38 DE INFRACŢIUNI ŞI PESTE 900 DE ABATERI CONTRAVENŢIONALE, CONSTATATE DE POLIŢIŞTI LA SFÂRŞITUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE | În perioada Sărbătorii de Sfânta Maria, peste 200 de poliţişti au fost la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat. Poliţiştii au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj... |
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 18 august, în jurul orei 19.50, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie, pe Aleea Scurtă din municipiul Botoşani, P. PETRU CORNELIU de 23 ani, din municipiu, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. |
| Parlamentari prezenţi la Zilele oraşului Flămânzi | În perioada 17-18 august 2013 s-au desfăşurat zilele orasului Flămanzi.
Aceste manifestări au debutat sâmbătă, începând cu orele 17 cu simpozionul “Flămânzeni – scânteie de viata si simtire romaneasca având ca temă Flămânzeni în elita apărătorilor ordinii şi siguranţei publice. Au fost omagiati 5 fii ai oraşului Flămânzi... |
| Comunicat de presă: SĂRBĂTOAREA SFINTEI MARII, ÎN SIGURANŢĂ | În perioada Sărbătorii de Sfânta Maria, peste 200 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj... |
| |
Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 13.08.2013, în jurul orei 11.30, a fost identificat pe DN 29D, în zona padurea Rediu, autoturismul condus de H. MUGUREL de 25 ani, din comuna... |
| Mort de beat a refuzat să oprească maşina la semnalul poliţiştilor | La data de 09 august, în jurul orei 20.00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul Rutier, aflat în exerciţiul artibuţiilor... |
| Accident rutier, produs de un minor de 9 ani | La data de 8 august 2013, în jurul orei 19.40, L. M. de 9 ani, din municipiul Botosani, în timp ce conducea un ATV neînregistrat în circulaţie, pe... |
| COD RUTIER 2013: Noi prevederi pentru şoferi, în vigoare de astăzi | Conform noului cod rutier, care intră astăzi în vigoare, dacă transportaţi persoane în stare de ebrietate, sunteţi pasibili de amenzi drastice,... |
| Accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două | La data de 06 august 2013, în jurul orei 14.25, în timp ce conducea un autoturism pe DN 28B ( E58 ), pe raza comunei Coşula, judeţul Botoşani, F.... |
| Minoră de 4 ani, victimă a unui accident rutier | Ieri, 5 august 2013, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au fost sesizați cu privire la faptul că în ziua de 04 august 2013, în jurul orei 16.30,... |
| Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool | La data de 02.08.2013, în jurul orei 09.40, în timp ce conducea un autovehicul pe DC 16 din localitatea Negreni, comuna Ştiubieni, judeţul Botoşani,... |
| Minori nesupravegheaţi, implicaţi în accidente rutiere | La data de 02.08.2013, în jurul orei 16.05, C. CRISTINEL de 46 ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism... |
|
|
| Aparat care identifică în trafic maşinile date în urmărire. Cum funcţionează noul sistem | Poliţia Autostrăzi foloseşte, de vineri, un aparat prin care autoturismele date în urmărire sunt identificate pe loc, după ce o cameră de filmat montată pe marginea drumului le surprinde plăcuţele de înmatriculare, au anunţat oficiali ai Poliţiei Române. |
|
|
| Şoferiţă fără permis a fugit de la locul accidentului | La data de 30 iulie, orele 16:10, lucratorii Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați de către S. GICA, din municipiul Botoșani, despre faptul că, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. Octav Onicescu din municipiul Botoșani, a fost impactată în partea din spate de către un alt autoturism care nu a oprit la locul... |
|
|
| Accident rutier la Dorohoi | La data de 29 iulie, orele 1350, L. Marin-Constantin de 38 de ani din satul Mlenăuți, comuna Hudești, jud. Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe str. Luceafărului, dinspre str. Vulturului spre str. Oborul Nou, accidentează minora I.D. de 12 ani care circula pe trotuarul de pe același sens de mers, cu oblonul din partea dreaptă care... |
|
|
| Accident rutier la Șendriceni | La 27 iulie ora 18.45, C. Luminita de 34 ani, din mun. Suceava, a condus autoturismul proprietate pe DN 29-A, Km. 72+200M, la ieşirea din municipiul Dorohoi spre Suceava, în vârf de pantă cu vizibilitate sub 50 m şi în zona de acţiune a indicatorului limitare de viteză 50 km/h, nu adaptează viteza de deplasare la condiţiile de drum, observă... |
|
|
| Atenţie, şoferi! Se schimbă regulile de circulaţie | Din data de 8 august va intra în vigoare noul Regulamentul de aplicare a Codului Rutier. Hotararea Guvernului nr. 480/2013 a fost publicată ieri în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare în 15 zile de la data publicării. |
|
|
| Prins conducând o motocicletă cu număr fals şi fără a avea permis | La data de 23.07.2013, orele 11:20, lucrătorii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu privind controlul şi dirijarea traficului rutier pe str. Alexandru Ioan Cuza din oraşul Săveni, au oprit pentru control motociclul marca FIRST BIKE, condus de P. DANIEL de 28... |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de poliţişti | La data de 20.07.2013, în jurul orei 20.00, în timp ce conducea un moped
pe DC 1, în localitatea Zoiţani, comuna Adăşeni,G.SORIN ALIN de 17 ani, din localitate, a pierdut controul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în şanţul de pe partea stângă a drumului.
|
|
|
| Comunicat de presă - MĂSURI SPECIALE ALE POLIŢIŞTILOR RUTIERI, CU PRILEJUL MECIULUI DE FOTBAL F.C. BOTOŞANI - CFR CLUJ | Cu ocazia meciului de fotbal dintre C.S. Botoşani şi CFR Cluj, care va avea loc în ziua de 21 iulie 2013, începând cu ora 17.00, în Botoşani, pe stadionul municipal, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor în perimetrul stadionului.
|
|
|
| 14 INFRACŢIUNI ŞI PESTE 400 DE ABATERI CONTRAVENŢIONALE , CONSTATATE DE POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI LA SFÂRŞITUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE | În perioada 12 – 14 iulie a.c., poliţiştii botoşăneni au acţionat cu precădere pentru prevenirea evenimentelor rutiere, asigurarea fluenţei traficului rutier şi pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave.Poliţiştii au depistat 6 suspecţi de comiterea unor infracţiuni şi au aplicat 469 de sancţiuni contravenţionale. |
|
|
| Peste 350 de şoferi au rămas fără permise de conducere într-o singură zi | Poliţiştii au reţinut, sâmbătă, 358 de permise de conducere şi au amendat peste 8.800 de şoferi, dintre care aproape jumătate pentru că au condus cu viteză, alte 66 de persoane fiind prinse băute la volan, informează, duminică, Poliţia Română. |
|
|
| Peste 150 de poliţişti botoşăneni în stradă în acest weekend | ... |
|
|
| Comunicat de presă - Bilanțul deputatului Andrei Dolineaschi la finalul primei sesiuni: măsuri sociale și combaterea migrației politice | Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a depus în prima sesiune parlamentară zece propuneri legislative, dintre care cele mai multe vizează aspecte de ordin social. Astfel, parlamentarul social-democrat a inițiat alături de colegii săi mai multe legi care vizează rezolvarea unor probleme de ordin social, precum reducerea termenelor... |
|
|
| Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti | La data de 05.07.2013, în jurul orei 19.20, a fost oprit în trafic, pe Bulevardul George Enescu, din municipiul Botoşani, autoturismul condus de P. MARIA de 26 ani, din municipiu.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânăra avea permisul de conducere reţinut din data de 28.03.2013.
|
|
|
| Accident rutier, produs pe fondul consumului de alcool | La data de 04.07.2013, în jurul orei 21.50, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29, în afara localităţii Ungureni, V. MARIUS ADRIAN de 28 ani, din municipiul Botoşani, ajungând pe un sector de drum ce urma o curbă desosebit de periculoasă, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile unui carosabil umed, împrejurare în care a pierdut... |
|
|
| A părăsit locul accidentului după ce a lovit cu maşina o femeie | La data de 01.07.2013, în jurul orei 20.10, poliţiştii rutieri din municipiul Botoșani au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean Botoşani s-a prezentat pentru îngrijiri medicale, C. SILVIA de 53 ani, din municipiu, care a declarat că a fost victima unui accident de circulaţie produs în jurul orei 14.30, în municipiul... |
|
|
| Minor nesupravegheat, rănit într-un accident rutier | La data de 30.06.2013, în jurul orei 12.15, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Donici din municipiul Botoşani, D. IONUŢ ALEXANDRU de 27 ani, din municipiu, surprinde şi accidentează pe minorul S. P. de 4 ani, care, lăsat fără supraveghere, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure.... |
|
|
| Băut şi cu permisul suspendat, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor | La data de 29.06.2013, în jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul Biroului Rutier - Poliția Municipiului Botoșani, în timp ce executa serviciul de patrulare și control trafic pe strada Săvenilor - intersecţie cu strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism având aplicate numere... |
|
|
| Autoturism furat din judeţul Arad, depistat de poliţiştii botoşăneni | La data de 28.06.2013, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Botoşani au identificat în trafic, pe DC 62, în localitatea Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, autoturismul condus de M. NARCIS, din localitate. |
|
|
| PRIMELE REZULTATE ALE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru: Şoferul autocarului probabil a fost orbit de lumina soarelui | Carosabilul era umed în momentul în care autocarul românesc din Muntenegru a ieşit din tunelul rutier şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, relevă primele elemente ale anchetei. |
|
|
| Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool | ... |
|
|
| Festivitatea de Ziua Drapelului restrânsă de doliul naţional | În această dimineaţă prefectul judeţului, împreună cu directorii instituţiilor deconcentrate, comandanţii militari şi reprezentanţii partidelor politice şi ai societăţii civile vor asista la festivităţile solemne ocazionate de Ziua Drapelului. |
|
|
| A VI-a ediţie a concursului Micul pieton, organizată de poliţiştii rutieri botoşăneni | În această lună, poliţiştii Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Botoşani au organizat etapa judeţeană a concursului de educaţie rutieră destinat preşcolarilor.
Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, concursul s-a dovedit a fi foarte atractiv, atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.
|
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|