| Acoperiș smuls și copaci doborâți, efectele vântului puternic de astăzi - FOTOGALERIE&VIDEO | În mai puțin de o oră, pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic în două localități din județul Botoșani, după cum urmează: |
| | Acoperiș aprins de la un coș de fum neizolat - FOTO | Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Românești. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. |
| | Recomandările SVSU Dorohoi cu privire la exploatarea sobelor, odată cu apropierea sezonului rece | SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ reaminteste că, având în vedere apropierea sezonului rece, cetățenii municipiului li se recomandă să respecte și să ia următoarele măsuri: |
| | Acoperișul unei case distrus de un incendiu | Acoperișul unei case nelocuite de pe raza localității Românești a luat foc în această dimineață, cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un cablu neizolat corespunzător. |
| |
| Acoperișul unei case în flăcări din cauza coșului de fum | Casa unei familii din localitatea Stâncești, a fost în pericol, sâmbătă după-amiază, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.... |
| | SVSU Dorohoi - Respectând câteva reguli importante vă puteți salva viața și bunurile | Primaria municipiului Dorohoi, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, reamintește: |
| | Clădire din Botoșani cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin în aceste clipe! - VIDEO&FOTOGALERIE | În aceste momente, pompierii botoșăneni acționează, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și cu autoplatforma de lucru la înălțime,... |
| | SVSU Dorohoi - recomnadări pentru evitarea incendiilor | Având în vedere incendiile datorate surselor de căldură și în special a coșurilor de fum necurățate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență... |
| | Acoperișul unei case din Botoșani afectat de un incendiu, provocat de coșul de fum neizolat | O familie de pe strada Tulbureni din municipiul Botoșani a fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului pentru că nu şi-a izolat coșul... |
| | Recomandări ale Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Dorohoi | Ţinând cont de faptul că în ultima perioadă au loc tot mai multe incendii la locuinţe, datorate unor improvizaţii la instalaţiile electrice sau... |
| Sfaturi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorohoi, pentru prevenirea incendiilor în perioada sărbătorilor | Bucuria sarbatorilor de iarna este umbrita tot mai mult de numarul mare de incendii care se manifesta in sezonul rece la locuintele si gospodariile cetatenesti.... |
| Dorohoi: Proiect în valoare de aproape 18 milioane de lei, semnat de primarul Dorin Alexandrescu | Primarul Municipiului Dorohoi, a semnat marţi, 13.02.2018, contractul de finanţare pentru proiectul
Comunitatea Marginalizată Plevna – Dorohoi -... |
|
|
| Din 16 martie, interzis fumatul în baruri, restaurante şi alte incinte. Amenzi usturătoare pentru contravenienţi | Legea anti-fumat promulgata vineri de presedintele Klaus Iohannis a aparut luni in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca va intra in vigoare in 45 de zile, mai exact pe 16 martie. |
|
|
| Bărbat rănit într-un incendiu, la Broscăuţi | Un barbat in varsta de 49 de ani, din comuna Broscăuţi, a fost ranit intr-un incendiu care i-a cuprins locuinta, in aceasta dimineata. |
|
|
| Incediu cu victimă la Havârna | Un incendiu izbucnit în această seară, în locuinţa unui bărbat de 62 de ani, din satul Balinţi, comuna Havârna, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarului. |
|
|
| Incendiu cu victimă la Mitoc | Un barbat in varsta de 47 de ani, din comuna Mitoc, si-a pierdut viata intr-un incendiu izbucnit vineri seara, in locuinta sa, cel mai probabil, din cauza unei lumanari aprinse lasata nesupravegheata langa materiale combustibile. |
|
|
| Corul misionar al Moldovei şi Bucovinei în concert caritabil la Botoşani | Mitropolia Moldovei şi Bucovinei împreună cu Asociația "Salvează o inimă" din Botoșani vă invită Duminică 16 decembrie 2012 ora 14:30 la Teatrul Mihai Eminescu la concertul caritabil "Vin colindătorii". Concertul de colinde este susținut de Corul Misionar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei "Sf.Ioan Cucuzel", avându-l Dirijor pe Gabriel... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|