| Două persoane spitalizate în această seară în urma unui accident rutier - FOTO | Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în această seară la un accident rutier în localitatea Bălușeni. La fața locului, s-a deplasat o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. |
| | Tânăr spitalizat după ce s-a răsturnat cu mașina! | Un tânăr, în vârstă de 27 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașină în care se afla a lovit un stâlp de pe marginea drumului și s-a răsturnat. Evenimentul a avut loc în această noapte, pe Calea Națională din municipiul Botoșani. |
| | VIDEO&FOTOGALERIE – Accident rutier mortal la Botoșani! | Astăzi, 14 septembrie 2022, în jurul orei 10.00, pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, a avut loc un accident rutier soldat cu un deces și rănirea altor patru persoane. |
| | Accident rutier între Dorohoi și Dumeni, în această seară. Trei surori au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital | Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi și Dumeni. |
| |
| Mașină izbită într-o casă. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale | Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a... |
| | Femeie rămasă încarcerată în autoturism în urma unui accident rutier - VIDEO&FOTOGALERIE | Două persoane, soț și soție, de 50 de ani, au fost rănite în urma unui accident rutier, produs ieri, în apropierea Stațiunii Popăuți. Autoturismul... |
| | Pompierii, prietenii copiilor - FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj... |
| | Accident rutier grav petrecut la Loturi Enescu, la câțiva kilometri de Dorohoi. 10 victime spitalizate - FOTOGALERIE | Zece persoane, printre care șapte copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea... |
| | Femeie rămasă încarcerată în mașină, salvată de pompieri - VIDEO | O femeie a ajuns la spital dupa ce masina pe care o conducea a intrat intr-un cap de pod. Evenimentul s-a produs la intrarea in comuna Vorona, în urma... |
| | Elevii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi instruiți de către pompieri cum să procedeze în situații de urgență - FOTOGALERIE | Să știi să te ferești de situații critice este foarte important. La fel de important este să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți... |
| | Tragedie la Trușești. Un tânăr a murit și un altul a ajuns la spital după ce un zid s-a prăbușit peste ei - FOTOGALERIE&VIDEO | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, de urgență, pentru a extrage două persoane de sub dărâmături. Evenimentul s-a produs,... |
| | FOTO - Tineri spitalizați în urma unui accident rutier. Una dintre victime a rămas încarcerată | Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, produs în această dimineață, pe raza localității Câmpeni. În eveniment au fost implicate... |
|
|
| Șase ani de la debutul proiectului “Salvator din pasiune” | 124 de botoșăneni sunt voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”. Vineri, 6 mai, s-au împlinit șase ani de când Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor județene, prin intermediul acestui... |
|
|
| Patru persoane spitalizate în urma unui accident rutier. Șoferul uneia dintre mașini descarcerat de către pompieri - FOTOGALERIE&VIDEO | Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza satului Victoria, comuna Stăuceni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. |
|
|
| VIDEO&FOTO - Persoană spitalizată în urma unui accident rutier. Pompierii au intervenit pentru scoaterea victimei din mașină | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. |
|
|
| Copii învățați de către pompieri cum să acorde primul ajutor și cum să se comporte în situații de risc - FOTOGALERIE | Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie ca e vorba de incendiu, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplorate, este foarte important.
Și de aceea, indiferent de vârstă, o pregătire în acest domeniu cu siguranță va ajuta la momentul potrivit. |
|
|
| Tânăr spitalizat în urma unui accident rutier | Un tânăr de 28 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Bălușeni. Evenimentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile. |
|
|
| Doi bărbați spitalizați după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod. Pompierii au fost nevoiți să-i descarcereze - FOTO | Doi bărbați, de 40 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Curtești. |
|
|
| Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier petrecut în această seară la Hilișeu-Horia | Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Hilișeu-Horia. Evenimentul a avut loc, în urmă cu puțin timp, după ce un autoturism a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. |
|
|
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier | Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod de pe raza satului Strahotin, comuna Dângeni. |
|
|
| 25 misiuni de salvare a vieții și bunurilor pe zi ale pompierilor botoșăneni, în 2021 – Salvatorii din județ la ora bilanțului | 670 de botoşăneni au fost salvaţi de pompieri anul trecut, din locuinţe cuprinse de flăcări, autoturisme implicate în accidente rutiere sau alte medii ostile vieţii. Alte 6.000 persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, inclusiv persoane infectate cu noul coronavirus, au ajuns, la timp, la spital pentru îngrijiri de specialitate... |
|
|
| Persoane spitalizate, printre care un copil de 11 luni, în urma unui accident rutier | Trei persoane, printre care un copil de 11 luni, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, astăzi, la prânz, pe DJ 208 C, pe raza comunei Vorona. |
|
|
| FOTO - Accident rutier grav petrecut în această noapte. Un tânăr a murit și un altul este în stare gravă la spital | Un tânăr, în vârstă 23 ani, a decedat, iar altul de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Evenimentul a avut loc, în această noapte, pe raza localității Vlăsinești. |
|
|
| Tânăr în stare critică, descarcerat de către pompieri, în urma unui accident rutier - FOTO&VIDEO | Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe E 58, pe raza satului Buzeni, comuna Bălușeni. |
|
|
| Două persoane spitalizate în urma unui accident rutier. Una dintre ele a fost descacerată de către pompieri | Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. |
|
|
| Femeie rănită într-un accident rutier | O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. |
|
|
| În urmă cu puțin timp – Început de incendiu din cauza unei oale cu mâncare uitată pe foc. Proprietarul apartamentului dormea | O oală cu mâncare uitată pe foc ar fi putut provoca o tragedie astăzi, în jurul prânzului, într-un apartament din municipiul Botoșani. |
|
|
| Bărbat căzut în casa liftului, de la o înălțime de aproximativ cinci metri, salvat de către pompierii botoșăneni - FOTO&VIDEO | În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat, în vârstă de 52 ani, căzut în casa liftului, dintr-o clădire din zona industrială a municipiului Botoşani. |
|
|
| 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România - Depuneri de jerbe de flori și la Monumentul eroilor pompieri din Dorohoi | Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 173 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848. |
|
|
| Ziua și accidentul! O nouă coliziune între o mașină și trenul Dorohoi-Iași | Un accident feroviar a avut loc în satul Larga Jijia, comuna Movileni, din judeţul Iaşi. Un autoturism marca Ford, cu două persoane la bord, a fost lovit de trenul personal Regio 16521, care a plecat din Iaşi la 14:30 |
|
|
| Un al doilea tânăr a murit în urma accidentului rutier petrecut astăzi dimineață | Un alt tânăr, aflat în mașina morții, a decedat în urma rănilor suferite în accidentul de astăzi dimineață, de pe raza localității Călinești, orașul Bucecea. Astfel, bilanţul tragic a ajuns la doi tineri decedați, cel de-al treilea treilea se află la spital. |
|
|
| Accident rutier extrem de grav, astăzi dimineață, la Bucecea. Un tânăr a murit, alți doi la spital -FOTOGALERIE | Un accident rutier extrem de grav a avut loc astăzi dimineață, pe raza localității Călinești, orașul Bucecea. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un copac. |
|
|
| Accident rutier grav la Roşiori. Șoferii răniți | Un grav accident rutier a avut loc joi în „intersecţia morţii” de la Roşiori. Un autoturism marca Volkswagen Touran, cu numere de Italia, venea dinspre Costeşti spre Roşiori, şi, după ce nu i-a acordat prioritate, a intrat în coliziune cu un bus marca Mercedes care mergea dinspre Botoşani spre Săveni. Volkswagenul a fost lovit în plin... |
|
|
| Fiul patronilor de la Popasul Cucorăni a murit astăzi într-un cumplit accident de circulație | Fiul patronilor de la cel mai cunoscut restaurant din zona de Nord a Moldovei, „Popas Cucorăni”, a decedat, duminică dimineață, într-un accident rutier produs în apropierea localității Cervicești. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 367 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|