiului, oprirea interzisă şi staţionarea interzisă pe alte străzi, montarea de indicatoare rutiere sau identificarea unor noi locuri de parcare pentru taximetrişti, sunt câteva din problemele discutate în şedinţa Comisiei de circulaţie, ce a avut loc în urmă cu câteva... |
|
|
| Bugetul Dorohoiului pe 2015 axat pe investiţii | Consilierii locali dorohoieni vor fi convocaţi în această săptămână pentru a dezbate şi vota bugetul local al municipiului pe anul în curs. Proiectul de buget a fost supus dezbaterii publice prin afişarea acestuia la sediul primăriei şi postarea pe site-ul primăriei. Potrivit reprezentanţilor primăriei, până în prezent nu au venit... |
|
|
| Accident rutier, produs în urma unei traversări neregulamentare | La data de 30 ianuarie, în jurul orei 13.30, M. D. de 45 ani, din comuna Viișoara, judeţul Botoșani s-a angajat neregulamentar în traversarea DJ 293A, în localitatea Cuza Vodă (prin loc nepermis şi fără să se asigure), împrejurare în care a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 44 ani, din aceeaşi... |
|
|
| Cod galben de ceaţă pentru judeţul Botoşani | Meteorologii au emis în această dimineaţă o avertizare nowcasting privind prezenţa ceţii pe teritoriul judeţului Botoşani. Astfel, în Botoşani dar şi Suceava şi Neamț, inclusiv pe drumurile naționale și europene aferente, se semnalează ceață, care determină scăderea vizibilității local sub 200m, izolat sub 50m. |
|
|
| Moment de reculegere la Bilanţul Departamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă | Date statistice, realizări dar şi momente de adâncă tristeţe la Bilanţul Departamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Urmărit de la Bucureşti de prefectul Costică Macaleţi şi de colonelul Radu Anton, şeful IJSU Botoşani, bilanţul a debutat printr-un moment de reculegere in memoriam colegilor căzuţi în timpul misiunilor de... |
|
|
| Campanie a poliţiştilor: ALEGE SIGURANŢA COPILULUI TĂU! ALEGE VIAŢA! | Reducerea victimizării copiilor prin accidente rutiere continuă să fie un obiectiv permanent pentru poliţiştii botoşăneni. În acest context, poliţiştii le reamintesc conducătorilor auto că în luna februarie a.c., vor intra în vigoare noi reglementări rutiere, în ceea ce priveşte siguranţa copiilor care sunt transportaţi în autovehicule,... |
|
|
| Campanie a poliţiştilor rutieri din Dorohoi desfăşurată cu elevii din Broscăuţi | Reducerea victimizării copiilor prin accidente rutiere continuă să fie un obiectiv permanent pentru poliţiştii botoşăneni, context în care, educaţia rutieră constituie un segment important de prevenire şi informare. |
|
|
| Accident cumplit la Dorohoi – Bărbat ucis de teribilismul unui tânăr şofer începător VEZI FOTOGALERIE |
Un bărbat decedat, soţia acestuia în spital cu răni grave şi două maşini distruse, acestea sunt consecinţele teribilismului unui tânăr şofer începător care a confundat şoseaua cu pista de raliuri. |
|
|
| Evenimente rutiere, cercetate de poliţişti | La data de 11 ianuarie, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 297, în comuna Blândeşti, B. A. de 19 ani, din municipiul Botoşani, posesor permisul de conducere din anul 2014, a efectuat neregulamentar o manevră de depășire a unui autoturism care rula în faţa sa şi al cărui conducător auto iniţiase un viraj la stânga,... |
|
|
| Tânăr de 15 ani din Dorohoi prins conducând pe Bulevardul Victoriei | La data de 10 ianuarie, în jurul orei 23.10, a fost depistat în trafic, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un minor de 15 ani, din municipiu. |
|
|
| Dorohoi – A venit factura pentru deszăpezire. Vezi ce valoare are | Aproximativ 200.000 de lei. La atât se ridică costurile cu deszăpezirea străzilor din municipiul Dorohoi, în luna decembrie a anului trecut. Valoarea facturii a fost confirmată pentru Realitatea Dorohoiană de Sava Apăştinei, directorul Direcţiei Edilitare din cadrul primăriei, care a precizat că suma de 203.000 de lei include TVA. |
|
|
| Dorohoian beat, s-a răsturnat cu maşina la Broscăuţi. O femeie a fost accidentată | La data de 1 ianuarie 2015, în jurul orei 00.50, Ț. L. de 45 ani, din municipiul Dorohoi, posesor al permisului de conducere din anul 2014, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 292, în localitatea Broscăuți, ajungând pe un sector de drum într-o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă, semnalizată prin indicator rutier, nu adaptează... |
|
|
| Victime ale zăpezii salvate de autorităţile din judeţ | Judeţul Botoşani a ieşit de sub incidenţa „Codului Galben” de ninsori de ieri, începând cu ora 18.00. Vântul a continuat să bată cu putere formând, pe unele porţiuni de drumuri judeţene şi naţionale, suluri de zăpadă, fapt ce a îngreunat circulaţia rutieră. |
|
|
| Evenimente rutiere cercetate de poliţişti | La data de 28 decembrie, în jurul orei 18.35, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 H, B. M. de 35 ani, din judeţul Constanţa, pierde controlul direcţiei şi pătrunde pe sensul opus de deplasare, împrejurare în care intră în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 24 ani, din judeţul Suceava. |
|
|
| Tânăr din Hudeşti, victima unui accident rutier. Şoferul a fugit de la locul faptei | La data de 26 decembrie, în jurul orei 04.30, F. G. de 18 ani, din satul Baranca, comuna Hudești, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 84, în comuna Concești, ajungând la intersecția cu DC 85, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care, vehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile. |
|
|
| Băut la volan, a intrat cu maşina în stâlp | La data de 18 decembrie, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 293, în comuna George Enescu, I. M. de 43 ani, din comuna Corni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe un sector de drum ce urma o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit... |
|
|
| Băut la volan, a intrat cu maşina în stâlp | La data de 18 decembrie, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 293, în comuna George Enescu, I. M. de 43 ani, din comuna Corni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe un sector de drum ce urma o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit... |
|
|
| Accident rutier la Prăjeni | La data de 17 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Prăjeni, M. A. de 24 ani, din satul Câmpeni, comuna Prăjeni, s-a angajat în depășirea unui autovehicul de teren, condus de un bărbat de 58 ani, iar în timpul efectuării manevrei, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers,... |
|
|
| Accident rutier la Prăjeni | La data de 17 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Prăjeni, M. A. de 24 ani, din satul Câmpeni, comuna Prăjeni, s-a angajat în depășirea unui autovehicul de teren, condus de un bărbat de 58 ani, iar în timpul efectuării manevrei, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers,... |
|
|
| Bărbat din Dorohoi, mort de beat, accidentat la Broscăuţi de un şofer concitadin | La data de 13 decembrie, în jurul orei 07.05, S. L. de 49 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce s-a angajat în traversarea DJ 292, în localitatea Broscăuți, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de F. H. de 73 ani, din municipiul Dorohoi. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|