| Bucurie adusă unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTOGALERIE | Înaintea sărbătorilor pascale, polițiștii botoșăneni au avut o întâlnire specială cu o parte dintre copiii pe care i-au cunoscut în cadrul activităților profesionale și care le-au rămas în suflet. |
| | Echipa PSD Botoșani vă urează Sărbători binecuvântate! | Să întâmpinăm cu bucurie Sărbătoarea Paștelui și să împărtășim împreună taina Învierii Mântuitorului. |
| | Măsuri în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru perioada minivacanţei de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale | Suntem în perioada minivacanţei prilejuite de ziua 1 Mai și de Sărbătorile Pascale, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. |
| | Recomandările polițiștilor pentru perioada Sărbătorilor de Paște | Sărbătorile Pascale presupun, în cazul multor persoane, părăsirea locuinței pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, unii alegând să petreacă o minivacanță în această perioadă sau să facă o vizită rudelor sau prietenilor. Pentru a evita ca hoții să viziteze locuința dumneavoastră, vă recomandăm să aveți în vedere căteva... |
| |
| Jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea cu ocazia Sărbătorii de Florii. În această săptămână ei vor monitoriza desfășurarea Deniilor | Cu prilejul sărbătoririi Floriilor, jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea publică la mănăstirile Zosin și Coșula, precum și la biserica Sf.... |
| | Comunicat ALDE Botoșani: „Să lăsăm Învierea să ne ridice deasupra lucrurilor mărunte și să ne înalțe către unitate, dreptate și adevăr” - VIDEO | Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă și deschisă. Mai ales acum, când lumina sfântă coboară... |
| | |
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 584 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord