UPDATE: Institutul Naţional de Sănătate Publică a confirmat în această seară decesul taximetristului dorohoian.
Deces 738
Bărbat, 58 ani, județ Botoșani, Dorohoi
Dată internare: 10.04.2020 - Spitalul Județean de Urgență Botoșani.
Dată recoltare: 11.04.2020.
Dată rezultat: 13.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidități: DZ, HTA.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Gheorghe Ştefan, de 58 de ani, a fost internat la Spitalul Judeţean în urmă cu aproximativ trei săptămâni, după ce a acuzat o stare generală proastă. Taximetristul dorohoian suferea, în momentul internării, de un cumul de afecţiuni.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, el a fost intubat, asta după ce, cu două – trei zile înainte, fusese confirmat cu COVID 19, conform declaraţiei unui apropiat al familiei.
Din primele informații se pare că în momentul decesului, taximetristul era intubat pe secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), virusul COVID afectându-i plămânii.
Autoritățile sanitare urmează să stabilească contacții direcți ai bărbatului și mai ales dacă el a desfășurat activitate înainte de infectare. La acest moment nu se știe de unde a contactat virusul.
Colegii taximetrişti din Dorohoi dar şi alţi cunoscuţi ai decedatului au transmis mesaje de condoleanţe familiei, pe paginile de facebook.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!