Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: STIRI
SVSU Dorohoi: În atenția conducerilor instituțiilor publice și operatorilor economici!
Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN), în intervalul 24-25 IUNIE 2021, vremea va deveni excesiv de caldă în toată Moldova, înregistrându-se temperaturi foarte ridicate de 33-37 grade Celsius. În intervalul menţionat, indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unități.
Botoșănenii, alături de alte milioane de români sunt condamnați la sărăcie, prin oprirea brutală a investițiilor locale, din cauza unui guvern inuman
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis ieri printr-o scrisoare oficială că toate autoritățile locale din toate județele care beneficiază de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală nu vor mai primi fonduri pentru lucrările în curs pentru că au fost epuizate creditele bugetare pentru acest...
Patru incendii în mai puțin de șapte ore, în județul Botoșani
Pompierii botoșăneni sunt la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal, acordarea primului ajutor medical și transportul la spital unui număr de 20 de persoane, deblocarea...
Femeie din Trușești dispărută de acasă de peste o săptămână. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru a o găsi
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați astăzi, 23 iunie 2021, cu privire la faptul că GANEA ELENA, de 40 de ani, din comuna Trușești, a părăsit domiciliul în data de 15 iunie a.c. și nu a revenit până în prezent.
Motocicletă în flăcări, pe o stradă din Botoșani, din cauza unui scurtcircuit electric
O motocicletă parcată pe strada Pacea din municipiul Botoșani a luat foc. Flăcările și căldura radiată au afectat o altă motocicletă, parcată...
Drumul Mănăstirilor a fost predat constructorului
Astăzi, 23 iunie 2021, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, conducerea Consiliului Județean și cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani...
Un reprezentant al APC Botoșani la atelierele europene de consiliere a consumatorilor
În cea de a doua jumătate a lunii iunie Doamna profesoară Carmen Silvia Ciobanu de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani a participat, în calitate...
Guvernul nu mai decontează facturile aferente investițiilor prin PNDL. Lucrări în valoare de multe milioane de lei sistate în județ
Guvernul continuă umilirea și condamnarea la faliment a autorităților locale, indiferent de culoarea lor politică.
Mesaj RO Alert, pentru locuitorii din Hudești, din cauza apariției unui urs
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a emis, în urmă cu puțin timp, mesaj RO Alert pentru locuitorii...
Codul Galben de ploi a fost prelungit în județ până mâine seară, la ora 23.00
Și mâine se anunță o zi ploioasă, în județul Botoșani. Meteorologii au prelungit codul galben de ploi până duminică seară, la ora 23:00.
VIDEO - Deputatul dorohoian PSD Dan Șlincu, critici dure la adresa guvernului și ministrului Ghinea: „Cristian Ghinea a atins nivelul maxim al incompetenței sale prin PNRR. În România PNRR aduce sărăcie și austeritate, respectiv taxe mai mari, înghețări și tăieri de venituri deghizate în reforme”
Deputatul dorohoian PSD Dan Constantin Șlincu l-a criticat în termeni duri pe actualul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian...
COD PORTOCALIU și pentru DOROHOI, până la ora 18.30
Meteorologii au emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 18:30 pentru Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești,...
Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30
COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 pentru Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Vârfu Câmpului, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Vlăsinești, Coșula, Todireni,...
Bărbat ajuns la spital în urma unui accident rutier
Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, a ajuns la spital în urma coliziunii dintre două autovehicule ce a avut loc, în această după-amiază, pe raza comunei Vorona Mare.
ALERTĂ – Dorohoiul și comuna Broscăuți râmân astăzi fără apă
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că a întrerupt furnizarea apei astăzi 18.06.2021, până la ora 20:00, în municipiul Dorohoi și comuna Broscăuți, în vederea remedierii unei avarii apărute pe conducta din PEHD Ø 400 mm.
Jandarmii botoșăneni la datorie în mini-vacanța de Rusalii
Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie în perioada mini-vacanței de Rusalii, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care vor participa la manifestările organizate în spațiul public, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării...
Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi – câștigătoare a titlului „Școală-Ambasador a Parlamentului European“ 
Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi este una dintre cele 10 instituții de învățământ din întreaga țară care, în anul școlar 2019-2020, au candidat în programul „Școli-Ambasador ale Parlamentului European”- EPAS. 
Bărbat reținut pentru tâlhărie
La data de 15 iunie 2021, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 34 de ani din comuna Curtești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
VIDEO&FOTO - Curți inundate, copaci rupți de vânt, stâlpi electrici incendiați, drumuri avariate, sunt câteva din efectele ploilor torențiale din această după amiază, în județ
În această după-amiază, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a trei avertizări nowcasting „Cod Portocaliu" de ploi torențiale, grindină de dimensiuni medii și vânt puternic. Primele efecte ale fenomenelor meteo prognozate au fost sesizate după ora 17.00.
Bărbatul dat dispărut a fost găsit
Bărbatul de 56 de ani din satul Prisăcani, orașul Flămânzi, dat dispărut astăzi dimineață de către familie, a fost găsit.
VIDEO – Inundații în județ. Curți inundate, drumuri avariate
Ploile căzute abundent în ultimele ore a dus la inundații. Mai multe gospodării și drumuri au fost afectate de apele care s-au revărsat din matcă.
Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 16.00, pentru județul Botoşani
Sunt prognozate: averse torențiale ce vor depăși 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelie.
Bărbat de 56 de ani, dat dispărut, căutat cu poliția
Un bărbat de 56 de ani, din satul Prisăcani, orașul Flămânzi, esta căutat de poliție după ce familia l-a dat dispărut.
DAS Dorohoi – Comunicat privind acordarea de ajutoare financiare
Conform HG nr.616 din 03.06.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 569 din 04.06.2021, dintr-un număr total de 26 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgenţă guvernamentale, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie, 12 dintre acestea, în sumă totală de 36500 lei, au fost...
DOROHOI – De mâine începe vaccinarea și cu serul Janssen (Johnson&Johnson). Până în prezent, la Centrul de vaccinare din municipiu s-au administrat 11900 de doze de vaccin
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, din data de 16.06.2021, în cadrul Centrului de vaccinare Dorohoi se vaccinează și cu serul Janssen ( Johnson&Johnson), anunță reprezentanții primăriei.
Cod Galben de ploi și vânt, în județ, până mâine seară
Până mâine la ora 23:00, județul Botoșani se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică și vânt.
Autoturism căutat în Germania descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes Benz, care figura ca fiind bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
Lucrări de modernizare pe drumurile județene - FOTOGALERIE
Lucrările la drumurile județene continuă pe sectoarele pe care au fost deschise șantiere în această primăvară, transmit reprezentanții Consiliului Județean.
DOROHOI – Femeie surprinsă de jandarmi, în Piața centrală, când se aproviziona cu țigări de contrabandă
Acțiunea jandarmilor botoșăneni pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile, executată sâmbătă dimineață în Piața Centrală din municipiul Dorohoi, s-a finalizat cu întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă.
Amenzi de peste 19000 de lei aplicate de jandarmi în acest week-end
În acest week-end, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani a intensificat misiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, efectivele angrenate aplicând 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19000 de lei.
Invitație pentru absolvenții clasei a VIII-a. Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi își așteaptă bobocii în casă nouă!
 „Sunt un adolescent și vreau să fac cele mai bune alegeri pentru viitorul meu. Oi fi eu vesel, năstrușnic, mai visător sau mai puțin harnic, poate chiar îndrăgostit, nesigur sau prea sigur pe mine, dornic de a-i conduce pe alții sau prea timid … cert este că a venit timpul să mă întreb ce îmi doresc să fac în anii adolescenței....
Autoturism distrus de flăcări, la Durnești - FOTOGALERIE
Un autoturism a luat foc, în această dimineață, pe raza comunei Durnești. Conducătorul auto a văzut că iese fum de la motor și a avut prezența de spirit să oprească și să iasă din mașină.
DOROHOI - Podul de pe Calea Plevnei, la intersecția cu strada Vasile Teleagă, va fi refăcut. Timp de 45 de zile circulația va fi restricționată
Primăria Municipiului Dorohoi va demara începând de luni, 14.06.2021, lucrările de refacere a podului peste pârâul Dorohoi, situat pe strada Calea Plevnei la intersecția cu strada Vasile Teleagă.
Elicopterul SMURD chemat la Dorohoi pentru un bărbat, din Dealu Mare, care a suferit un infarct - VIDEO&FOTO
Elicopterul SMURD a fost solicitat să vină astăzi la Dorohoi pentru a prelua un bărbat care a suferit un infarct miocardic.
Pagina 93/169  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord