Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Familie nevoiașă ajutată de către jandarmii botoșăneni
Realitatea DorohoianăData 23.12.2020 - 14:19:16
Local
Familie nevoiașă ajutată de către jandarmii botoșăneni
,,De unde luăm noi altă mamă, dacă mama noastră s-a dus la Doamne-Doamne?" Acestea sunt vorbele spuse de un băiețel din localitatea Orășeni, a cărui mamă a trecut la cele veșnice în toamna acestui an.
DISTRIBUIE           

Ca și cum viața unei familii nevoiașe cu șapte copii nu ar fi fost și așa destul de grea, în urmă cu câteva luni de zile mama i-a părăsit, din cauza unor complicații medicale, lăsându-i doar în grija tatălui.
Am aflat despre această familie greu încercată de soartă de la un coleg din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, care locuiește în aceeași localitate și am încercat, măcar în pragul sărbătorilor de iarnă care se apropie, să le întindem o mână de ajutor.
Suma adunată din donațiile jandarmilor botoșăneni a ajuns în această dimineață la familia despre care vorbim.
După cum ne-a povestit tatăl, una dintre fiice a avut neapărată nevoie de un consult oftalmologic, în urma căruia a trebuit să îi cumpere ochelari de vedere, prețul acestora nefiind de neglijat și afectând serios bugetul și așa foarte redus al familiei, astfel că sprijinul financiar a venit exact când aveau cea mai mare nevoie de el.
Ne bucurăm că am reușit să aducem un zâmbet pe fețele copiilor și sperăm ca sărbătorile sfârșitului de an să fie și pentru ei cât mai apropiate de normalitate.

Sursa: Comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
586
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
357
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord