| Căutare: barbat dat dispărut |
| Bărbat din Darabani, plecat în Germania, dat dispărut de către familie | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 45 de ani, din orașul Darabani, care se află în Germania, din luna ianuarie a acestui an, iar în toată perioada cât a fost plecat a păstrat în mod constant legătura cu familia, însă de o lună de zile acesta nu a mai putut fi contactat. |
| | Bărbat din Corlăteni dat dispărut! | La data de 9 iulie 2024, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 51 de ani, din comuna Corlăteni a plecat de la stâna la care lucra, din aceeași comună la data de 7 iulie 2024 fără a mai reveni până în prezent. |
| | Plecat în Spania, în luna aprilie, nu a mai dat niciun semn de viață. Acum familia l-a dat dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 43 de ani, din orașul Flămânzi. Acesta a părăsit domiciliul în luna aprilie a.c., pentru a se deplasa in Spania, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | Bărbat din Cristinești dat dispărut. A plecat în Anglia și de două luni nu a mai dat niciun semn de viață | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Cristinești. |
| |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord