Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: fonduri
(P) Alexandra Huțu, candidat PSD Senat: „Avem cele mai multe programe pentru susținerea familiilor și copiilor, dintre toate partidele”
Parlamentarul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a prezentat o parte din programele dedicate familiilor cu copii pe care PSD le-a pregătit pentru următorii 4 ani.
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic primar neurolog
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează:
Investiții de peste 35 de milioane de euro în Spitalul Municipal Dorohoi
O preocupare constantă a executivului primăriei împreună cu conducerea spitalului Dorohoi o reprezintă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti, dotarea cu echipamente şi aparatură pentru investigaţii de ultimă generaţie, în vederea asigurării unor circuite funcţionale, pentru creşterea calităţii actului medical şi...
(P) Alexandra Huțu, candidat PSD pentru Senat: „Președintele PNL, habar n-are că Barajul Vârfu Câmpului e obiectiv de interes național de 27 de ani!” - VIDEO
Deputatul social-democrat Alexandra Huțu, care candidează anul acesta pentru Senatul României, a arătat că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit la Botoșani, dar habar n-are de situația Barajului de la Vârfu Câmpului, despre care Valeriu Iftime promitea din primăvară că o va rezolva imediat ce va fi ales președinte al Consiliului Județean....
(P) Ariadna Cîrligeanu ( AUR ): Valeriu Iftime a promis botoșănenilor o altfel de politică. Acțiunile sale, însă, arată că are aceleași metehne politice ca predecesorii săi
Ariadna Cîrligeanu, președintele interimar AUR Botoșani, a reacționat vehement după repartizarea sumelor alocate pentru unitățile administrativ-...
(P) Cristina Bălăucă: „Am încredere că un Guvern PSD va duce la cel mai înalt nivel învățământul dual, profesional și tehnic pentru a avea cei mai calificați tineri din UE”
„Ca profesor și inspector școlar, cu 27 de ani de carieră, am promovat județul Botoșani pe plan național și internațional, grație rezultatelor...
Primăria Dorohoi – Continuăm investiţiile în infrastructura şcolară, social-culturală şi rutieră
Prin semnarea contractelor de finanţare cu ADR NORD-EST pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 în valoare de 47.023.001,00 lei din care 5.269.625,00...
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - SEMNAREA CONTRACTULUI DE ACHIZIȚIE PUBLICĂ DE SERVICII privind „Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Dorohoi”
U.A.T. MUNICIPIUL DOROHOI, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat astăzi 07.11.2024 Contractul de achiziție publică de servicii privind...
DOROHOI - Crăciunul Generozității: Împodobim Vieți prin Dăruire
"Să considerăm pierdută ziua în care nu am ajutat pe cineva" - Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Asociația Tinerilor Ortodocși, filiala Dorohoi,...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează Medic rezident anul VI, specialitatea Chirurgie generală
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului...
Efort comun pentru achiziționarea unui angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani
Un angiograf de ultimă generație, ultraperformant, va ajunge la începutul lunii decembrie la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani....
Acțiune de amploare a poliției la nivel național. Șase percheziții și în județul Botoșani pentru infracțiuni de evaziune fiscală
În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în colaborare cu...
„Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Dorohoi”, proiect în valoare de peste 8,5 milioane de lei derulat de Direcția de Asistență Socială, prin care se construiește un Centru de zi multifuncțional
Autoturisme electrice achiziționate de Primăria Dorohoi
Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat contractele de furnizare pentru 4 autoturisme complet electrice, în valoare totală de 580.327,75 lei inclusiv T.V.A., finanţate prin Programul „Rabla Plus 2024” pentru U.A.T.-uri și instituții publice.
PSD Botoșani îi cere noului președinte al Consiliului Județean să răspundă la „lista incompatibilităților” înainte de preluarea mandatului!
PSD Botoșani îi solicită noului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, ca înainte de a prelua mandatul, în numele transparenței reale pe care a invocat-o insistent în campania electorală, să prezinte botoșănenilor zona de intersecție dintre afacerile pe care le-a condus până acum și zona administrativă în care...
PSD Botoșani prezintă prima componentă a programului premierului Marcel Ciolacu: „REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI”
PSD Botoșani consideră că obiectivul principal unei campanii electorale este ca partidele și candidații să prezinte soluțiile și propunerile lor pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor sau pentru dezvoltarea României și nu de a-și ataca adversarii din competiția electorală.
Comunicat CJ - Construirea spitalelor noi la Botoșani, avizată de Ministerul Sănătății - FOTO
Construirea spitalelor noi la Botoșani a fost avizată pozitiv de Ministerul Sănătății.
APEL UMANITAR - Un viitor fără durere costă 27.000 de euro: Povestea emoționantă a unei tinere de 20 de ani care suferă de scolioză severă - FOTO
Tot ce își dorește este să trăiască fără durere, fără teama că trupul i se va prăbuși sub greutatea propriei deformări. Este drama unei tinere de numai 20 de ani care se luptă din adolescență cu o boală devastatoare.
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist pediatru
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist epidemiolog
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului post vacant contractual, pe durata nedeterminata, in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166/2023, după cum urmează:
Comunicat CJ - Județul Botoșani, exemplu de bune practici la nivel european - FOTO
Consiliul Județean Botoșani a reprezentat, pentru al doilea an consecutiv, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la cel mai înalt nivel, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, organizată la Bruxelles.
Comunicat CJ - Doina Federovici: Educația – temelia pe care ne construim viitorul - FOTO
„Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși!” Această profundă reflecție a pedagogului John Dewey ne amintește, zi de zi, de importanța educației în viețile noastre, dar mai ales astăzi, când sărbătorim Ziua Mondială a Educației.
Sute de echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Județean - FOTO
Sute de echipamente medicale ultraperformante au fost livrate Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” în cadrul proiectului de prevenire a infecțiilor nosocomiale finanțat prin PNRR.
PNL Botoșani trebuie să spună dacă susține legea care îi permite lui Iohannis să candideze la Senat, fără a pierde pensia specială prezidențială și celelalte privilegii ale funcției
PSD Botoșani solicită conducerii organizației județene a PNL să le spună botoșănenilor dacă susține inițiativa parlamentarilor liberali, conduși de Nicolae Ciucă, de a da o lege exclusiv pentru președintele-turist Klaus Iohannis, astfel încât acesta să poată candida la alegerile parlamentare pe listele PNL, fără a renunța la pensia...
Marius Budăi: „Rectificarea bugetară este pozitivă! Banii suplimentari vor ajunge și la cele 127 de proiecte de investiții din Botoșani”
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi a anunțat că rectificarea bugetară aprobată de Guvern este pozitivă, iar veniturile suplimentare ale statului vor fi distribuite către Sănătate, Educație, Transporturi dar și în dezvoltarea locală, inclusiv la cele 127 de proiecte de investiții care se desfășoară în prezent...
DOROHOI - Strângere de bani și ajutoare, pentru sinistrații din județul Vaslui, demarată de primăria municipiului
Având în vedere situația dezastruoasă din comuna Zorleni, județul Vaslui, unde oamenii și-au pierdut agoniseala de o viață, Primăria Municipiului Dorohoi demarează strângeri de fonduri pentru ajutorarea acestora.
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
COMUNICAT - O nouă clădire de patrimoniu salvată de Consiliul Județean Botoșani - FOTOGALERIE
Consiliul Județean salvează istoria Botoșaniului! Unul dintre cele mai frumoase imobile de patrimoniu, Casa Goilav de pe Strada Victoriei, nr.11, din apropierea Teatrului „Vasilache”, va fi restaurată, reabilitată și transformată în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională. Fondurile necesare vor fi atrase din...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractual vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Ortopedie și Traumatologie din Ambulator
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractual temporar vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul de urologie din Ambulator
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractual temporar vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Dan Șlincu: „Premierul Ciolacu reia Programul Start-Up Nation, după ce doi ani a fost blocat de guvernările PNL-USR”
Social-democratul botoșănean Dan Șlincu, membru în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a anunțat că în luna septembrie se va publica ghidul de aplicare pentru tinerii interesați de cursuri de pregătire antreprenorială și pentru finanțarea de noi inițiative de afaceri în cadrul programului Start-Up Nation 2024.
Pagina 6/33  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
583
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Lemne confiscate la Cistinești
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord