Explozie într-un apartament din Săveni! | | Realitatea DorohoianăData 01.07.2022 - 13:01:24 |  Local | | O explozie care nu a fost urmată de un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-un apartament din orașul Săveni. Deflagrația a avut loc în momentul în care, proprietara casei, în vârsta de 74 de ani, a folosit aragazul cu aprindere electrică pentru a-și pregăti un ceai. | | |
În urma evenimentului, femeia nu a avut de suferit. Nu s-au înregistrat nici pagube materiale însemnate.
Efectele exploziei au fost înlăturate de militarii din cadrul Stației de Pompieri Săveni, care au ajuns la fața locului într-un timp foarte scurt de la primirea apelului de urgență.
Exploziile provocate de acumulările de gaze, urmate sau nu de incendiu, pot fi devastatoare. Putem să înlăturăm acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:
- verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
- la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
- deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii;
- nu aprindeți țigări, chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.
Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!
Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 584 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord