| A cumpărat o mașină cu 30.000 de euro, dar s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca fac cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie română și moldovenească, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz ce figura ca fiind furat din Italia. |
| | Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători la nivelul frontierei de est | * Având în vedere că este sfârșit de sezon estival, în această perioadă se preconizează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent... |
| | Acțiune a polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine la Dorohoi | La data de 22 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au desfășurat activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, precum și de prevenire a infracțiunilor stradale, în municipiul... |
| | Tânăr sucevean dat dispărut | Polițiștii suceveni desfășoară activități de căutare a lui Andrei Bîndiu, în vârstă de 19 ani, domiciliat în municipiul Suceava. |
| |
| Depistat la volanul unui autoturism fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești efectuează cercetări în privința unui tânăr român, depistat... |
| | Polițiști botoșăneni, apreciați de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru curaj și profesionalism | Cornel, adjunct al Poliției municipiului Dorohoi, Ovidiu, negociatorul poliției, și Răzvan din cadrul Poliției Orașului Saveni au fost apreciați... |
| | Sancțiuni aplicate de către polițiștii locali din Dorohoi | În data de 29.07.2026, patrula auto a poliției locale a efectuat controale în parcările publice din municipiul Dorohoi. De asemenea, au fost efectuate... |
| | Ziua Poliției de Frontieră Române, sărbătorită astăzi la ITPF Iași - FOTOGALERIE&VIDEO | Astăzi, 24 iulie, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a marcat Ziua Poliției de Frontieră Române prin organizarea unei ședințe... |
| | Bărbat reținut după ce a schingiuit și, posibil omorât, un câine - FOTO&VIDEO | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 55 de ani,... |
| | A vrut să ajute un prieten și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autoturism, care figura în... |
| | Comunicat Poliția Locală Dorohoi | În data de 25.06.2026, patrula auto a poliției locale a surprins un autovehicul care circula pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, nerespectând... |
| | Polițiștii din Dorohoi alături de copii - FOTO&VIDEO | La data de 23 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au desfășurat o acțiune informativ-preventivă cu copiii... |
|
|
| Dorohoian sancționat de polițiștii locali | În data de 22.05.2026, echipajul poliției locale a fost sesizat cu privire la o persoană care depozitează gunoi provenit din construcții în pubelele destinate gunoiului menajer, situate pe strada Drochia nr. 45 din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Tudor Turcu, a fost prezent în mijlocul elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica” | În data de 21 mai 2026 Colegiul Național „Grigore Ghica" a găzduit o activitate educativ-preventivă dedicată siguranței rutiere la care a fost invitat domnul comisar-șef Turcu Tudor-Romulus din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, absolvent al aceleiași instituții. |
|
|
| Dorohoian reținut după ce a lovit un tânăr! - VIDEO | La data de 21 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. |
|
|
| Femeie reținută pentru inducerea în eroare a polițiștilor - VIDEO | Astăzi, 20 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșan - Biroul de Investigații Criminale, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 38 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea infracțiunii inducerea în eroare a organelor judiciare. |
|
|
| Șofer de TIR sancționat de polițiștii locali dorohoieni | Astăzi, 15.05.2026, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, patrula auto a poliției locale a surprins un autovehicul care circula pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, nerespectând astfel semnificația indicatorului ,,Accesul interzis tuturor autovehiculelor a căror masa maximă admisă depășesc 3,5t”. |
|
|
| Polițiștii de frontieră botoșăneni luptă împotriva braconajului pe râul Prut - VIDEO | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au îndepărtat, de pe luciul de apă, aproximativ 120 metri de plase de pescuit descoperite pe râul Prut. |
|
|
| Recomandări privind traficul rutier pe două roți. Polițiștii prezenți în trafic - VIDEO&FOTO | Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru siguranța tuturor participanților la trafic, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează pe două roți. |
|
|
| Comunicat - Comerciant ambulant sancționat de către polițiștii locali dorohoieni - FOTO | În data de 17 aprilie 2026, patrula auto a poliției locale Dorohoi a fost sesizată cu privire la un cetățean care comercializează produse textile (covoare) pe strada Bulevardul Victoriei din municipiu Dorohoi îngreunând circulația pietonilor, stârnind astfel indignarea acestora. |
|
|
| Sancțiuni contravenționale și avertismente verbale aplicate de către polițiștii locali dorohoieni | Astazi, 7 aprilie 2026, patrula auto a poliției locale a efectuat controale în parcările publice din municipiul Dorohoi. În urma verificărilor au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale și 12 avertismente verbale, conducătorilor de autoturisme care nu au achitat taxa de parcare stabilită de administratorul drumului prin utilizarea aplicației... |
|
|
| Percheziții la braconieri efectuate de către polițiștii dorohoieni. Două persoane au fost reținute - VIDEO&FOTO | La data de 6 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au pus în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, din localitățile Darabani, Mileanca, Havârna, Vorniceni, Roma și Drăgușeni. |
|
|
| Comunicat Poliția Locală Dorohoi - Șoferi sancționați pentru că au intrat cu mașinile pe pietonal | În data de 3 martie 2026, patrula auto a poliției locale a fost sesizată de un cetățean cu privire la faptul că două autovehicule circulă pe Pietonalul Grigore Ghica din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 10.000 de lei | La data de 28 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea... |
|
|
| ATENȚIONARE PRIVIND CONDIȚIILE METEO ȘI TRANZITAREA FRONTIEREI | Poliția de Frontieră Română informează că, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17–19 februarie, sunt prognozate fenomene meteorologice severe (ninsori, viscol, polei, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă), care pot afecta traficul în zona de frontieră. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă și amenzi în valoare de aproximativ 70.000 de lei | La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea... |
|
|
| Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei | Începând de astăzi, 9 ianuarie a.c., Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei Foeni și Vălcani (jud. Timiș), Porțile de Fier I (jud. Mehedinți), Rădăuți-Prut (jud. Botoșani) și Siret (jud. Suceava) ca parte a extinderii etapizate realizate la nivel național după activarea sistemului în... |
|
|
| DOROHOI - Mașinile staționate neregulamentar, în apropierea trecerilor de pietoni sau intersecțiilor, au fost în vizorul polițiștilor locali | În data de 23.12.2025, patrula auto a poliției locale Dorohoi a efectuat verificări privind staționarea autoturismelor în aproprierea trecerilor de pietoni cât și a intersecțiilor situate în Municipiul Dorohoi. În urma verificărilor au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale și 30 de avertismente verbale. |
|
|
| Încrederea în angajator l-a costat scump la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
|
|
|
| Apă reziduală deversată în Cimitirul Dorohoi. Șoferul autobetonierei a fost amendat de către polițiștii locali dorohoieni. Alte sancțiuni aplicate de aceștia - FOTO | În data de 1.11.2025, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, patrula auto a poliției locale a surprins o autobetonieră care deversa apa provenită în urma spălării acesteia în incinta cimitirului ,,Eternitatea”, din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, la Dorohoi | La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, pe raza localității Dorohoi. |
|
|
| Țigări și alcool fără acte, confiscate de polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în bagajele unei persoane, mai multe pachete cu țigarete, precum și o cantitate de alcool, pentru care şoferul nu deținea documente de proveniență. |
|
|
| Imigranți ilegali căutați cu poliția la firme din județ | Pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, o amplă acțiune de control la două societăți comerciale din județ.... |
|
|
| Captură la Botoșani: 30.000 de țigarete și un autoturism de 45.000 lei, confiscate - FOTO/VIDEO | Poliţişti de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Botoșani efectuează cercetări în privința unui bărbat, care transporta în autoturism 30.000 de țigarete, în valoare totală de 18.750 lei. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 594 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|