Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic "Pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.

Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creştine.

Noaptea de Paşte era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez) iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti. Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau acum haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii (cei care fuseseră excluşi un timp din comunitatea credincioşilor din cauza păcatelor) erau reprimiţi în comunitate, împăraţii eliberau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie.

Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Cristos. Era interzisă participarea creştinilor la spectacolele, jocurile şi petrecerile păgâne.

Data la care se sărbătoreşte Paştele depinde de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade întotdeauna la 21 martie), iar altul cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară).

Astfel, Paştele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după luna plină de după echinocţiu.

Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit, din anul 1924, în două, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştelui: Bisericile rămase la calendarul vechi, neîndreptat (iulian), au continuat să îl serbeze după Pascalia veche, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani (între 1924 şi 1927) Paştele pe stilul nou.

Ca să se înlăture însă dezacordul acesta dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili o uniformitate în întreaga Ortodoxie, Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927), prin consens general, ca Paştele să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat, iulian.

În duminica Paştelui, în faţa a mii de credincioşi, Papa va celebra mesa de Înviere, în piaţa San Pietro. De la balconul bazilicii, Suveranul Pontif va rosti, în zeci de limbi, tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea ''urbi et orbi''.

Liturghia zilei de Paşte se celebrează cu mare solemnitate duminica. În locul actului penitenţial, se face stropirea cu apă binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de botez.

Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar şi rămâne acolo tot timpul pascal iar la celebrările liturgice mai solemne ale acestui timp, adică la Liturghie, la Laude şi la Vespere, va fi aprinsă, până în duminica Rusaliilor.

Sursa: AGERPRES