Document de identitate fals, descoperit la controlul de frontieră | | Data 12.09.2017 - 18:57:11 | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi au descoperit în buzunarul hainei unui cetățean moldovean, o carte de identitate românească falsă, pe care bărbatul intenţiona să o folosească pentru a-și găsi un loc de muncă în Franţa. | | |
La sfârșitul săptămânii s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Dorin U., în vârstă de 20 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului, în urma căruia a fost descoperită, în unul dintre buzunarele hainei cu care bărbatul era îmbrăcat, o carte de identitate cu însemnele autorităților românești. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa, în vederea găsirii unui loc de muncă, cu forme legale, și urma să se folosească de cartea de identitate românească falsă. Pentru atingerea scopului propus Dorin U. a procurat documentul de la un cetățean ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 100 euro.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracționale.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter |
| | Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin |
| | Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice |
| | Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO |
| | Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 589 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 357 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord