Creşteri salariale de câţiva lei pentru jandarmi şi pompieri avansaţi în grad | | Data 03.08.2011 - 15:29:18 | Zeci de pompieri şi jandarmi au fost avansaţi în grad pe data de 1 august a acestui an, datorită împlinirii stadiului minim, la care este posibilă această promovare. Astfel, în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga Botoşani, au fost avansaţi în grad, la termen un număr de trei ofiţeri şi alţi 110 subofiţeri. La Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, au fost promovaţi în grad un număr de 70 de jandarmi, din care 2 ofiţeri, 1 maistru militar şi 64 de subofiţeri. | | |
Odată cu astfel de înaintări în grad în cadrul celor
două instituţii, angajaţii respectivi au parte şi de o mărire a veniturilor
salariale pe care le realizează lunar. În cazul de faţă însă, creşterile
salariale sunt nesemnificative însă, chiar şi aşa sunt cel mai probabil
binevenite dat fiind măsurile de austeritate luate de actuala guvernare în
cazul drepturilor salariale din rândul bugetarilor.
La Inspectoratul Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă de exemplu, la salariile celor avansaţi în grad,
sumele adăugate sunt cuprinse între 5 şi 10 lei. „Sumele sunt modice, nu
sunt semnificative, este vorba despre recunoaşterea muncii în principalâ?,
a declarat Dorina Lupu, purtÄtorul de cuvânt al IJSU BotoÅani.
Conform
BotoÅÄneanul, aceeaÅi situaÅ£ie este regÄsitÄ Åi la Inspectoratul JudeÅ£ean de
Jandarmi, care numÄrÄ un total de aproape 320 de angajaÅ£i Åi unde creÅterile
salariale ale celor 70 de cadre promovate sunt cuprinse între 7 Åi 13 lei, în
funcţie de grad, fondul lunar alocat în acest sens fiind de 890.000 de lei,
aici fiind incluse salariile angajaţilor plus alte contribuţii.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord