| Peste 600 de elevi, dintr-o școală din municipiul Botoșani, au fost evacuați în urma unui început de incendiu - FOTO&VIDEO | O lampă de iluminat dint-un grup sanitar, situat la etajul I al Școlii Generale nr. 14 din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice. |
| | Copiii dorohoieni din nou în centrul atenţiei: A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Dorohoi - FOTOGALERIE | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat miercuri, 09 noiembrie 2022, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din cadrul proiectului „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi infrastructură rutieră în municipiul Dorohoi”, cod SMIS 125975. |
| | Înscrieri pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă. Vezi condițiile | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, în sesiunea octombrie – decembrie 2022. |
| | Polițiștii alături de copii la Școala de vară | Ziua de 09 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Vorona Centru, reprezentată de preot paroh Anuşca Andrei, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică Vorona, reprezentat de doamna Pancu Ramona, cu poliţiştii Compartimentului... |
| |
| DOROHOI - Primarul Alexandrescu a semnat contractul de execuție pentru lucrările de extindere și modernizare a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat astăzi, 22 iulie 2022, contractul de execuție lucrări aferente obiectivului... |
| | DOROHOI - Începe ȘCOALA DE VARĂ „JURJAC”! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, prin Centrul de zi pentru copii „Jurjac” anunță cu bucurie și entuziasm că începând cu data de 04.07.2022,... |
| | DOROHOI – Copiii dorohoieni sărbătoriți în acest an timp de cinci zile. Vezi programul manifestărilor | Săptămâna jucăriilor (1 - 5 iunie). 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului trebuie să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate,... |
| | Jandarmii recrutează! | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ... |
| | DOROHOI – Finanțare obținută de primărie pentru extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 4 „Dimitrie Romanescu” - FOTOGALERIE | Primaria Municipiului Dorohoi, prin echipa de implementare a proiectului, coordonată de domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a obținut în data de... |
| | Campania „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”, ediția a V-a, în școlile din Dorohoi. Acţiune desfăşurată de către Protopopiatul Dorohoi | Mitropolia Moldovei și Bucovinei organizează, prin intermediul departamentului Pro Vita al Protopopiatului Dorohoi, proiectul social-filantropic „Bucurie... |
| | DOROHOI - Teren de sport modern construit la Școala „Ion Pillat” - FOTOGALERIE | Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită domeniului social, motiv pentru care pune în aplicare proiecte menite să contribuie la... |
| | DOROHOI - Mesajul primarului Dorin Alexandrescu la începerea noului an școlar | Începerea anului școlar reprezintă un moment de mare emoție pentru fiecare dintre noi și, în aceeași măsură, înseamnă speranță pentru viitorul... |
|
|
| Vrei să devii pompier? Sunt scoase la concurs 300 de locuri | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, în sesiunea 2021. |
|
|
| Vino în echipa JANDARMERIEI! | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române. |
|
|
| Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni | Pentru al doilea an consecutiv Fundaţia Pro Patrimonio organizează în lunile iulie – august ateliere de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, dedicate în principal comunităţii locale. Proiectul este co-finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional şi întregește planurile de la Mihăileni,... |
|
|
| A treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi, la Memorialul Ipotești | În perioada 28 iunie-2 iulie 2021, așa cum a fost anunțat anterior, Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj organizează a treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători... |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi. Activități dedicate zilei de 9 Mai- Ziua Europei în calitate de școală candidat la titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European | În perioada 10-14 mai 2021, ambasadorii juniori (Hrițcu Alexandra, Culicianu Elys, Hrițcu Alexandru, Pojoga Luca, Vicol Bianca, Iacob Denisa, Ifrim Ana Maria, Moga Andrada, Țari Maria, Ciulei Sorana, Murariu Diana, Pintilei Sara, Viziteu Miruna, Buliga Erika, Bighiu Denis) și ambasadorii seniori (prof. dr. Baroi Lidia, prof. Monica Ifrim, prof.... |
|
|
| COMUNICAT - Finalizare Proiect POCU- SMIS 114921 "Comunitatea Marginalizată Plevna-Dorohoi - program integrat de măsuri de intervenție (CMP-DH)" | UAT Municipiul Dorohoi in calitate de Beneficiar, in parteneriat cu Fundatia Corona Iasi, Gradinita cu Program Prelungit "Stefan Cel Mare si Sfant"Dorohoi, Directia Asistenta Sociala Dorohoi si Scoala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Dorohoi, anunta finalizarea proiectului POCU/140/4/2/114921, Cod SMIS 114921, proiect cofinanțat din Fondul Social... |
|
|
| Alege să fii salvator! - Pompierii botoșăneni fac recrutări. Pot participa și femei. Vezi condițiile de participare | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani demarează, începând cu 15 februarie a.c., activitatea de recrutare a candidaţilor în vederea înscrierii la concursul de admitere la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, unde au fost scoase la concurs 300... |
