| Poezie, muzică și arte vizuale la Zilele Eminescu, săptămâna viitoare la Ipotești și Botoșani | Memorialul Ipotești anunță o ediție cu multe noutăți a Zilelor Eminescu, ediția ianuarie: pe lângă Gala Premiilor Culturii Naționale, ediția din acest an aduce conferințe și dezbateri, lecturi de poezie și discuții, recitaluri și concerte, un salon al editurilor, expoziții de artă contemporană și o serie de vizite în atelierele... |
| | Urmărit internațional pentru furt, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat internațional pentru săvârşirea infracțiunii de furt. |
| | S-a ales cu dosar penal pentru că a “uitat” că are permisul suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, care s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism fără a deține un permis de conducere valabil. |
| | Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neîmatriculat. |
| |
| Document fals descoperit la PTF Stânca. A plătit 1000 de euro pentru un loc de muncă, dar a primit un document fără valoare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Kazakhstan, care... |
| | Urmărit internațional, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat internațional... |
| | Acțiunea BARIERA 2 la punctele de trecere a frontierei - VIDEO | Astăzi, 5 octombrie, de la nivel central a fost declanșată acțiunea BARIERA 2. Aceasta reprezintă o continuare a activităților desfășurate weekendul... |
| | A plătit 2.000 de euro pentru dreptul de a rămâne ilegal într-un stat Schengen | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova,... |
| | Permis de conducere fals descoperit de către polițiștii de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova,... |
| | Căutat în vederea arestării, pentru furt și lipsire de libertate, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia... |
| | Autoturism căutat de autoritățile din Franța descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea... |
| | A încercat să iasă din țară la volan, deși nu mai avea dreptul de a conduce | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la o persoană, cu cetăţenie română, care... |
|
|
| Bărbat din Republica Moldova, condamnat cu executare în România, reținut la graniță, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile române, care a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului pe teritoriul României.... |
|
|
| Ţigări „de lux”, confiscate la frontieră, la Stânca | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit la controlul de frontieră, ascunse în cala de deasupra roților autocarului, 3.120 de țigarete de proveniență R. Moldova. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar conducătorul auto sancționat contravențional... |
|
|
| Autoturism radiat din circulație din 2022, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autoturism care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație din anul 2022. |
|
|
| A plătit 1350 de euro și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră, documente falsificate. |
|
|
| Suspect de săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier, depistat la volan de către polițiștii de frontieră botoșăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, conducând un autovehicul, deşi nu avea acest drept. Bărbatul are calitatea de suspect în cadrul unui dosar penal întocmit de către polițiști din cadrul I.P.J. Bacău,... |
|
|
| A încercat să păcălească autoritățile din două state, dar s-a ales cu dosare penale | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere, însă dreptul acestuia de a conduce figura în bazele de date ca fiind suspendat. |
|
|
| Carte verde falsificată depistată la graniță, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean al R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră pentru ansamblul rutier condus, o poliță de asigurare tip carte verde falsificată. |
|
|
| Poliță de asigurare obligatorie, falsă, descoperită la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări după ce au depistat un lituanian care a prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul condus, polițe de asigurare obligatorie false. |
|
|
| Risc de inundații pe râul Prut. Hidrologii au instituit Codul Galben | Hidrologii au anunțat că, există risc de inundații pe râul Prut, sector amonte de acumularea Stânca – Costești și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12.00. |
|
|
| Depistat la Stânca, la volanul unui ansamblu rutier neasigurat şi cu permisul suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un tânăr care conducea un ansamblu auto, care nu figura ca fiind asigurat, iar dreptul de conduce era suspendat. |
|
|
| O tânără din Republica Moldova a testat vigilența polițiștilor de frontieră de la Stânca și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unei tinere din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea. |
|
|
| A plătit 500 de euro pe un document fals și s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat, la controlul de frontieră, un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care era fals. |
|
|
| Spitalizată în urma intoxicării cu fum provocat de un incendiu - FOTO | O femeie, în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei. Vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 după ajutor. S-a întâmplat în această după-amiază, în localitatea Stânca. |
|
|
| BMW hibrid furat din Polonia, descoperit și indisponibilizat la frontieră, la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW xDrive hibrid, care figura în bazele de date ca fiind furat din Polonia. |
|
|
| Urmărit pentru infracţiuni de violenţă în familie, depistat de poliţiştii de frontieră la P.T.F. Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea infracțiunii de violenţă în familie, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| Permis de conducere fals, obținut cu 2700 de euro. Documentul a fost descoperit la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română și R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals. |
|
|
| A plătit 450 de euro pentru a deveni şofer şi s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care era fals. |
|
|
| Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră la PTF Stânca, obținut cu 600 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Lituania, care era fals. |
|
|
| Șofer ucrainian de tir, aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat, în trafic, un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Permis de conducere fals, obținut cu 25000 de ruble, descoperit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care era fals. |
|
|
| Autoturism în valoare de 25.000 de euro oprit la PTF Stânca din drumul ilegal spre R. Moldova | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Cehia. |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor în zona lacului de acumulare Stanca - Costești | În zilele de 23 și 24 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei ai Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut și Stânca Costești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol, navigației și protecției mediului, în zona lacului... |
|
|
Jandarmii vor fi alături de credincioși, de Bobotează | 633 |
| Pagube importante într-un incendiu izbucnit la Broscăuți | 323 |
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier | 290 |
| Accident spectaculos la Vârfu Câmpului. Din fericire nu au fost victime | 281 |
| 84 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în doar trei zile | 224 |
| Mașină a poliției implicată într-un accident rutier, la Vorona Mare. Trei persoane au fost spitalizate | 214 |
| Tânăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a avariat nouă autoturisme. Mai mulți cetățeni au oferit sprijin polițiștilor | 203 |
| Comunicat Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Dorohoi - Despre decontarea navetei profesorilor din alte localități | 188 |
| Doi polițiști, aflați în timpul serviciului și șoferul de TIR, răniți în accidentul de la Vorona Mare, transportați la spital, conștienți | 187 |
| ACȚIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR. Peste 50 de conducători auto scoși din trafic de polițiști | 187 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
(P) Vând terenuri și clădirii în Dorohoi și împrejurimi! - FOTO |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist |
| A N U N Ț – Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția Medicină Internă II |
| DOROHOI - Anunț privind acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie sezon 2024-2025 |
| A N U N Ț: Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie Generală |
|
|