Conducerea Jandarmeriei Române decapitată | | Data 17.01.2011 - 19:11:41 | Şeful Jandarmeriei Române, general locotenent Olimpiodor Antonescu şi prim adjunctul acestuia, general de brigadă Nicolae Rugină, au fost demişi din funcţie, luni, prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. În locul celor doi au fost împuterniciţi să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Inspector General al Jandarmeriei Române, colonel Gavrilă Angelică Costel (fost şef al IJJ Dâmboviţa) şi respectiv colonel Faur Adrian Marian (fost şef al IJJ Covasna).
| | |
De asemenea, a fost eliberat din funcţie şeful direcţiei I la Direcţia Resurse Umane din cadrul Jandarmeriei Române şi pus la dispoziţia MAI, colonel Grigoroiu Marian Valentin. Acesta a fost înlocuit cu comisar şef de poliţie Marian Zaharia (fost şef al Direcţiei management Resurse Umane din IGPR). Directorului general al Direcţiei General Financiare Opriţescu Ion Valentin i-a încetat împuternicirea în funcţie.
Secretarul de stat Ioan Dascălu a precizat, luni, că MAI sancţionează ''ferm'' orice neregulă comisă de angajaţi ai instituţiei şi a subliniat că măsurile dispuse de ministrul Igaş sunt urmare a controlului efectuat de Corpul de Control al MAI în cazul încadrărilor de la Jandarmeria Română, informează AGERPRES.
''Corpul de Control a constatat o serie de încălcări ale prevederilor legale(...) Aceste nereguli au prejudiciat grav imaginea MAI şi a Jandarmeriei care este o structură militară recunoscută pentru integritatea şi profesionalismul lucrătorilor săi. Cu aspectele penale constatate de Corpul de Control a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, iar în cursul zilei de astăzi am fost înştiinţaţi că s-a început urmărirea penală în cauză (...)Toate persoanele care (...) au fost eliberate din funcţie sunt comunicate ca persoane faţă de care s-a început urmărirea penală în cursul zilei de astăzi. Conform statutului cadrelor militare, cadrele care sunt cercetate şi judecate în stare de libertate vor fi puse la dispoziţia conducerii unităţilor'', a adăugat secretarul de stat Ion Dascălu.AGERPPRES
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 361 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord