| Dan Şlincu: „Au fost majorate nivelurile salariale ale personalului de la nivel local care gestionează proiecte cu fonduri europene” | „Alături de colegii mei deputați de la PSD Botoșani am inițiat o procedură legislativă prin care am modificat Legea salarizării nr. 153/2017 pentru a stimula profesioniștii de la nivel local care lucrează în elaborarea și gestionarea proiectelor de investiții cu fonduri europene nerambursabile. Fiecare unitate administrativ teritorială... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 11 - 17 martie 2022! | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 11 - 17 MARTIE 2022! |
| | Patru permise de conducere false descoperite la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni din Turkmenistan şi a unui cetăţean din Republica Moldova, permise de conducere ce s-au dovedit a fi false. |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Școală-Ambasador a Parlamentului European | Începând cu luna iunie 2021, Colegiul Național „Grigore Ghica” a obținut titlul de „Școală Ambasador a Parlamentului European“ din cadrul programului EPAS. |
| |
| Alexandra Huțu, PSD: „Ziua Femeii este cea mai bună ocazie de conștientizare a inechităților de gen, a discriminărilor și a violenței de orice fel împotriva femeilor” | „Astăzi de 8 martie, când se sărbătorește în toată lumea Ziua Femeii am tras un semnal de alarmă de la tribuna Parlamentului României cu privire... |
| | DOROHOI - Invitație la un weekend cu „mărțișoare’’ | Emoții și muzică, o combinație perfectă pentru un weekend nostalgic în compania tinerelor talente ce vor urca pe scena sălii Teatrului din Dorohoi.... |
| | Deputat Dan Șlincu: „Personalul angajat în perioada stării de alertă din sistemul sanitar, structurile MAI și sistemul de asistență socială poate rămâne în continuare pe perioadă nedeterminată” | Deputatul social-democrat, Dan Șlincu a anunțat că astăzi Plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional a adoptat proiectul de lege care... |
| | Comunicat de presă DAS Dorohoi privind modificările de cuantum pentru beneficiile sociale care se raportează la ISR, începând cu luna martie 2022 | Având în vedere Legea 225/2021 privind indexarea lndicatorului Social de Referinta (ISR) cu rata medie a inflatiei, vă comunicăm modificarile de... |
| | Primăria Dorohoi - ANUNŢ LICITAȚIE pentru vânzarea unor terenuri | ... |
| | Spitalul Dorohoi scoate la concurs două posturi, pe perioadă nedeterminată | Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs următoarele posturi contractual vacante: |
| | Israelian căutat pentru infracţiuni de fraudă, oprit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat şi oprit la control un bărbat din Israel, pe numele căruia,... |
| | Dorohoienii pot fi alături de refugiații ucraineni în campania „ÎMPREUNĂ AJUTĂM REFUGIAȚII DIN UCRAINA’’ | Primăria municipiului Dorohoi, Direcțía de Asistență Socială și Asociația GAL DOROHOI 610, lansează campania umanitară „Împreună ajutăm... |
|
|
| 24 de femei și copii, refugiați din Ucraina, au fost preluați de la Rădăuți Prut, cu micobuzul pompierilor dorohoieni și cazați în Botoșani - VIDEO&FOTOGALERIE | După trei zile și trei nopți de mers pe drum, 24 de persoane, 11 copii și 13 de femei, din Ucraina, au primit cazare și masă. Acestea au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut cu ajutorul unor voluntari din Republica Moldova. Zece dintre ei, șapte copii și trei femei au fost preluați și transportați la Asociația... |
|
|
| Refugiați ucraineni cazați în județ - FOTO | La nivelul județului Botoșani, până în prezent, nu au fost semnalate situații deosebite în ceea ce privesc persoanele care ajung în țara noastră prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, împreună cu toate structurile județene implicate în gestionarea situației... |
|
|
| Permis de conducere fals procurat cu 300 de euro descoperit de poliţiştii de frontieră de la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals, pe care un cetăţean din Republica Moldova îl folosea deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce. |
|
|
| Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit în zona de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor un autoturism, marca Audi A6 S Line, ce figura ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în urmă cu doar o săptămănă. |
|
|
| Nouă incendii de vegetație uscată la Botoșani, în doar câteva ore | Ieri, în doar patru ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de nouă incendii de vegetație uscată. Tocileni, Frumușica, Tulbureni, Sapoveni, Orășeni Deal, Suharău, Rădăuți Prut, Coșula și Costești sunt localitățile unde s-au înregistrat aceste evenimente. |
|
|
| Primăria Dorohoi - LANSAREA PROIECTULUI “Creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul Municipiului Dorohoi” | MUNICIPIUL DOROHOI, în calitate de Beneficiar, lansează proiectul “Creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul Municipiului Dorohoi”, cod SIPOCA 1147/ Cod MySMIS2014+ 152231, în baza contractului de finanțare 629/11.02.2022, încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Comunicat de presă | Primăria Municipiului Dorohoi intenţionează să depună proiecte de renovare energetică a clădirilor rezidenţiale, cu costuri 0 (zero) pentru proprietari prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R), care se adresează doar proprietarilor care îşi constituie asociaţii sau celor care sunt deja în asociaţii. Lista lucrărilor... |
|
|
| PSD continuă implementarea măsurilor de creștere a natalității prin decontarea sumelor cheltuite pentru fertilizarea in vitro | Deputatul social democrat botoșănean Alexandra Huțu a anunțat astăzi că va promova prin cabinetul parlamentar la nivelul județului Botoșani detaliile privind programul de fertilizare in vitro la care lucrează Ministerul Familiei și Ministerul Sănătății. Acest program prevede decontarea sumelor necesare pentru tratamentele și procedurile... |
|
|
| Dan Șlincu: „Susținerea companiilor românești și crearea de locuri de muncă la nivel local este o prioritate strategică pentru PSD” | Deputatul social-democrat botoșănean Dan Șlincu a făcut un apel de la tribuna Parlamentului către toate partidele politice reprezentate în forul legislativ pentru sprijinirea firmelor românești din fiecare județ. |
|
|
| Măsurile Ministerului Agriculturii susțin concret fermierii români! | Guvernul României a decis în ședința din data de 2 februarie, aprobarea a două acte normative ce instituie o serie de măsuri de suport financiar a legumicultorilor și a cultivatorilor de usturoi, pentru anul 2022. A fost alocată astfel, suma de 247,2 milioane lei pentru susținerea sectorului legumicol, cele două programe adresate fermierilor... |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne | ANUNȚ privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a suplimentului pentru energie pentru luna decembrie 2021 |
|
|
| Șofer sub influența drogurilor și fără permis depistat de către polițiștii dorohoieni | La data de 29 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Răchiți. |
|
|
| Licitația pentru realizarea documentației tehnice în vederea modernizării Memorialului Ipotești, reluată | Comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean Botoșani va relua, săptămâna viitoare, imediat ce va primi avizul de principiu de la ADR Nord-Est, licitația pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în vederea modernizării Memorialului Ipotești. |
|
|
| Filmul „MIRACOL”, de Bogdan George Apetri, vizionat în avanpremieră în Botoșani - FOTOGALERIE | „Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere în Botoșani miercuri, pe 2 februarie și joi, pe 3 februarie, la Happy Cinema iar biletele sunt disponibile aici: https://bit.ly/MiracolLaBotosani. |
|
|
| Rata şomajului înregistrată în evidenţele AJOFM Botoșani în luna decembrie 2021 a fost de 2,07 % | La sfârșitul lunii decembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani erau înregistrați 2.835 șomeri (din care 1.254 femei), rata șomajului fiind de 2,07 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,03% , în această lună acest indicator a înregistrat o creștere 0,04... |
|
|
| Patru unități de învățământ din județul Botoșani vor participa la un proiect pentru reducerea violenței | La nivelul județului Botoșani, Biroul Siguranță Școlară va organiza, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județen Botoșani, Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, cu precădere în școlile gimnaziale, fiind o acțiune cu spectru larg, în sensul implicării unui număr... |
|
|
| 25 misiuni de salvare a vieții și bunurilor pe zi ale pompierilor botoșăneni, în 2021 – Salvatorii din județ la ora bilanțului | 670 de botoşăneni au fost salvaţi de pompieri anul trecut, din locuinţe cuprinse de flăcări, autoturisme implicate în accidente rutiere sau alte medii ostile vieţii. Alte 6.000 persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, inclusiv persoane infectate cu noul coronavirus, au ajuns, la timp, la spital pentru îngrijiri de specialitate... |
|
|
| FOTO - Peste 27 kg de chihlimbar ascunse în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism al unui cetăţean turc | În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, echipa comună de control a descoperit 27,8 kg de chihlimbar sub formă de şiraguri de mărgele, ascunse în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism condus de un cetăţean turc. |
|
|
| Locuri de muncă în Portugalia, la cules de mazăre | Angajatorul GREENPEAS ENTERPRISE APS, cu adresa în Eskemosevej, 8, Refsvindige,
DK-5853, Ørbaek, Danemarca, oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 65 de locuri de muncă vacante pentru lucrători în agricultură - culegători de mazăre. Locul de muncă va fi în ferma din Vila Nova de Milfontes (Portugalia). |
|
|
| A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră de la Stânca, la volanul unui camion radiat din circulaţie | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a încercat să iasă din România la volanul unui camion radiat din circulaţie. |
|
|
| CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 21 - 27 ianuarie 2022 | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 21 - 27 IANUARIE 2022! |
|
|
| Ministrul botoșănean al Muncii, Marius Budăi în vizită de lucru la Dorohoi, cu audiențe la cabinetul deputatului Dan Șlincu | Botoșăneanul Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, s-a întâlnit cu dorohoienii la biroul parlamentar al deputatului Dan Șlincu pentru a oferi audiențe în legătură cu problemele legate de situația celor care au lucrat la marile fabrici din Dorohoi și în prezent sunt pensionari, dar și cu privire la recalcularea pensiilor.... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 503 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 454 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 409 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 352 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 349 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 332 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 316 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 302 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|