| UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an | Un copil diagnosticat cu tetrapareză spastică, hipoacuzie bilaterală profundă și epilepsie are nevoie de 1.358 de ședințe de recuperare în următoarele 12 luni. Pentru mama lui Nectarie Didia, cea mai mare teamă este că lipsa banilor ar putea opri terapiile înainte ca băiețelul să aibă șansa de a progresa. |
| | Cetățean din Ecuador depistat la volan, la Racovăț, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, fără a deține un permis de conducere internațional. |
| | FOTOGALERIE - Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența! | Inundațiile pot afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole, iar intervenția eficientă depinde de pregătirea din timp, colaborarea dintre instituții și capacitatea de reacție a autorităților. |
| | A plătit 2800 de euro pentru un auto radiat din circulație | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autovehicul, care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație de autoritățile olandeze. |
| |
| Campanie de sterilizare a animalelor în Leorda. Peste 100 de câini și pisici supuse procedurilor medicale într-o zi - FOTOGALERIE | Prima campanie locală de sterilizare organizată în comuna Leorda a depășit așteptările: 115 animale au fost sterilizate gratuit sâmbătă, 26 septembrie:... |
| | Dosar penal cumpărat cu 3200 de euro, descoperit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autoturism, care figura în... |
| | Atenție în trafic! Codul galben de ceață pentru 33 de localități din județul Botoșani | Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit atenționarea de cod galben de ceață pentru 33 de localități din județul Botoșani până la... |
| | Bărbat din Cordăreni prins conducând fără permis | La data de 12 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Cordăreni, un ansamblu... |
| | A pornit la drum cu o autoutilitară radiată din circulație. A fost oprit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră o autoutilitară care figura în... |
| | Primăria Dorohoi - COMUNICAT cu privire la combaterea buruienii AMBROZIA | Având în vedere că în aceasta perioada de înflorire și polenizare a buruienii ambrozia se constată un grad ridicat de răspândire a acesteia, cu... |
| | Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale | La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5... |
| | Incendiu devastator la Sulița. Opt capre au murit și cinci tone de furaje făcute scrum - FOTO | Opt capre au murit în urma unui incendiu izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița. Evenimentul s-a produs din... |
|
|
| Incendii de vegetație uscată, la un pas să se extindă la locuințe, în județul Botoșani | Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri, în localitățile Cristești, Tudor Vladimirescu și Dorohoi. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole |
|
|
| Trei incendii de vegetație uscată, la un pas să se extindă la locuințe, în județul Botoșani | Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Chițoveni, orașul Flămânzi, Săveni și Guranda, comuna Durnești. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole.
|
|
|
| Incendii de vegetație uscată la Vorniceni și Mănăstirea Doamnei | Două incendii de vegetație uscată au izbucnit, ieri după-amiază, în localitățile Mănăstirea Doamnei și Vorniceni. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuințe și terenuri agricole.
|
|
|
| Șofer depistat la volanul unui autoturism, deşi nu avea acest drept | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la o persoană care a fost depistată la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. |
|
|
| Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto, salvate din calea flăcărilor de către pompieri | Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto au fost salvate de pompieri din calea flăcărilor, în această după-amiază. |
|
|
| FOTOGALERIE - "Vacanță în siguranță” pentru peste 180 de copii din comuna Hilișeu-Horia | Cum pot preveni incendiile, inundațiile sau accidentele casnice, ce trebuie să facă dacă se află în pericol și cum pot lua cele mai bune decizii pentru a-și salva viața și a-i ajuta pe cei din jur au aflat, astăzi, peste 180 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, de la pompierii botoșăneni, în cadrul activității de informare... |
|
|
| Prima lecție din campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” – peste 100 de copii au învățat cum să se protejeze în cazul inundațiilor - FOTOGALERIE | După lansarea oficială a campaniei de informare și educare preventivă „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, mesajele despre prevenirea riscului la inundații au ajuns, marți, la primii beneficiari. Peste 100 de copii, participanți la tabăra de vară organizată la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani,... |
|
|
| Incendiu de vegetație uscată lângă Știubieni - FOTO | Pompierii din cadrul Stației Săveni, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Știubieni, au intervenit ieri după-amiază pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea localității Știubieni. |
|
|
| APEL UMANITAR - Eliza-Mara, 5 ani: o operație de 44.000 de euro îi poate reda șansa de a merge - FOTO | Născută prematur, la doar 700 de grame, și diagnosticată cu paralizie cerebrală, Eliza-Mara Stancu face terapie de la vârsta de cinci luni. După ani de recuperare și o intervenție dificilă, progresul fetiței este acum blocat de o subluxație de șold. Pentru operația din Statele Unite și cheltuielile asociate sunt necesari 44.000 de euro.... |
|
|
| Descoperit în trafic la volanul unui autoturism fără numere de înmatriculare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean care conducea un autoturism neînmatriculat. |
|
|
| A vrut să ajute un prieten și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație de autoritățile belgiene.
|
|
|
| Patru incendii de vegetație uscată, în această dimineață - FOTO&VIDEO | În această dimineață pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată/deșeuri vegetale, astfel: |
|
|
| Codul Roșu de caniculă pentru județul Botoșani, prelungit până pe 1 iulie | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit avertizarea de Cod Roșu de caniculă pentru județul Botoșani până la data de 1 iulie, ora 10:00. Se anunță temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit de accentuat. |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor în weekendul care a trecut. Peste 50 de permise reținute de polițiști | În weekendul care a trecut, poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 16 acţiuni punctuale în zone de interes operativ, atât pentru prevenirea infracțiunilor stradale cât si pentru siguranța rutieră.
|
|
|
| ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE RUTIERĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN RÂNDUL PREȘCOLARILOR | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică și Serviciului Criminalistic Botoșani au desfășurat activități de educație rutieră la Grădinița nr. 19 din municipiul Botoșani. |
|
|
| Control de frontieră cu surprize: un șofer român s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. |
|
|
| Patrula școlară - Lecții de siguranță rutieră cu elevii - FOTO | Educația rutieră începe de la cele mai mici vârste și continuă pe tot parcursul procesului de dezvoltare a tinerilor, pentru formarea timpurie a unor participanți la trafic mai responsabili, mai preocupați de siguranța pe drumurile publice. |
|
|
| Apel al primăriei Dorohoi către cetățenii municipiului! | Primăria Dorohoi face apel către cetățenii municipiului să ia măsuri de curățare/igienizare atât în curțile proprii cât și în dreptul proprietăților (împrejmuiri, trotuare, șanțuri, rigole și podețe). |
|
|
| Firme care execută lucrări pe drumurile publice sancționate de către polițiștii rutieri - FOTO | La data de 27 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumul public, ce implică restricții de circulație. |
|
|
| Viteză surprinsă de aparatul radar de la peste un kilometru distanță. Conducătorul auto rula cu 170 km/h în localitate | Un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Prăjeni, a fost înregistrat cu aparatul radar, de către polițiștii rutieri care erau poziționați la o distanță de peste un kilometru de locul în care a fost surprins. Acesta rula cu 170 km/h pe DJ282B, în localitatea Flămânzi. |
|
|
| Copac doborât de vânt pe strada A.I. Cuza din Dorohoi. Intervențiile pompierilor în județ pe timpul codului de vânt | De la intrarea în vigoare a codului portocaliu de vânt, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă. Primele misiuni au avut loc în cinci localități din județul Botoșani. |
|
|
| Recomandări privind traficul rutier pe două roți. Polițiștii prezenți în trafic - VIDEO&FOTO | Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru siguranța tuturor participanților la trafic, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează pe două roți. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|