| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru luna august | Direcţia de Asistență Socială anuntă că în data de 04.10.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna august 2023, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
| | DAS Dorohoi - Nunta de Aur: Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre | Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale. |
| | | DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare! | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, aprobat prin... |
| | DAS Dorohoi - Anunț angajare! | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, aprobat prin... |
| |
| DAS Dorohoi – Acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță | Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoştinţă că familiile defavorizate ale căror copii frecventează zilnic grădiniţa pot beneficia de... |
| | DAS Dorohoi – Concurs pentru ocuparea unui post | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator... |
| | DOROHOI - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru luna iulie | Direcţia de Asistență Socială anuntă că începând cu data de 31.08.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri,... |
| | DAS Dorohoi angajează un administrator clădiri | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator... |
| | DAS Dorohoi - Centrul de zi „Jurjac" - Urmează selecția beneficiarilor pentru anul școlar 2023/2024 | Centrul de zi ,,Jurjac" Dorohoi vă informează că în perioada următoare are loc selecția beneficiarilor Centrului de zi pentru copii pentru anul școlar... |
| | DAS Dorohoi - Anunț angajare | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator... |
| | Comunicat DAS Dorohoi, Nunta de aur - Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre | Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper,... |
| | DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna iunie 2023 | Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 25.07.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau... |
|
|
| DOROHOI - Școala de vară 2023, din cadrul Centrului de zi pentru copii „Jurjac”, a finalizat cursurile cu prima serie de copii înscriși - FOTOGALERIE | Săptămâna trecută au început activitățile „Școlii de vară” 2023 de la Centrul de zi pentru copii „Jurjac” din Dorohoi. Din numărul total de 100 de copii înscriși, grupați în 4 serii, în perioada 3 iulie - 14 iulie 2023, au participat la activitățile desfășurate în cadrul centrului un număr de 25 de copii, cu vârste cuprinse... |
|
|
| DOROHOI - Copiii de la Școala de vară "JURJAC" 2023 în vizită la Detașamentul de Pompieri din municipiu - FOTOGALERIE | Peste 40 de copii înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2023 au fost, în această dimineață, în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Ei și-au dorit să petreacă o zi din alături de salvatori deoarece au auzit de intervențiile la care au participat și de oamenii pe care i-au ajutat de-a lungul timpului. |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii IUNIE 2023 | Direcţia de Asistenţă Socială anunță că începând cu data de 10.07.2023 se distribuie stimulentele educaţionale sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unei funcții de consilier/asistent social | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, aprobat prin... |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, aferent lunii mai 2023 | Direcţia de Asistență Socială anuntă că începând cu data de 05.07.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna mai 2023, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
|
|
| Comunicat DAS - Ne petrecem vacanța mare la ȘCOALA DE VARĂ „JURJAC” Dorohoi! - FOTOGALERIE | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, prin Centrul de zi pentru copii „Jurjac” anunță cu bucurie că, ieri, 03.07.2023, a început ȘCOALA DE VARĂ „JURJAC” 2023, una dintre cele mai așteptate modalități de petrecere a timpului liber pentru cei mici. |
|
|
| DAS Dorohoi – Anunț privind distribuirea ajutoarelor alimentare prin programul POAD, către persoanele cu handicap grav și accentuat din municipiu | UAT Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor HG 84/2020 art. 3(1) lit.c), începând cu data de 21.06.2023 se procedează la distribuirea stocului de pachete alimentare provenite... |
|
|
| DAS Dorohoi – Ajutoare financiare guvernamentale, pentru nouă beneficiari din Dorohoi, în valoare totală de 35.000 de lei | Ajutoare de urgență de peste 1.867.500 lei pentru sprijinirea a 423 familii și persoane singure cu probleme sociale grave. Conform HG nr. HG.488 din 24.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 456 din 25.05.2023, Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.867.500 lei pentru sprijinirea a 423 familii și... |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii mai 2023 | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi anunță că începând cu data de 12.06.2023 se distribuie stimulentele educaţionale sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| DOROHOI - Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 -2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, dar care sunt cetățeni ai urbei noastre | Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2023 | Depunerea cererilor la Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii: 22 mai - 07 iunie 2023 |
|
|
| Periplu spiritual și cultural, pentru pensionarii din Dorohoi, organizat de către municipalitate - FOTO | Pe 16 mai 2023, Direcția de Asistență Socială Dorohoi, prin intermediul Centrului de zi pentru persoane vârstnice, a organizat o activitate de socializare și petrecere a timpului liber pentru locuitorii vârstnici ai municipiului. |
|
|
| DAS Dorohoi – Informare privind obținerea cardului de energie | Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoștința persoanelor/familiilor din Municipiul Dorohoi procedura de verificare a persoanelor care figurează la aceeași adresă cu titularul cererii, prin anchetă socială, în vederea obținerii cardului de energie, conf. OUG 166 / 2022. |
|
|
| DAS Dorohoi – Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri | Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 12.05.2023 se acordă suplimentul de energie cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri, pentru luna aprilie 2023, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii aprilie 2023 | Direcţia de Asistenţă Socială anuntă că începând cu data de 10.05.2023 se distribuie stimulentele educaţionale sub forma tichetelor sociale pentru gradiniţă, acordate în baza Legii 248/20015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| Ne petrecem vacanța mare la ȘCOALA DE VARĂ „JURJAC” Dorohoi! | Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, prin Centrul de zi pentru copii „Jurjac”, anunţă faptul că, din data de 15.05.2023, încep înscrierile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat în cadrul Şcolii de vară „Jurjac” 2023. |
|
|
| DAS Dorohoi - ANUNŢ IMPORTANT privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2023, conform prevederilor ORDINULUI Nr. 3020/ 2022 | Depunerea cererilor la Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii: 2 mai -20 mai 2023 |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri | Direcţia de Asistență Socială anuntă că începând cu data de 27.04.2023 se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri și suplimentul de energie, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de... |
|
|
| DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea tichetelor sociale pentru gradiniţă aferente lunii martie 2023 | Direcţia de Asistenţă Socială anunță că începând cu data de 11.04.2023 se distribuie stimulentele educaţionale sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă, acordate în baza Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate din Municipiul Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului | Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 . |
|
|
| DOROHOI - „Obiceiuri și tradiții de Paște în religia creștin ortodoxă”, activitate desfășurată la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice - FOTO | În data de 28 martie 2023, În cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Dorohoi, a avut loc Atelierul de lucru „Obiceiuri și tradiții de Paște în religia creștin ortodoxă” în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi – Condițiile de acordare a concediului paternal | Concediul paternal se acordă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 210/1999 privind concediul paternal, cu modificările și completările ulterioare, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut şi de a facilita concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie în cazul lucrătorilor (persoane... |
|
|
Credeți că Marius Budăi a procedat corect demisionând din funcția de ministru al Muncii? |
UPDATE - Accident rutier spectaculos și grav în același timp, petrecut în miez de noapte la ieșirea din Dorohoi - FOTOGALERIE | 2032 |
| APEL UMANITAR - La doar 6 anișori Ioana înfruntă cancerul. Tratament administrat de urgență în Italia | 990 |
| Pirat auto sancționat de către polițiști! | 665 |
| O persoană decedată și alta spitalizată în urma unui accident rutier petrecut în această noapte | 586 |
| Șofer de autobuz atacat de doi tineri din Dorohoi. Jandarmii au găsit asupra acestora arme albe și le-au întocmit dosar penal | 575 |
| „Cetățean centenar” din Dorohoi sărbătorit de către rude și autorități | 554 |
| Mesaj de condoleanțe transmis de personalul Spitalului Municpal Dorohoi | 553 |
| Bărbat dat dispărut. S-a externat din spital și nu a mai ajuns acasă | 544 |
| Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE | 439 |
| DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare! | 419 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
DAS Dorohoi - Anunț privind acordarea suplimentului de energie pentru lemne combustibili solizi şi/sau petrolieri pentru luna august |
| DAS Dorohoi - Nunta de Aur: Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre |
| DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare! |
| DAS Dorohoi - Anunț angajare! |
| „Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului”, proiect transfrontalier derulat de Primăria Dorohoi și Primăria Ungheni din Republica Moldova |
|
|