Guvernul vrea să urce sporurile personalului militar şi din servicii şi veniturile profesorilor | Guvernul intenţionează să majoreze sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare şi să reducă norma de ore pentru profesori, ceea ce ar genera venituri mai mari pentru aceştia, din ore suplimentare, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. |
| FMI: Discuţiile cu autorităţile române vor continua de la Washington. Sunt unele chestiuni nerezolvate | Discuţiile cu autorităţile române vor continua de la sediul FMI din Washington, a anunţat joi instituţia internaţională, notând că au rămas unele chestiuni nerezolvate şi fără să precizeze când o misiune a Fondului ar putea reveni la Bucureşti. |
| Proiectul structurii anului şcolar 2014-2015: 177 de zile pentru cursuri, 34 de zile de vacanţă | Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cea de vară, potrivit structurii stabilite printr-un proiect de ordin lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, calendarul fiind alcătuit similar celui pentru 2013-2014. |
| Primarul Dorin Alexandrescu doreşte înfiinţarea unui parc industrial la Dorohoi | Primarul Dorin Alexandrescu are în vedere retragerea participării Dorohoiului din acţionariatul societăţii Parcuri Industriale SA, patronată de Consiliul Judeţean. Edilul a propus astăzi consilierilor locali ca în şedinţa ordinară din această lună să iniţieze un proiect de hotărâre în acest sens şi începerea demersurilor pentru... |
| |
Consilierii locali Dorohoieni băgaţi din nou în şedinţă | Consilierii dorohoieni au fost convocaţi din nou astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru a vota trecerea din domeniul privat în inventarul domeniului... |
| Botoşăneanul Gheorghe Ciubotaru, patronul Electroalfa, REŢINUT de procurorii DNA! Vezi de ce este acuzat! - VIDEO | Omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, într-un dosar de corupţie în care a fost reţinut şi vicepreşedintele... |
| Elena Udrea a anunțat că va candida la șefia PMP | Deputata Elena Udrea a anunțat joi că va candida la șefia Partidului Mișcarea Populară. ''Candidez pentru funcția de președinte al Mișcării Populare.... |
| Primăria Dorohoi a primit finanţare pentru construirea a 24 de locuinţe sociale | Municipalitatea dorohoiană a obţinut finanţarea pentru construcţia a 24 de locuinţe sociale. De curând, primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul... |
| Absolvenţii seminarişti din Dorohoi, curs festiv la sfârşit de an şcolar | Luni, 2 iunie 2014, la Seminarul Teologic Liceal Sf. Ioan Iacob din Dorohoi s-a strigat pentru ultima oară catalogul pentru absolvenții claselor a XII-a.... |
| România va avea echipă în Formula 1 | Echipa Forza Rossa, finantata de un grup de oameni de afaceri romani, a primit acceptul Federatiei Internationale de Automobilism (FIA) pentru a concura... |
| Proiect privind introducerea unei accize pentru obiecte sau publicaţii pornografice, adoptat tacit | Senatul a adoptat tacit şase iniţiative legislative, printre care şi un proiect care prevede introducerea unei accize fixe pentru fiecare obiect sau... |
| Crin Antonescu: Anunț intenția de a nu candida la prezidențiale | Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat sâmbătă intenția de a nu candida la alegerile prezidențiale din acest an, ca un pas spre urgentarea... |
|
|
| PROIECT BIZAR. Un senator PNL propune accizarea site-urilor porno | Senatorul PNL Sebastian Grapă susţine că pornografia este o plăcere care, la fel ca altele, ar trebui accizată, iar cei care intră pe site-uri de profil ar trebui să plătească un abonament lunar, precizând că el a intrat personal pe câteva, pentru a constata câte accesări se fac zilnic. |
|
|
| Delegaţie multinaţională formată din cadre didactice şi elevi, în vizită la prefect | Cadre didactice şi elevi din cinci ţări l-au vizitat pe prefectul judeţului în această dimineaţă, în cadrul unei ultime vizite din proiectul Comenius, implementat de Şcoala nr. 11. Letoni, ciprioţi, turci, unguri şi italieni, musafirii au ţinut să-şi prezinte impresiile despre învăţământul românesc, apreciind atenţia care i se... |
|
|
| Intonarea imnului naţional, obligatorie zilnic în învăţământul primar, adoptată tacit de Senat | Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ, potrivit unei propuneri legislative a unui grup de senatori PSD, care a fost adoptată tacit de Senat. |
|
|
| DOINA FEDEROVICI: Legea Voluntariatului, adoptată de Parlament, îi va ajuta pe tineri să își găsească mai ușor un loc de muncă | Senatorul PSD Doina Federovici initiator al legii voluntariatului salută adoptarea de către Parlamentul României a acestei legi, lege menită să-i sprijine pe tinerii care se implică în activități de voluntariat. |
|
|
| Andrei Dolineaschi: Le mulțumesc botoșănenilor care au votat candidații Alianței PSD-UNPR-PC | Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat în prima sa intervenție după centralizarea rezultatelor electorale că le mulțumește botoșănenilor care s-au prezentat la alegerile pentru Parlamentul European și au votat candidații Alianței PSD-UNPR-PC. Liderul social-democrat a afirmat că PSD Botoșani și-a atins obiectivul... |
|
|
| Primarul Alexandrescu: “Contează pe cine trimitem în Parlamentul European. Pentru Dorohoi este important ca proiectele cu finanţare europeană să continue | Primarul Dorin Alexandrescu a votat în jurul amiezii la Secţia nr. 103, situată în incinta Policlinicii Dorohoi. El a venit la vot împreună cu soţia. |
|
|
| Comunicat PSD Botoșani: Domnul Țurcanu să aibă minima decență să nu mai dea vina pe alții pentru propriile sale fapte | PSD Botoșani respinge categoric acuzațiile președintelui PNL Botoșani, Florin Țurcanu, care a sugerat că social-democrații ar fi contrafăcut filmul care îl arată pe liderul PNL lovind cu violență o persoană.
PSD consideră că obiceiul domnului Florin Țurcanu de a căuta mereu vinovați pentru propriile sale fapte este inacceptabil și... |
|
|
| PSD Botoşani: 10 motive să mergi la vot pentru Parlamentul European | 1. Românii decid pentru România
Este important ca românii să decidă prin vot cine reprezintă România în Parlamentul European. Anterior, etnicii maghiari s-au mobilizat mai bine la alegerile europarlamentare și au reușit să obțină un reprezentant în plus, în persoana lui Laszlo Tokes, care a denigrat deseori România la Bruxelles. Fiecare... |
|
|
| Ministrul Dan Şova la Dorohoi: Încet, încet să ne apucăm de treabă, referindu-se la şoseaua de centură a municipiului - FOTOGALERIE | Dan Şova, ministrul Transporturilor, a fost prezent miercuri seară la Dorohoi într-o vizită de lucru. El a fost însoţit de deputatul Andrei Dolineaschi, senatorul Doina Federovici, senatorul Şerban Mihăilescu, prefectul Costică Macaleţi, responsabili din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). La primărie... |
|
|
| EXCLUSIV: Ministrul Dan Şova vine mâine la Dorohoi! | Dan Şova, ministrul Transporturilor va fi prezent mâine la Dorohoi, într-o vizită de lucru. Oficialul va ajunge în municipiu în jurul orei 18.00 şi va fi însoţit de deputatul Andrei Dolineaschi şi responsabili din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). |
|
|
| Copii dorohoieni participanţi în cadrul proiectului “Comunică prin artă, implicându-te, derulat de Asociaţia culturală “Vis de Artist | Asociația culturală Vis de Artist a organizat în perioada 14-18 mai 2014 a VI-a ediție a proiectului Comunică prin artă, implicându-te! la Botoșani. În acest an, evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Uvertura Mall, Mischa Kids Club și Muzeul Județean Botoșani, și a inclus: Campania Fii voluntar pentru cultură!, Zâmbetul copilăriei,... |
|
|
| Seminar național de AIKIDO AIKIKAI desfăşurat la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" Botoșani | Asociația AIKI DOJO - secția Botoșani organizează, în perioada 16 - 18 mai 2014, Seminarul Național de AIKIDO AIKIKAI condus de sensei Dorin Marchiș 5 dan, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" Botoșani. |
|
|
| Profesori din cinci ţări i-au comunicat prefectului primele impresii despre Botoşani | Profesorii veniţi în aceste zile la Botoşani în cadrul proiectului Comenius au remarcat oraşul verde, trotuarele largi, clădirile vechi dar şi mâncarea deosebit de gustoasă. |
|
|
| Adrian Streinu Cercel, vizită la Spitalul Municipal Dorohoi pentru includerea unităţii medicale într-un proiect transfrontalier | Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş a fost prezent joi la amiază la Spitalul Municipal Dorohoi unde a avut o întâlnire cu medicii dorohoieni în ideea includerii unităţii medicale din municipiu într-un proiect transfrontalier, ce priveşte prevenirea transmiterii bolilor infecţioase... |
|
|
| Victor Ponta: Astăzi, în faţa riscurilor şi a provocărilor de la graniţa Uniunii Europene, popoarele continentului trebuie să fie unite, mai mult ca oricând. | Într-un mesaj transmis de Premierul României cu ocazia zilei de 9 Mai, Victor Ponta arată cât de importantă este această dată pentru toţi cetăţenii europeni, dar în mod special pentru români.
Aceasta pentru că la 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, făcea o declaraţie istorică prin care propunea un plan de colaborare... |
|
|
| Triplă sărbătoare de 9 Mai marcată la Prefectură | Peste 100 de copii şi tineri sunt aşteptaţi vineri la Instituţia Prefectului pentru a participa la prezentările ce vor marca cele trei semnificaţii ale zilei de 9 Mai.
Sala Nicolae Iorga va găzdui, începând cu ora 11, câteva zeci de elevi de la liceele şi colegiile din Botoşani, în faţa cărora istoricul Sergiu Balanovici şi inspectorul... |
|
|
| Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Matei Balş, în vizită la Prefect | Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. dr. Matei Balş, vizitează în aceste zile judeţul Botoşani pentru punerea bazelor unui proiect transfrontalier privind circulaţia peste graniţe a bolilor infecţioase. |
|
|
| Băsescu: În momentul de faţă sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil. Apelul preşedintelui către Moscova şi Washington | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că România este un susţinător fără rezerve al integrităţii teritoriale a Ucrainei, însă în momentul de faţă sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil. |
|
|
| 45 de ani de la construirea primei maşini Dacia. AFLĂ istoria constructorului auto | Primul autoturism produs sub marca Dacia ieşea de pe liniile de fabricaţie ale uzinei construite la Mioveni, în judeţul Argeş, România, în urmă cu 45 de ani, pe 20 august 1968, informează Jurnalul.ro. |
|
|
| Viceprimarul Lucian Topalagă a primit astăzi atribuţiile. Vezi care sunt | Viceprimarul Lucian Topalagă a aflat astăzi atribuţiile ce-i vor reveni pe durata mandatului după ce primarul Alexandrescu a semnat o decizie în acest sens. Practic, Lucian Topalagă preia atribuţiile predecesorului său, Constantin Bursuc, urmând ca în viitor, dacă va fi cazul, să-i fie indicate şi alte responsabilităţi. |
|
|
| Interviu Victor Ponta: “2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toți românii! – Comunicat de presă | Domnule Victor Ponta, urmează alegerile europarlamentare, la care de obicei românii nu prea se înghesuie. De ce ar veni de data asta românii la vot? Cât de importante sunt, pentru oamenii obișnuiți, aceste alegeri? |
|
|
| Comunicat de presă PSD - Victor Ponta: “2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toti romanii! | Domnule Victor Ponta, urmeaza alegerile europarlamentare, la care de obicei romanii nu prea se inghesuie. De ce ar veni de data asta romanii la vot? Cat de importante sunt, pentru oamenii obisnuiti, aceste alegeri? |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 633 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 459 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 403 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 401 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 396 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 340 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 336 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 328 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 325 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|