| Căutare: modernizarea ambulatoriului |
| (P) Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici - FOTOGALERIE | Oamenii sunt sufletul comunității noastre, iar grija pentru ei a fost și va fi mereu pe primul loc pentru echipa PSD Botoșani. |
| | DOROHOI - S-au semnat 9 contracte de furnizare de echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi, prin primarul Dorin Alexandrescu, a semnat 9 contracte de furnizare de echipamente medicale care fac parte din proiectul „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, depus de U.A.T. Municipiul Dorohoi în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi prin... |
| | Peste trei milioane de euro, atrase de Primăria Dorohoi prin PNRR, pentru achiziția de aparatură medicală. Se vor înființa trei specialtăți clinice noi în cadrul spitalului Dorohoi | A fost aprobat proiectul „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, depus de U.A.T. Municipiul Dorohoi în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi, în cadrul Planului Național de Redresare şi Reziliență - Componenta C12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii... |
| | DOROHOI - A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea Ambulatoriului. Valoarea invetiției este de aproape 11 milioane de lei | Primăria Municipiului Dorohoi, prin compartimentele de specialitate, a finalizat documentația necesară finalizării procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări pentru obiectivul ”Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani”, cod SMIS 126378 cu finanțare nerambursabilă prin Programul... |
| |
| Licitație organizată de primărie pentru una din cele mai mari investiții în sistemul medical din Dorohoi | După startul proiectului Eficientizarea energetică a clădirilor Secției Materno-Infantil și Bloc alimentar-spălătorie, din cadrul Spitalului Municipal... |
| | DOROHOI – Comunicat al primarului Dorin Alexandrescu | Am auzit că, în cadrul unor conferințe de presă, se fac anumite recomandări despre cum trebuie abordate investițiile în sănătate cu fonduri europene.... |
| | Investiție majoră a Primăriei Municipiului Dorohoi în sistemul de sănătate | Primăria Municipiului Dorohoi anunță începerea demersurilor uneia dintre cele mai importante investiții în sistemul de sănătate al municipiului... |
| | Primul aparat, din cadrul contractului de furnizare de echipamente pentru depistarea infecției cu SARS COV-2, a ajuns la Spitalul Dorohoi | Primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu și Managerul Spitalului Dorohoi dr. Valerian Andrieș împreună cu managerul proiectului, ”Modernizarea... |
| | Primarul Alexandrescu a semnat astăzi contractul pentru furnizarea unor echipamente medicale necesare depistării COVID-19. Aparatele vor intra în dotarea laboratorului spitalului dorohoian | Primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu a semnat astăzi contractul de furnizare de echipamente pentru COVID-19. |
| | Primar Dorin Alexandrescu - UN ULTIM DREPT LA REPLICĂ | Primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a revenit astăzi cu „un ultim drept la replică”, după ce un grup de medici din cadrul Secţiei Chirurgie,... |
| | DOROHOI – Primarul Alexandrescu a semnat contractul pentru proiectarea ambulatoriului - FOTO | Primarul Municipiului Dorohoi a semnat marți 25.02.2020 contractul de proiectare pentru Ambulatoriul din cadrul spitalului Municipal Dorohoi cu termen... |
| | Municipiul Dorohoi investeşte în sănătate - Comunicat | Anul acesta, eforturile depuse în ultimii doi ani de către echipa din Primaria Dorohoi, în frunte cu domnul primar, ing. Dorin Alexandrescu, au fost... |
|
|
| DOROHOI – Primarul Alexandrescu a semnat contractul de finanţare, de 2,25 milioane de euro, pentru modernizarea Policlinicii | Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului, a semnat astăzi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatra Neamţ, contractul pentru proiectul cu finanţare europeană, “Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi\\\", adică a clădirii Policlinicii, cum este cunoscută dorohoienilor, prin care municipaltatea... |
|
|
| Bugetul Dorohoiului pe 2015 axat pe investiţii | Consilierii locali dorohoieni vor fi convocaţi în această săptămână pentru a dezbate şi vota bugetul local al municipiului pe anul în curs. Proiectul de buget a fost supus dezbaterii publice prin afişarea acestuia la sediul primăriei şi postarea pe site-ul primăriei. Potrivit reprezentanţilor primăriei, până în prezent nu au venit... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi va fi acreditat până în luna iunie | Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi şi a Primăriei fac demersuri pentru acreditarea unităţii medicale până la sfârşitul lunii iunie. Dicuţiile premergătoare au avut loc în urmă cu o zi la Prefectura din Botoşani, în cadrul unei şedinţede analiză privind reorganizarea şi eficientizarea spitalelor din judeţ. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|