Potrivit organizatorilor, prin această primă ediţie s-a dorit marcarea împlinirii a 183 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă.
„La 1 martie 1837 se naşte la Humuleşti cel care va deveni peste ani sfătosul bunic. Ne-am propus Creangă sărbătorit printr-un colaj de momente artistice prin care a fost transpusă viaţa lui de copil, învăţăcel, învăţător şi apoi diacon”, au spus organizatorii.
Pe scenă a urcat şi primarul Dorin Alexandrescu care a muţumit şi felicitat organizatorii pentru această iniţiativă.
„Este cel mai mare şi cel mai drag povestitor al românilor. La Dorohoi Ion Creangă are un loc unic, el stă alături de Mihai Eminescu. Vă mulţumesc dumneavoastră, organizatorilor şi colaboratorilor acestei prime ediţii „Mărţişor pentru Ion Creangă””, a spus la rândul său primarul Dorin Alexandrescu.
În cuprinsul acestui eveniment au fost incluse diverse momente artistice susținute de copii și tineri de la Complexul de apartamente Casa Mea, Seminarul Teologic Liceal "Sf. Ioan Iacob" Dorohoi, Școala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Dorohoi, Școala Gimnazială "Spiru Haret" Dorohoi, Școala Gimnazială "A.I. Cuza" Dorohoi, Parohia Strahova, Asociația Ioan Corbu Cristinești, Școala Gimnazială Nr. 1 Cordăreni şi un moment literar susținut de prof. Mihaela Hură.
În încheiere, participanții la eveniment au depus flori la bustul lui Ion Creangă aflat în parcul de lângă Primăria Municipiului Dorohoi.















































