Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Controale la salariile profesorilor la ordinul prefectului
Data 18.03.2011 - 14:12:54
Prefectul a iniţiat demersuri pentru demararea unui control la ordonatorii principali de credite pe linia acordării drepturilor salariale din sistemul educaţional local. Vor fi verificate centrele bugetare din educaţie, primării precum şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Totodată, verificările vor viza şi modul în care conducerile unităţilor şcolare au apărat interesele instituţiilor pe care le conduc în cadrul acţiunilor derulate în instanţă pe marginea litigiilor de muncă şi unde profesorii au obţinut hotărâri judecătoreşti favorabile.
DISTRIBUIE           

„Am luat decizia de a face o verificare la şcolile botoşănene, la ordonatorii principali de credite, la primării şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean în ceea ce priveşte modul în care aceştia au întreprins demersurile legale pentru a-şi apăra interesele instituţiilor proprii, în cauză având ca obiect litigiile de muncăâ€?, a declarat prefectul Cristian Roman, citat de Botoşăneanul.

Aceste demers a fost făcut după ce liderii sindicali au înaintat Prefecturii o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi din care reiese că doar CL Botoşani şi Ministerul Învăţământului au depus întâmpinări în cadrul acestor procese şi şi-au apărat instituţiile în instanţă. Controlul are ca obiect principal depistarea motivelor pentru care directorii de şcoli numiţi pe funcţii şi plătiţi cu bani publici au ales să nu apere interesele instituţiilor pe care le reprezintă.

De asemenea, în cadrul acestui control care va fi derulat de juriştii din cadrul Prefecturii şi care a fost demarat din dimineaţa zilei de vineri 18 martie prefectul a solicitat şi verificarea relaţiilor care există între sindicate şi conducerile de şcoli. „În mod expres respectarea legii sindicatelor, pentru că am sesizat o anumită tensiune în sistem în relaţiile dintre aceştia. Voi verifica totodată şi locurile unde s-au dat salarii fără a fi hotărâri judecătoreşti, oamenii aceştia sunt chemaţi să respecte legea, nu să uniformizeze totul. Deci s-au dat salarii fără hotărâri judecătoreşti sau numai în baza certificatelor constatatoare�, a mai spus prefectul. Cristian Roman susţine că s-a ajuns în situaţia actuală din învăţământ întrucât ar fi fost făcute unele abuzuri în anumite şcoli.

"Banii nu ajungeau oricum"

Va fi totodată verificat şi modul în care au fost solicitate fondurile necesare pentru salariile profesorilor. „Am avut surpriza în urme unei solicitări către dl. director de la Finanţe să constat că banii aceia nu ajungeau oricum. O să vedem exact cum s-au croit bugetele, cine a solicitat şi cât s-a dat, să vedem există o problemă pe plan local, sau este o problemă la Bucureşti? Lucrurile astea trebuie clarificate pentru că oamenii nu trebuie ţinuţi în stradă şi folosiţi drept masă de manevră�, a adăugat Cristian Roman.

Nu în ultimul rând, prefectul a anunţat că, acel protocol parafat între autorităţile locale prin care exista varianta ca profesorii să primească doar o parte din salariul pe luna februarie şi-a încetat valabilitate în cursul zilei de vineri, 18 martie.

Verificările pe linia drepturilor salariale din sistemul educaţional vor fi finalizate la finele săptămânii următoare. Prima instituţie unde juriştii Prefecturii se vor deplasa pentru efectuarea controlului este Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
586
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord