Concert aniversar al Orchestrei Mugurelul la 30 de ani de activitate continuă | | Data 24.09.2014 - 16:01:08 | Clubul Copiilor Dorohoi, împreună cu Asociaţia Mugurelul, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi, organizează Concertul Aniversar al Orchestrei Mugurelul la 30 de ani de activitate neîntreruptă. | | |
Concertul
aniversar ce va fi preluat de TVR Iaşi, se va desfăşura vineri, 26 septembrie 2014, începând cu ora 17.00, pe scena Casei
de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorgaâ? BotoÅani, iar Spectacolul intitulat âOrchestra
MUGURELUL de ieri Åi de aziâ? va fi prezentat de artiÅti care s-au instruit în
aceastÄ formaÅ£ie.
La ceas de sÄrbÄtoare, vor evolua Åi invitaÅ£ii speciali: Daniela Condurache,
Cornelia Ciobanu, Dan DoboÅ, Ansamblul de dansuri populare âMÄrgineancaâ?,
coordonat de maestrul coregraf Valentin RÄu.
Cu
acest prilej, în holul Casei de CulturÄ a Sindicatelor, se va organiza o expoziÅ£ie
care va cuprinde fotografii, materiale promoÅ£ionale, diplome Åi trofee obÅ£inute
de orchestrÄ Ã®n cei 30 de ani de activitate.
Reamintim
faptul cÄ Orchestra de copii Åi tineri âMugurelulâ? a fost înfiinÅ£atÄ Ã®n anul
1984, de prof. Marcel Dupu, la iniÅ£iativa domnului director al Casei de Copii Åcolari
Nr. 2 Dorohoi, Toader Lulciuc. Din anul 1998, orchestra desfÄÅoarÄ o activitate
de performanÅ£Ä la Clubul Copiilor Dorohoi. MÄrturie stau numeroasele premii Åi
trofee obÅ£inute la concursurile naÅ£ionale Åi internaÅ£ionale de profil. Astfel,
în cei 30 de ani, prof. Marcel Dupu a instruit Åi coordonat numeroase generaÅ£ii
de copii talentaţi în domeniul muzicii populare.
Ãn
cadrul evenimentului din 26 septembrie, se va prezenta Åi conÅ£inutul cÄrÅ£ii
âMonografia Orchestrei Mugurelul la a XXX-a aniversareâ?, care va fi lansatÄ
ulterior.
Iubitorii
muzicii populare româneÅti pot achiziÅ£iona biletele pentru concert de la sediul
Clubului Copiilor Dorohoi, situat în Strada Grigore Ghica Nr. 49.
SperÄm
sÄ vÄ alÄturaÅ£i organizatorilor la aniversarea folclorului autentic, aflat la
loc de cinste printre marile valori culturale ale poporului român.
Realitatea Dorohoiana
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord