Daniela Azoicăi dă replica şefei IŞJ Mihaela Huncă | | Data 12.06.2012 - 21:12:53 | Daniela Azoicăi a reacţionat la declaraţiile noii şefe a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, făcute astăzi, potrivit cărora fosta directoare a Colegiului Naţional Grigore Ghica Voievod a solicitat să rămână pe funcţie. Daniela Azoicăi a transmis un comunicat prin care îşi explică cererea şi cataloghează afirmaţiile Mihaelei Huncă drept jignitoare. | | |
Redăm
conţinutul comunicatului. "Eu am ocupat postul de director al Colegiului
Grigore Ghica prin concurs. Timp de doi ani, atacuri politice am avut
nenumarate, de asta am stat şi în procese doi ani pe afirmaţii nefondate,
mincinoase. Luni eu am predat biroul, deşi aceste numiri eu le consider abuzive
şi aş recomanda ca Legea 1 cu care noi muncim în şcoli măcar să fie citită şi
cunoscută, în sensul că, în fapt, Consiliile de Administraţie ale
Inspectoratelor Şcolare nu au dreptul, prin lege, să numească directori. Am făcut
o hârtie la ISJ în termen util, prin care am informat că îmi expiră mandatul,
având în vedere bacalaureatul care era în plină desfăşurare şi de asemenea, având
în vedere centrul de titularizare de la Ghica, unde prin decizie am fost numită
preşedinte, şi sfârşitul anului şcolar, am solicitat ca până pe 21 iunie să mi
se prelungească mandatul, din aceste motive. Nu am solicitat nimic în afara
legii şi am informat cu o săptămână înainte că mie îmi expiră mandatul. Referitor
la declaraţia că nu accept sa fie altcineva director consider că este
jignitoare, în condiţiile în care eu am fost numită prin concurs director".
Replica Danielei Azoicăi a venit după ce şefa IŞJ a spus că: „Dumneaei
a făcut o cerere probabil că nu acceptă că poate fi şi altcineva director, asta
este altceva, e problema dumnealor, vă asigur că noi vom acţiona conform legii.
Doamna a solicitat să fie detașată în interesul învățământului, ori interesul
învățământului având în vedere și niște mici conflicte care, dv. știți există
la această unitate, atunci decizia CA a fost să încredințăm această funcție
unei alte persoaneâ?.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 766 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord