| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna octombrie 2023 | Direcţia de Asistență Socială anuntă că în data de 08.12.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna octombrie 2023, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
| | Bărbat din Cristești, plecat în Germania, dat dispărut de către familie | Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru identificarea unui bărbat, de 67 de ani, din comuna Cristești, care din luna septembrie a.c. a părăsit domiciliul pentru a pleca în Germania, păstrând legătura cu familia până la începutul lunii noiembrie, când nu a mai putut fi contactat. |
| | Spitalul Municipal Dorohoi – Solicitare de emitere a unui acord de mediu | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „DESFIINȚARE CLĂDIRE C6 (SECȚIA DE PSIHIATRIE ȘI MAGAZIE), CONSTRUIRE PAVILION DE PSIHIATRIE ȘI MAGAZIE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DOROHOI ȘI REFACERE ÎMPREJMUIRE”, propus a fi realizat în municipiul... |
| | Agenda „Eminescu – 174” | Începând cu anul 2020, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu” editează o agendă personalizată, dedicată operei și vieții lui Mihai Eminescu. |
| |
| Copii necăjiți din județ ajutați de către polițiști - FOTOGALERIE | În această dimineață polițiștii au mers în misiune specială la casele unor copii din Ungureni, Mitoc, Flămânzi și Rădăuți Prut. |
| | Acoperișul unei case din localitatea Rădeni cuprins de flăcări, din cauza coșului de fum | Locuința unui bărbat din localitatea Rădeni, comuna Frumușica a fost în pericol aseară, din cauza unui coș de fum neprotejat care a aprins izolația... |
| | Jandarmii botoșăneni prezenți la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și FC Universitatea Cluj, din această seară | Astăzi, 6 decembrie, începând cu ora 19:00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică pe Stadionul municipal... |
| | Bătrân carbonizat în propria casă, în această seară! Incendiul a fost devastator, locuința a ars complet- VIDEO&FOTOGALERIE | Un bătrân în vârstă de 73 de ani din localitatea Costești și-a pierdut viața în această seară, în urma unui incendiu ce i-a cuprins întreaga... |
| | Autoturism furat din Bulgaria, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor... |
| | Cetăţean cubanez depistat la graniță după ce a traversat Prutul cu o barcă pneumatică | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești au depistat un cetățean cubanez care a încercat să intre ilegal în... |
| | Alexandra Huțu: „Programul Rabla pentru sobe trebuie să fie un proiect pe termen lung, pentru scăderea costurilor de încălzire și creșterea randamentului energetic” | Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație... |
| | Primăria Dorohoi scoate la vânzare mai multe terenuri! | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a... |
|
|
| Proiectant pentru drumul de mare viteză Botoșani – Suceava | Asocierea de firme condusă de către Consitrans a câștigat licitația privind realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est. Implementarea acestuia a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii... |
|
|
| 5 Decembrie, Ziua Internațională dedicată Voluntarilor | Ziua Internaţională a Voluntarilor, declarată de Organizația Națiunilor Unite, în anul 1985, oferă, voluntarilor şi organizaţiilor-gazdă, ocazia de celebra munca în folosul celorlalţi, de a împărtăşi valorile volunariatului şi de a le promova în cadrul comunităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a autorităţilor și instituțiilor... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| APEL UMANITAR - Dincolo de întuneric: Luptă cu cancerul de la 2 ani, drama unui tânăr care nu se lasă răpus de boală | Suntem martorii unui dans al durerii și al speranței, o călătorie zbuciumată a unei familii care nu a încetat niciodată să se agațe de speranță, chiar și în cele mai întunecate clipe. Elena și fiul ei Alexandru, au fost loviți de soartă într-un mod care depășește cu mult înțelegerea multora dintre noi. Alexandru are 19 ani și... |
|
|
| Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână | Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 4 decembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, sunt înregistrate 481 locuri de muncă vacante astfel: |
|
|
| Comunicat - Fonduri atrase din PNRR pentru salvarea nou-născuților | Un nou proiect al Consiliului Județean Botoșani a fost aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programul de screening din cadrul Secției de Neonatologie a Maternității Botoșani va fi îmbunătățit cu echipamente medicale adecvate, care să pună în evidență afecțiunile critice ale nou-născuților.... |
