Doctoriţa Teodoriu cu pensionările, scoasă în cătuşe de procurori | | Data 28.06.2011 - 21:57:11 | Medicul Liliana Teodoriu de la compartimentul de expertiză medicală a Casei de Pensii a fost ridicată cu cătuşe de la sediul instituţiei. În jurul orei 20:00, după aproximativ trei ore de la descinderea procurorilor şi poliţiştilor în biroul acesteia de la CJP, a fost băgată într-o maşină a Poliţiei Rutiere şi dusă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru audieri.
| | |
Doctoriţa se afla sub supraveghere de două luni şi
jumătate, iar oamenii legi au încheiat astăzi acţiunea considerând că au destule
elemente acuzatoare la adresa acesteia. Practic, Teodoriu ar fi condiţionat la
o sumedenie de persoane acordarea deciziei medicale în vederea încadrării
într-un gard de handicap şi ulterior a obţinerii pensiei de invaliditate de
acordarea unor sume de bani, fiind astfel cercetată pentru luare de mită în
formă continuată. De altfel, potrivit procurorilor, inclusiv în ziua
descinderii medicul ar fi primi bani de la diferite persoane pentru a le
înlesni obţinerea pensiei.
Alte trei persoane cercetate
Conform Botoşăneanul, alături de doctoriţă este cercetată şi asistenta Brânduşa
Honciuc şi alte două persoane, apropiate de familia Teodoriu, dar a căror
identitate procurorii nu au dezvăluit-o. Ei au plecat însă cu saci de documente
din biroul de la CJP. În paralel s-au efectuat mai multe percheziţii
domiciliare.
Liliana Teodoriu a părăsit CJP ascunzându-şi faţa şi evitând să
dea declaraţii. A spus doar că este posibil să fie vorba de o înscenare.
Prim-procurorul Cristian Popovici a afirmat că doctoriţa va fi probabil
reţinută pentru 24 de ore.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1281 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 611 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord