| Ministrul Tineretului și Sportului în vizită la Botoșani | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat miercuri că ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca a dat curs invitației sale de a face o vizită în județul Botoșani în ziua de vineri, 9 iunie. |
| | Moldovean contrabandist, reţinut la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reţinut un cetăţean moldovean care a încercat să introducă în România, peste frontiera verde, 7.500 pachete de ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. |
| | Acţiuni pe linia respectării normelor legale de comerţ | La data de 1 iunie, poliţiştii din orașul Ștefănești au desfăşurat acțiuni punctuale pe raza orașului și a comunelor limitrofe, pe linia transportului şi comercializării materialului lemnos, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de comerţ. |
| Jandarmii în misiune de 1 iunie | Peste 400 de jandarmi vor acționa în județul Botoșani în perioada 01 - 05 iunie a.c., pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru paza și protecția obiectivelor aflate în competență. |
| |
| Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei de est pe perioada minivacanței de Rusalii | Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează... |
| | Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei de est pe perioada minivacanței de Rusalii | Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează... |
| Senatorul Lucian Trufin: “În sfârșit suntem pe primul loc la gradul de absorbție al unei subvenții” | La o lună și jumătate de la intrarea în vigoare a H.G nr. 211/2017 prin care Uniunea Europeană și Guvernul României au alocat pentru producătorii... |
| | COMUNICAT Marius Budăi: „Există surse bugetare pentru creșterea pensiilor și salariilor” | Deputatul social democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat astăzi că „în urma... |
| Elemente de muniţie, distruse la Copălău | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a desfăşurat astăzi, în poligonul militar Copălău, o şedinţă... |
| Peste 15.000 de participanți la Bucurie în Mișcare în Botoşani, Baia Mare, Timișoara şi Zalău - FOTO | Peste 15.000 de copii, părinţi şi bunici au participat, în acest sfârşit de săptămână (26-28 mai) la evenimentele marca Bucurie în Mişcare,... |
| Peste 15.000 de participanți la Bucurie în Mișcare în Botoşani, Baia Mare, Timișoara şi Zalău - FOTO | Peste 15.000 de copii, părinţi şi bunici au participat, în acest sfârşit de săptămână (26-28 mai) la evenimentele marca Bucurie în Mişcare,... |
| | COMUNICAT Rotaru: „Proceduri clare de recunoaștere a activităților de voluntariat pe baza cadrului național al calificărilor” | Cu ocazia finalizării săptămânii naționale a voluntariatului care are loc în fiecare primăvară în cea de-a treia săptămână a lunii mai, deputatul... |
|
|
| Aflat sub influenţa alcoolului, a tamponat o maşină parcată regulamentar | Ieri, 22.05.2017, în jurul orei 18.00, P. V. de 37 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu, din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare înc are vehiculul a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. |
|
|
| Amenzi de peste 250000 de lei aplicate de poliţişti într-o săptămână | Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului, a prelucrării şi a comerţului ilicit cu ţigarete, produse din tutun, alcool şi alte produse accizabile şi contrafăcute. |
|
|
| Deputatul Costel Lupașcu: „Acciza pe alimentele cu zahăr poate fi direcționată spre educație, sănătate sau pentru subvenționarea producției de legume și fructe” | Deputatul PSD Costel Lupașcu s-a întâlnit miercuri 17.05.2017 cu reprezentanții Asociației Colegiul Pacienților din România în legătură cu proiectul de lege privind supraimpozitarea alimentelor cu un conținut ridicat de zahăr. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că introducerea unei accize pe acest tip de alimente ar reprezenta... |
|
|
| Peste 300 de poliţişti în stradă, în acest sfârşit de săptămână | În perioada 12-14 mai a.c., au fost intensificate acţiunile în sistem integrat, menite să menţină un climat de siguranţă publică, să combată faptele ilegale şi să prevină producerea accidentele rutiere. |
|
|
| Focuri de armă la frontiera cu Republica Moldova pentru reţinerea unor contrabandişti - VIDEO&FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au reţinut doi cetăţeni români, care au încercat să introducă ilegal în România, peste râul Prut, folosind lansete și frânghii, aproximativ 3.500 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. |
|
|
| Câștigătorii concursului ”Prietenii Pompierilor”, desfăşurat la Dorohoi | Peste 100 de copii s-au întrecut, astăzi, pentru trofeul ”Prietenii Pompierilor”. |
|
|
| Greva generală de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, în atenţia prefectului judeţului | În această dimineaţă, prefectul Dan Şlincu a efectuat o vizită la sediul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM), după ce lucrătorii din cadrul acestei instituţii au declanşat greva generală. |
|
|
| Marius Budăi: „ Sprijin de la Guvern pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii” | Deputatul PSD Marius Budăi a anunțat astăzi că întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de sprijin pentru acces la finanțare, prin garantarea de către stat a 50% din creditele pentru investiții, precum și pentru finanțarea capitalului de lucru. |
|
|
| Ţigări de peste 170.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră la Horodiştea - FOTO | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat 15.000 pachete de ţigări de provenienţă R. Moldova, în valoare de 170.500 lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă. |
|
|
| Trei tineri au trecut peste râul Prut mii de pachete de țigări, folosind o saltea pneumatica și vâslind cu farfurii din plastic - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași au depistat trei cetăţeni moldoveni, care au încercat să introducă ilegal în România, peste râul Prut, 3.150 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. |
|
|
| Trei tineri au trecut peste râul Prut mii de pachete de țigări, folosind o saltea pneumatica și vâslind cu farfurii din plastic - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași au depistat trei cetăţeni moldoveni, care au încercat să introducă ilegal în România, peste râul Prut, 3.150 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. |
|
|
| 37.000 euro ascunşi în bagajele unei tinere din Bucureşti, descoperiţi de poliţiştii de frontieră | Echipa comună de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița a descoperit, ascunsa in bagajele personale ale unei tinere din Bucuresti, suma de 37.000 euro pe care aceasta încerca să o introducă în țară, fara a o declara la controlul de frontiera. |
|
|
| Tamara Ciofu: „Voi propune screening gratuit pentru depistarea osteoporozei” | Deputatul PSD Tamara Ciofu a declarat vineri că va propune Ministerului Sănătății să introducă în programele de screening pentru depistarea bolilor cu impact mare asupra sănătății publice și testarea pentru determinarea densității osoase tuturor persoanelor care prezintă factori de risc pentru osteoporoză. |
|
|
| Peste 70 de sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri într-o singură zi | Poliţiştii rutieri au desfăşurat, în cursul zilei de joi, pe raza întregului judeţ, o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. |
|
|
| Culturile agricole din judeţ, în atenţia prefectului | Prefectul Dan Şlincu l-a invitat azi, 4 mai 2017, la discuţii pe Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJA), cu scopul de a cunoaşte starea în care se află culturile agricole din judeţ după episodul rece de la sfârşitul lunii trecute. |
|
|
| Şefii mai multor instituţii publice au participat la discuţii cu prefectul judeţului - FOTO | Directorii Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), au fost invitaţi azi, 3 mai 2017, să participe la discuţii cu prefectul Dan Şlincu. |
|
|
| Prefectul Dan Şlincu în inspecţie la lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale din judeţ - FOTO | Prefectul Dan Şlincu a efectuat azi, 3 mai 2017, o vizită în teren, pe mai multe tronsoane de drum naţional, pentru a inspecta lucrările de reabilitare şi întreţinere demarate de reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN). |
|
|
| ACŢIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTULUI PUBLIC DE PERSOANE | Salvarea de vieţi şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere sunt priorități ale Poliţiei Române. |
|
|
| Poliţia de frontieră Dorohoi: Focuri de armă la frontiera cu Ucraina pentru reţinerea unor contrabandişti - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, județul Botoșani, au reţinut trei cetăţeni ucraineni, care au încercat să introducă ilegal în România, peste ”frontiera verde”, 8.500 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. |
|
|
| Trufin: „Începând de astăzi fermierii pot accesa 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală” | Senatorul PSD Lucian Trufin, secretar al Comisiei pentru Agricultură a anunțat că începând de astăzi și până la 31 iulie, respectiv 31 octombrie fermierii pot depune la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cererile de proiecte pentru 14 submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. |
|
|
| Material lemnos confiscat de poliţiştii botoşăneni | La data de 26 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoșani au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. |
|
|
| Peste 300 de şomeri în Dorohoi | La sfarsitul lunii martie 2017, un număr total de 6.903 persoane sunt înscrise în evidentele AJOFM Botoșani, din care 2527 femei. Din cele 6.903 persoane inregistrate,1.131 persoane sunt şomeri indemnizati, iar 5.772 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi bănesti.... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|