|
|
| Cetățean din Republica Moldova, condamnat de autoritățile din România, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova căutat de autorităţile din România, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de un an, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulației rutiere. |
|
|
| Angajații AJOFM au suspendat greva, pe perioada negocierilor cu Guvernul | Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, reunit astăzi în ședință extraordinară, a hotărât pe baza consultării organizațiilor membre suspendarea grevei începând cu data de 4 decembrie 2023, în urma negocierilor de la nivelul Guvernului României, pe perioada desfășurării acestora. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe transmis directorului DAS Dorohoi, Radu Surdu, de către conducerea CAR Pensionari |
|
|
| Pompieri botoșăneni avansați în grad și răsplătiți cu titluri onorifice, de Ziua Națională a României - FOTOGALERIE | În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi șase pompieri botoșăneni, care au primit noile grade. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea colectivului Direcției de Asistență Socială Dorohoi |
|
|
| Botoșăneancă de 40 de ani prinsă la volan sub influența alcoolului și drogurilor | La data de 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control pe starda Grivița, din municipiul Botoșani un autoturism condus de o femeie, de 40 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| DOROHOI - Pacea lumii, pacea inimilor – activități SEG la Colegiul Național “Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | Pacea este o stare de armonie, absența conflictelor și a tensiunilor. Poate fi atât o stare interioară de liniște și echilibru, cât și o situație în care națiuni sau grupuri de oameni trăiesc fără războaie sau conflicte violente. Este un concept important în societate și în relațiile umane, căutându-se adesea pentru a asigura bunăstarea... |
|
|
| Acțiune de amploare a polițiștilor de ordine publică. Peste 600 de persoane legitimate și 330 de autovehicule controlate | În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul polițiștilor rutieri, a celor de la acțiuni speciale și a polițiștilor din cadrul subunităților de poliție au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru siguranța traficului rutier pe raza întregului... |
|
|
| Două incendii izbucnite din cauza coșurilor de fum | Două case din localitățile Victoria și Bucecea au fost afectate ieri din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. |
|
|
| Codul galben de ceață a fost prelungit până la ora 20:00! | Declanșat în această dimineață, la ora 6:00, codul galben de ceață a fost actualizat de către meteorlogi de mai multe ori. Ultima actualizare prelungește valabilitatea codului galben de ceață până în această seară la ora 20:00. |
|
|
| Centrul Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor s-a mutat într-un sediu nou | Instituția Prefectului Județul Botoșani, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pune la dispoziția cetățenilor din județ, începând de marți, 5 decembrie 2023, un nou sediu al Centrului Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a... |
|
|
| Măsuri în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie | Suntem în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. |
|
|
| Consiliul Județean reabilitează sediul SMURD | Consiliul Județean Botoșani reabilitează clădirea Protecției Civile în care funcționează SMURD Botoșani. |
|
|
| Mașină făcută scrum, în curtea proprietarului. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit | O mașină parcată într-o gospodărie din localitatea Răchiți a fost distrusă de flăcări, în această dimineață. Proprietarul a observat că iese fum de la motor după ce a pornit autoturismul și l-a lăsat, câteva minute, să se încălzească. |
|
|
| Tragedie la Vlăsinești. Un polițist și-a pus capăt zilelor, împușcându-se în cap | Un polițist s-a sinucis în această dimineață cu arma din dotare, în cimitirul din comuna Vlăsinești. |
|
|
| DOROHOI - Activitate culturală remarcabilă, în seara de Sfântul Andrei: A doua ediție a Festivalului de colinde „O, ce veste minunată!” | Sala Teatrului din Dorohoi va găzdui astăzi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, ediția a II-a a Festivalului de colinde „O, ce veste minunată!”. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 603 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 366 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 362 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|