După protestul sinistraţilor, DAS refăcut anchetele sociale | | Data 03.09.2011 - 15:17:26 | În perioada 03.08.2011 - 31.08.2011 personalul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Dorohoi a efectuat un număr de 690 anchete sociale, la locuinţele familiilor sinistrate în urma inundaţiilor din municipiul Dorohoi, în vara anului 2010, în vederea acordării unui ajutor financiar, din sume provenite din contribuţiile benevole ale unor persoane fizice şi juridice.
| | |
Astfel, toate familiile sinistrate au fost
reevaluate, urmând ca decizia finală, pentru acordarea unui ajutor financiar
din partea guvernului, să fie luată de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii
Sociale împreună cu Instituţia Prefectului.
Tot în această perioadă personalul Biroului de
Prestaţii Sociale din cadrul DAS Dorohoi, a reevaluat un număr de 558 dosare de
alocaţie pentru susţinerea familiilor cu venit redus din municipiul Dorohoi operându-se
astfel 18 modificări şi 154 încetări, iar 386 dosare nemodificate.
În ceea ce priveste beneficiarii venitului
minim garantat (VMG), au fost verificate un numar de 123 familii.
Pentru Comisia de
evaluare a persoanelor cu handicap au fost efectuate 23 anchete sociale, iar 31
de anchete sociale au fost întocmite pentru acordarea drepturilor prin Cantina
de ajutor social, îngrijire la domiciliu şi alte situaţii.
Începând cu data de 30.08.2011, DAS a început
distribuirea alimentelor prin programul PEAD 2011 la un număr de 2155 beneficiari şi anume:
- 523
persoane cu handicap,
- 421 persoane
beneficiare ale venitului minim garantat,
- 211 beneficiari
de indemnizaţie de şomaj
- 1000 pensionari cu o pensie lunară mai mică de
400 lei.
Faţă
de aceeasi perioada a anului 2010 personalul Direcţiei de Asistenţă Socială
este mai redus cu 4 salariati care au părăsit instituţia, ceea ce înseamnă pe
ansamblu o reducere cu 12,5 % a numărului de personal.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord