Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Roxana Turcanu
Comunicat Pro România: Începutul anului viitor se anunță cu reduceri salariale de 20%!
Motivul organizării alegerilor parlamentare pe repede înainte, deși suntem în plină pandemie, se pare că este un plan de măsuri de austeritate pe care ni-l pregătește Guvernul Orban, imediat după ce vor obține puterea absolută.
ALDE Botoșani – Copiii României nu sărăcesc țara dacă primesc alocațiile dublate!
ALDE Botoșani, prin președintele organizației județene, Roxana Florentina Țurcanu, a susținut de la bun început legea privind dublarea alocațiilor copiilor, ce trebuia pusă în aplicare de Guvernul României de astăzi, 1 august 2020.
Comunicat ALDE Botoşani: Implementarea drumului strategic un real ajutor chiar și în cazul ploilor torențiale!
Mult așteptatul drum strategic, care a fost aprobat în 2014 de conducerea Consiliului Județean de atunci, dar nu s-a reușit implementarea și adjudecarea lui nici până în acest moment, ar fi benefic nu doar pentru participații la trafic dar și pentru locuitorii din aproape jumătate de județ, întrucât odată cu modernizarea părții carosabile,...
ALDE Botoşani - Lăsați numirile membrilor de partid PNL în funcții publice și faceți lucruri concrete pentru botoșăneni!
Nemulțumirea cea mai mare a botoșănenilor din acest moment este legată de infrastructura rutieră. Starea drumurilor s-a degradat din ce în ce mai tare în condițiile în care s-a inmulțit și numărul de autovehicule iar investițiile mult promise întârzie să apară.
Pagina 1/1
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
858
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
601
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
363
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
363
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
361
Lemne confiscate la Cistinești
360
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord