Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: preventiv
Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi” a ajuns la final - VIDEO
Peste 1.000 de elevi și profesori au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”. Acest program se adresează elevilor din clasa I și este implementat de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Ministerul Educației și compania Maspex România, prin brandul Tedi....
Bărbat din Constanța reținut pentru pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice
La data de 18 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din județul Constanța, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Bărbatul din Cristinești depistat ieri cu o alcoolemie record, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni
La data de 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat , de 58 ani, din localitatea Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Botoșănean reținut după ce nu a respectat ordinul de protecție provizoriu - VIDEO
La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și violare de domiciliu.
Polițiștii de Siguranță Școlară dau startul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”
În această vară și în întregul an școlar viitor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor implementa Campania Națională ”𝐃𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞...
Tânăr reținut pentru infracțiuni la regimul rutier, săvârșite pe raza comunei Vorniceni
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe...
Măsuri rutiere și recomandări preventive în contextul desfășurării semi-maratonului Botoșani, 15 iunie 2025
Duminică, 15 iunie 2025, în municipiul Botoșani va avea loc semi-maratonul Botoșani, eveniment sportiv care presupune participarea unui număr semnificativ...
Proiectil rămas neexplodat, din timpul războiului, descoperit de un căutător de comori
Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost descoperit, ieri, într-o pădure din localitatea Băiceni, de un bărbat...
Vitezomani sancționati de polițiștii rutieri
Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în cursul zilei de 7 iunie a.c. o acțiune preventivă pe un tronson de drum cu risc ridicat de producere...
Intervenții ale polițiștilor botoșăneni
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost...
Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râujl Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora...
ALERTĂ! COD ROȘU de inundații pe râul Jijia!
Cod Roșu de inundații pe râul Jijia - bazin amonte S.H. Todireni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Todireni – amonte confluenţă cu...
Verificări în teren ale prefectului și șefului ISU în zonele cu risc de inundații - FOTO&VIDEO
În contextul avertizărilor hidro-meteorologice, prefectul județului, Dan Nechifor, împreună cu șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, au efectuat, în această după-amiază, o serie de verificări în teren, în zonele cu risc de inundații.
Risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenții acestuia, până miercuri seară
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia și instituit Cod galben până pe 28 mai, la ora 24:00.
Risc de inundații, în continuare, pe râul Jijia și afluenții acestuia
Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au prelungit Codul galben până pe 27 mai, la ora 24:00.
Risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 12:00.
DOROHOI - Programul activităților dedicate Zilei Internaționale a Copiilor
Ziua Internațională a Copilului este un prilej de sărbătoare pentru toți copii și părinții. Micuții așteaptă în fiecare an această dată cu sufletul la gură și se bucură din plin de atenția pe care o primesc pe parcursul acestei zile.
Risc de inundații pe Jijia și afluenți. Măsuri luate de ISU Botoșani pentru gestionarea potențialelor situații de uregență
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna și au instituit Cod galben, valabil astăzi, între orele 17:45 - 24:00.
DOROHOI - Evenimente organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în municipiu. Unde ieșim în weekendul de Ziua Copilului?
Ziua Internațională a Copilului vine în 2025 la Dorohoi cu o mulțime de activități și evenimente speciale care vor transforma orașul într-un loc de sărbătoare pentru copii. Acestea vor aduce copiii în centrul atenției și îi vor aduna împreună pentru a sărbători în modul cel mai distractiv.
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani desfășoară, în perioada 15 - 25 mai a.c., activități informativ – preventive dedicate „Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”.
Procesul de votare a început astăzi fără incidente, în județ - VIDEO
Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.
Aproximativ 300 de abateri constatate de către polițiștii botoșăneni în două zile
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.
Tânăr reținut după ce a fost prins transportând peste 60.000 de pachete de țigări
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
COD GALBEN de vânt, viscol și ninsori, pentru județul Botoșani, mâine, începând cu ora 9:00
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare de tip cod galben de intensificări ale vântului, viscol și ninsori pentru județul Botoșani, valabil mâine, între orele 09:00 - 23:00.
Pompierii alături de copii din Dorohoi și Cătămărăști Deal, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTOGALERIE
Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, la solicitarea cadrelor didactice....
S-a dus la cules ciuperci și a găsit ... un proiectil neexplodat! - FOTO
Un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fost descoperit, în această dimineață, într-o pădure din localitatea Băiceni, de un bărbat care era la cules ciuperci. Realizând pericolul acesta a chemat în sprijin pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoșani....
Viscol și ninsori, în județul Botoșani, din această seară. Autoritățile au instituit COD GALBEN
Meteorologii au actualizat prognoza și au anunțat că până mâine seară, la ora 23:00, județul Botoșani, va fi sub incidența a două coduri galbene de intensificări ale vântului, viscol și ninsori. Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-70 km/h.
Dimineață dedicată de jandarmi elevilor săvineni - FOTOGALERIE
Activităţile în spațiul public prilejuite de aniversarea, în ziua de 3 aprilie, a celor 175 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, au debutat ieri dimineață la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă" Săveni.
Viitori voluntari botoșăneni pregătiți în cadrul programului național „Voluntari din Pasiune” - FOTOGALERIE
O nouă serie de voluntari ai programului national „Salvator din Pasiune” a început pregătirea, la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba de 31 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 55 ani.
Muniție distrusă, prin explozie controlată, la poligonul militar Copălău
Astăzi, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, trei muniții (o bombă de aruncător calibru 82 mm, un proiectil exploziv cal. 75 mm și un proiectil perforant trasor calibru 50 mm).
Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 16 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, din comuna Șendriceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO
La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere.
De două ori mai multe incendii în februarie 2025 , față de aceeași perioadă a anului trecut
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să stingă, în medie, două incendii pe zi, în luna februarie. Numărul evenimentelor cu foc s-a dublat, față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor statistice, în a doua lună a anului 2025, s-au întregistrat 69 de incendii ( 9 de vegetație uscată), cu 56, 81% mai multe față de...
Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista
Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni pentru 24 de ore.
Pagina 8/46  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1289
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
858
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
770
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
596
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
536
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
361
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
360
Lemne confiscate la Cistinești
360
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
359
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord