Prefectul: gestionarea situaţiilor de urgenţă se va face cu mai multe dotări, personal sporit şi proceduri occidentale | Întors de la o întâlnire cu primul ministru şi conducerea Ministerului Afacerilor Interne, prefectul judeţului a anunţat ultimele modificări ce se doresc a se face pe linia activităţii situaţiilor de urgenţă. Pe lângă o serie de dotări menite să-i ajute pe pompieri, în special în lupta cu focul, noile obiective vor presupune creşterea... |
| Noul Guvern, validat de Parlament | Hotărârea privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului a fost adoptată marți de plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului cu 346 voturi pentru și 191 împotrivă.
În favoarea noului Guvern au votat PSD, UNPR, PC, UDMR și grupul minorităților naționale, iar împotrivă s-au pronunțat PNL, PDL și PP-DD.... |
| Incendii produse din neglijenţă | Două familii din Hăneşti şi Iureşti, comuna Todireni, şi-au pierdut o parte din agoniseala de-o viaţă în urma unor incendii produse din neglijenţă, în ziua de 26 februarie.
Pentru stingerea celor două incendii au intervenit pompierii de la Săveni şi Truşeşti, dar şi pompierii voluntari din Todireni, fiind salvate bunuri... |
| Delegaţia Permanentă PNL se reuneşte marţi seară. Decizia anticipată de lideri - retragerea miniştrilor din Guvern | Delegaţia Permanentă a PNL este aşteptată să tranşeze, marţi seară, situaţia din USL, o decizie anticipată de liderii partidului fiind retragerea miniştrilor liberali din Guvern.
Dacă la şedinţa convocată, marţi, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, PNL decide să-şi retragă miniştrii, este de aşteptat ca aceştia să-şi... |
| |
Dragobete sărbătorit de Asociaţia cultural Vis de Artist | Duminică, 23 februarie 2014, Asociația culturală Vis de Artist a sărbătorit Dragobetele, ca în fiecare an, la Muzeul Județean Botoșani. Manifestarea... |
| GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN ÎNŞELĂCIUNI PRIN METODA ACCIDENTUL, DESTRUCUTRATĂ DE POLIŢIŞTII BOTOŞĂNENI | Ieri, 19 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni... |
| | ATENŢIE BOTOŞĂNENI ! REFUZAŢI SĂ DEVENIŢI VICTIMELE ÎNŞELĂCIUNILOR PRIN TELEFON ! | În ultima perioadă de timp, autorii infracţiunilor de înşelăciune şi-au diversificat modurile de operare, apărând noi modalităţi de săvârşire... |
| INTERVIU cu DORIN ALEXANDRESCU - “Nu mă interesează disputele politice, mai important pentru mine este să construim pentru viitor. Dorohoienii merită asta! | Investiții de 200 de miliarde la Dorohoi în anul 2014. Reparații la școli, reabilitare de străzi, cinematograf, zonă de agrement, proiecte de viitor,... |
| Jandarmii botoşăneni lăudaţi în videoconferinţă de şeful guvernului şi alţi oficilai naţionali | În această dimineaţă, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa domnului prim-ministru Victor Ponta, preşedintelui... |
| INTERVIU cu DORIN ALEXANDRESCU - “Nu mă interesează disputele politice, mai important pentru mine este să construim pentru viitor. Dorohoienii merită asta!? | Realitatea Dorohoianaă: Domnule primarDorin Alexandrescu, se pare că vremea ține cu autoritățile locale. Cum demarați noul an din punct de vedere... |
| Ponta: Băsescu vorbeşte nişte tâmpenii pe care nici un om cu trei clase nu ar trebui să le spună | Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre acuzaţiile pe care preşedintele Traian Băsescu i le-a adus într-o emisiune televizată, că şeful... |
| Donează 2% pentru SMURD! | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani în colaborare cu Fundaţia pentru SMURD derulează până pe 25 mai... |
|
|
| Pericol îndepărtat de pompieri | Miercuri, 12 februarie 2014, pompierii botoşăneni au intervenit pentru îndepărtarea ţurţurilor formaţi pe marginea acoperişurilor a două blocuri de pe străzile Primăverii şi Calea Naţională, precum şi pentru degajarea zăpezii de pe acoperişurile a două clădiri de pe Bulevardul Mihai Eminescu şi Piaţa Revoluţiei. |
|
|
| Donaţie de aparatură medicală făcută de viceprimarul Constantin Bursuc | Viceprimarul Constantin Bursuc a donat în urmă cu câteva zile aparatură medicală, secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. Este pentru a doua oară când Constantin Bursuc face acest gest în decurs de două luni de zile. |
|
|
| CURSUL DE SCRIERE PROIECTE ERASMUS+ REVINE LA BOTOŞANI | Reprezentanţii ONG-urilor de tineret şi ai instituţiilor publice care lucrează cu tinerii sunt invitaţi să participe la un curs de scriere proiecte în contextul noului program european de finanţare, Erasmus+, program ce urmează a fi implementat în perioada 2014-2020. |
|
|
| Pompierii botoşăneni, chemaţi în sprijin de 140 de ori într-o săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 140 situaţii de urgenţă, în medie de 20 de ori pe zi. Este vorba de zece incendii, 17 misiuni de înlăturare a ţurţurilor formaţi pe marginea acoperişurilor clădirilor din municipiul Botoşani, care se puteau desprinde oricând şi răni trecătorii... |
|
|
| Trupă rock canadiană cere drepturi de autor Pentagonului pentru folosirea muzicii sale la torturarea deţinuţilor de la Guantanamo | Grupul canadian de muzică rock Skinny Puppy i-a cerut Pentagonului 666.000 de dolari pentru drepturi de difuzare a muzicii sale, după ce unul dintre fanii săi, fost gardian la Guantanamo, a afirmat că a folosit melodiile sale pentru a tortura deţinuţii, potrivit presei. |
|
|
| Bolnavi din Păltiniş şi Darabani aduşi cu ATV-ul pe şenile la ambulanţă | Doi bărbaţi de 70 şi 74 ani, unul din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, celălalt din Darabani, care trebuiau transportaţi la Spitalul Municipal Dorohoi, au fost aduşi cu ATV-ul pe şenile până la ambulanţa care aştepta la Hudeşti. Şi asta pentru că drumul de la Hudeşti la Darabani este înzăpezit din cauza viscolului puternic. |
|
|
| Andrei Dolineaschi: PSD va miza pe sprijinul PNL pentru a declanșa procedura de demitere a lui Cătălin Flutur și Eugen Țurcanu | Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că în prima ședință a Consiliului Local de la primăria municipiului Botoșani, consilierii PSD vor solicita demiterea lui Cătălin Flutur și Eugen Țurcanu din funcțiile administrative mizând pe votul PNL, confom prevederilor protocolului USL. |
|
|
| Prefectul: primarii şi poliţiştii să meargă din casă în casă | Perioada critică prin care trece judeţul, din cauza temperaturilor extreme şi a nămeţilor, impune autorităţilor locale măsuri suplimentare pentru protejarea populaţiei.
Prefectul Costică Macaleţi a solicitat tuturor primarilor ca, însoţiţi de poliţiştii locali şi de funcţionarii din primării să viziteze fiecare casă din localităţile... |
|
|
| IGSU: Mii de cadre pregătite pentru a acționa; sute de persoane, salvate de pompieri | Sute de persoane au fost salvate de pompieri în ultimele 24 de ore, iar mii de cadre au fost pregătite pentru a acționa în diversele situații create, în condițiile manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pe tot teritoriul țării, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). |
|
|
| Incendii provocate din neglijenţă | Au vrut să-şi încălzească locuinţele, au pus prea mult pe foc şi şi-au incendiat bunurile din interiorul casei. Li s-a întâmplat unor botoşăneni, unul din Băiceni, comuna Curteşti, altul din satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu. În încercarea de a-şi salva bunurile din casă, bărbatul din Băiceni a suferit arsuri uşoare la nivelul... |
|
|
| Bunuri furate descoperite în urma percheziţiilor de astăzi dimineaţă | ... |
|
|
| PERCHEZIŢII LA SUSPECŢI DE INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI | ... |
|
|
| Percheziții la Botoșani pentru trafic de minori și proxenetism | În urma probatoriului administrat într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism, s-a dispus începerea urmăririi penale față de 21 de învinuiți. Astăzi, 20 ianuarie au avut loc 8 percheziții domiciliare atât la Suceava cât și la Botoșani, relatează Monitorul de Suceava. |
|
|
| Tineri botoşăneni merituoşi răsplătiţi cu o vizită la Parlamentul European | În perioada 5-7 martie 2013, un grup de 15 tineri botoşăneni merituoşi - câştigători ai concursului Made for Europe, dar şi olimpici naţionali şi internaţionali - vor efectua o vizită la Parlamentul European. |
|
|
| Senatorul Doina Federovici: Invit directorii de instituții și primarii ca împreună sa îmbunățim cadrul legislativ | În luna ianuarie 2014, pe lângă întâlnirile programate cu autorităţile publice locale din colegiul Dorohoi-Flămânzi, pregătind sesiunea parlamentară februarie – iulie 2014, senatorul Doina Federovici şi-a propus o serie de consultări cu directorii instituţiilor deconcentrate din judeţul Botoşani. |
|
|
| Dărăbănean cercetat pentru contrabandă preluat sub escortă din vamă | La data de 28.12.2013, a fost identificat în vama Petea (judeţul Satu-Mare), pe varianta de intrare în România, A. DAN de 30 ani, din orașul Darabani, județul Botoșani, împotriva căruia exista emis de către Curtea de Apel Suceava, un mandat de arestare preventivă din data de 14.11.2013, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârșirii... |
|
|
| Copiii dintr-un centru de plasament au primit daruri de la jandarmi | Jandarmii botoşăneni au adus astăzi, în pragul sărbătorilor de iarnă, o rază de lumină în sufletele copiilor aflaţi în Centrul de plasament ,,Elena Doamna din municipiul Botoşani. |
|
|
| Concert caritabil susţinut de Grupul Psaltic “Macarie Ieromonahul din Suceava | Pe 16 decembrie 2013, de la ora 18.00, Biserica Sfânta Treime din Botoşani va găzdui concertul caritabil de colinde Hristos se naşte, Slăviţi-L!. Concertul va fi susţinut de Grupul Psaltic Macarie Ieromonahul din Suceava, sub bagheta dirijorului Maxemiuc Petru. |
|
|
| Doi bărbaţi reţinuţi în urma percheziţiior de astăzi de la Botoşani şi Hârlău. Ei sunt suspectaţi că au lipsit de libertate şi ameninţat o tânără | În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au efectuat trei percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi.
Acţiunea a avut drept scop probarea activităţii infracţionale a unor suspecţi de comiterea de infracţiuni... |
|
|
| Percheziţii în Botoşani şi Hârlău la suspecţi de infracţiuni contra libertăţii persoanei | În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., efectuează trei percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi.
Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a unor suspecţi de comiterea de infracţiuni... |
|
|
| SUPERIMUNITATEA votată de deputaţi, un pas înapoi pentru România, este părerea reprezentanţilor ambasadei SUA | Ambasada SUA în România a reacţionat la modificările aduse la Codul Penal de către Parlament. Potrivit diplomaţilor americani aceste modificări reprezintă un pas înapoi pentru România. Parlamentul a votat ieri două proiecte de lege care modifică legea penală şi Codul de Procedură Penală. În esenţă parlamentarii şi-au creat o superimunitate... |
|
|
| Bărbat cuprins de flăcări, salvat de un pompier care trecea prin zonă | Un botoşănean, ale cărui haine au luat foc în timp ce încerca să se încălzească la un foc aprins lângă un container de gunoi din zona Pieţii Revoluţiei, a fost salvat de un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani.
S-a întâmplat astăzi, la prânz.
|
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|