|
|
| Consiliul Județean cumpără tablete pentru elevii din învățământul special | Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a suplimentat ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi, 26 noiembrie, cu proiectul de hotărâre „Digitalizarea activității didactice pentru educație în siguranță în școlile speciale «Sfântul Stelian» Botoșani și «Ion Pillat» Dorohoi”. |
|
|
| Președintele Consiliului Județean a deschis festivitatea de premiere a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului” | Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a participat astăzi, 21 noiembrie, în aula Școlii Populare de Arte „George Enescu” din municipiul Botoșani, la festivitatea de premiere a celei de a III-a ediții a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului”. |
|
|
| PNL Botoşani: Guvernul Orban pregătește deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil | Începerea școlii nu este un subiect de campanie! Nu ne jucăm cu educația, dar
nici putem pune în pericol siguranța copiilor noștri. Şcoala va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial care face analize, evaluare a infrastructurii, evaluare a cadrelor didactice, distribuția... |
|
|
| DOROHOI – Încep lucrările de reabilitare şi întreţinere pentru 25 de străzi şi alei şi cinci parcări de reşedinţă | Primăria Municipiului Dorohoi a semnat în data de 3 iunie 2020 contractul de execuție lucrări de reabilitare și întreținere drumuri, prin turnare de covoare asfaltice, pentru un număr de 25 de străzi sau alei și 5 parcări de reședință din municipiu. |
|
|
| 23 aprilie, ziua în care este pomenit Sfântul Gheorghe. Tradiţii la români | Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie. Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei. |
|
|
| FOTOGALERIE - „Mărţişoare din suflet pentru suflet”, spectacol oferit de copiii din sistemul de protecţie | ... |
|
|
| Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a închis o şcoală din judeţ. Vezi motivele | Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani a decis în această seară suspendarea cursurilor la şcoala din comuna Viişoara Mare din cauza deficienţelor majore constatate în urma unui control. |
|
|
| Invitație a artiștilor pentru o competiție umanitară | Un concurs de promovare a valorilor luptei împotriva traficului de persoane se desfășoară la nivelul școlilor și liceelor din Botoșani. Provocarea a fost lansată de asociația ”eLliberare”, în cadrul unui proiect pe care-l desfășoară în parteneriat cu Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii, în perioada 01 Februarie - 29 Februarie.... |
|
|
| Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli | 140 de elevi și șapte cadre didactice de la Școala Profesională ,,Gheorghe Burac” Vlăsinești s-au întâlnit în această dimineață cu jandarmii botoșăneni, în cadrul unei activități preventive. |
|
|
| DOROHOI - Semnare contracte subvenție, finanțate în cadrul Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi 2019 | În data de 30.12.2019, primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu s-a întâlnit cu antreprenorii ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare în Apelul 03al Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, 2019,din cadrulproiectului “Comunitatea Marginalizata Plevna-Dorohoi-program integrat de masuri de... |
|
|
| Aproximativ 800 de locuri de muncă vacante, în această săptămână | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, pune la dispoziţie în această săptămână puţin peste 800 de locuri de muncă. Societăţile comerciale şi instituţiile publice din Botoşani caută personal atât cu studii medii, cât şi cu studii superioare. |
|
|
| Peste 1000 de locuri de muncă, în judeţ, în această săptămână | Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, pune la dispoziţie în această săptămână peste 1000 de locuri de muncă. Societăţile comerciale şi instituţiile publice din Botoşani caută personal atât cu studii medii, cât şi cu studii superioare. |
|
|
| FOTOGALERIE - Programul Național „Școala Altfel” la Şcoala Gimnazială Hilişeu-Horia | Ediția din acest an a „Şcolii altfel” a îmbrăcat, deopotrivă, haina diversităţii şi a creativităţii. Caracterizat cel mai bine prin termenii implicare, nonformal și participativ, programul a îmbinat activități dintre cele mai diverse, de la sfera cultural-artistică şi sportivă, până la domeniul tehnic și de cercetare. |
|
|
| Conducerea organizaţiei de tineret ALDE Botoşani s-a şcolit politic la Sinaia | Conducerea organizaţiei de tineret a ALDE Botoşani, formată din Alexandra Fedor, Alexandru Banariu şi Robert Ştefănucă, a participat la Scoala de Iarnă TLDE, care a avut loc în perioada 9 – 11 februarie la Sinaia. Tema școlii politice a fost „Romania Construita de Tineri”, unul dintre proiectele majore asumate de actuala conducere a... |
|
|
| Peste 700 de locuri de muncă vacante în judeţ în această săptămână. Vezi oferta | 710 de locuri de muncă în această săptămână, anunțate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani pentru această săptămână. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 592 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|