| Depistat fără permis, la volanul unui autoturism neînmatriculat | La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Negreni, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Drăgușeni. |
| | 20 de ani de la înființarea IGSU: Zeci de copii în vizită la subunitățile de pompieri din județul Botoșani - FOTOGALERIE | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat ieri și astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”, în contextul sărbătoririi a 20 de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. |
| | Incendiu provocat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată | O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile a provocat un incendiu într-o gospodărie din localitatea Negreni. Anexa unde locuia o femeie a luat foc. |
| | Rețea de braconieri piscicoli destructurată de către polițiști. Patru persoane au fost reținute. Au fost ridicate 16 kilometri de plasă monofilament, aproximativ 300 de kilograme de pește, nouă bărci și un autoturism - FOTOGALERIE&VIDEO | La data de 19 noiembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, cu sprijinul celorlalte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au pus în executare 40 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de braconaj piscicol, în județele Botoșani, Ilfov... |
| |
| Femeie din Știubieni dată dispărută! | La data de 13 iulie 2024, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie 44 de ani, satul Negreni, comuna Știubieni a plecat... |
| | Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu | În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără... |
| | Măsuri dispuse de către autoritățile județene în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște - VIDEO | Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor... |
| | Percheziții la persoane bănuite de braconaj piscicol - FOTO | La data de 18 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești,... |
| | Trei kilometri de plase monofilament descoperite de către polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol | Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului... |
| | Un kilometru și jumătate de plasă tip monofilament confiscată de polițiști | La data de 11 mai 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și... |
| | Trei locuințe cuprinse de flăcări în doar câteva ore | Trei familii din Negreni, Săveni și Prisacani au trecut prin clipe grele după ce casele în care locuiau au fost cuprinse de flăcări, în ultimele... |
| | Peste 600 de colindători au adus la sediul PSD Botoșani tot sufletul satului românesc, păstrător de tradiții și de tezaure - FOTOGALERIE | 17 ansambluri din 14 localități din toate colțurile județului Botoșani au trecut pragul social-democraților botoșăneni, realizând un adevărat... |
|
|
| Percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furt. Vezi ce au descoperit polițiștii | La data de 16 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, din comuna Știubieni. |
|
|
| Elevi din județ învățați de polițiști cum să se pretejeze pe internet | ... |
|
|
| DOROHOIUL A FOST OCOLIT de furtună, în această seară. Intervenţii de urgenţă ale pompierilor în zonele afectate din judeţ. COD GALBEN de inundaţii pe Jijia - FOTO | În urma ploilor abundente înregistrate în această după - amiaza, pompierii botoșăneni au fost solicitați și au intervenit la Săveni pentru evacuarea apei din patru gospodării, iar în municipiul Botoşani, în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu și pe strada Pacea, pentru degajarea unor autoturisme care nu au mai putut... |
|
|
| Plecat la muncă în străinătate, dat dispărut de familie | Plecat la muncă în străinătate, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din satul Negreni, comuna Ştiubieni, a fost dat dispărut de familie după ce nu a mai luat legătura cu nicio rudă de mai bine de două luni. |
|
|
| Bărbat depistat de jandarmi având un cuțit asupra sa | În urma unei acțiuni a jandarmilor din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni, executată în dimineața zilei de duminică, 16 februarie a.c., unui bărbat în vârstă de 53 de ani i-au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,port sau folosire fără drept de... |
|
|
| Dosar penal pentru conducere fără permis | La data de 13 februarie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ştiubeni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Negreni, au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului, a efectuat manevra de mers înapoi pe o distanţă de aproximativ 10 metri, apoi a părăsit vehiculul în fugă.... |
|
|
| Reţinut pentru o zi de poliţişti după ce a fugit de aceştia, la volanul maşinii, fără a avea permis de conducere | La data de 27 ianuarie, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Săveni au emis ordonaţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani din comuna Ştiubieni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis. |
|
|
| Câştigătorii concursului „Micii Pompieri”, desfăşurat la Dorohoi - FOTOGALERIE | Astăzi, începând cu ora 10.00, la Grădiniţa nr. 8 din municipiul Dorohoi, s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului pentru preşcolari “Micii Pompieri”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. |
|
|
| Locuinţă distrusă parţial de un scurtcircuit electric | O familie din satul Negreni, comuna Ştiubieni, a fost păgubită de foc de cca. 4.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs miercuri după-amiază. |
|
|
| Temperaturile ridicate necesită măsuri suplimentare din partea autorităţilor, este de părere prefectul | Prefectul Costică Macaleţi solicită factorilor responsabili luarea unor măsuri specifice perioadei cu temperaturi ridicate pe care şi judeţul Botoşani o traversează. Astfel, primarii din judeţ, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, trebuie să se asigure că pot deschide în cel mai scurt timp posibil... |
|
|
| Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool | La data de 02.08.2013, în jurul orei 09.40, în timp ce conducea un autovehicul pe DC 16 din localitatea Negreni, comuna Ştiubieni, judeţul Botoşani, I. VASILE de 30 ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă, izbindu-se în gardul ce împrejmuia curtea unei locuinţe. |
|
|
| Depistaţi în trafic, conducând autovehicule, deşi nu posedau permis | La data de 19.05.2013, în jurul orei 19.30, C. NECULAI DUMITRU de 38 ani, din satul Cerbu, comuna Copălău, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un moped, pe drumul public din localitatea de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. |
|
|
| Bărbat înecat în iazul Negreni, recuperat de pompieri | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat, astăzi, în jurul orei 11.29, să intervină pentru căutarea unui bărbat de 50 de ani dispărut în iazul Negreni, comuna Ştiubieni. Spre locul tragediei au plecat două echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi,... |
|
|
| Concursul Micii Pompieri şi-a desemnat câştigătorii | Peste 50 de preşcolari din judeţ s-au întrecut astăzi, 15 mai 2012, pentru titlul de cel mai bun mic pompier. Organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani, competiţia s-a desfăşurat la Grădiniţa nr. 19 din municipiul Botoşani, începând... |
|
|
| 42 de intervenţii ale pompierilor în ultimele trei zile | În ultimele 72 de ore, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate să intervină în 42 situaţii de urgenţă ( două intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie, patru intervenţii pentru stingerea unor incendii izbucnite în locuinţe sau anexe gospodăreşti ori la... |
|
|
| Cursuri suspendate pentru 141 de unităţi de învăţământ din judeţ şi program redus pentru alte 56, din care două din Dorohoi | Condiţiile meteo extreme din aceste zile au dus la suspendarea pentru ziua de luni, a cursurilor mai multor unităţi şcolare din judeţ precum şi program redus pentru alte unităţi şcolare. Printre acestea şi două din Dorohoi, este vorba de Şcoala nr. 4 şi Grădiniţa nr. 5. Conform informărilor transmise de directorii de şcoli, către Insoectoratul... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 586 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|