Femeie rănită într-o explozie provocată de o acumulare de gaze | | Realitatea DorohoianăData 05.11.2025 - 17:30:35 |  Local | | O femeie, în vârstă de 84 ani, a fost rănită după ce în casa unde locuia s-a produs o explozie. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Rediu, comuna Răuseni. | | |
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răuseni, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu, dar casa era avariată ușor (sticla de la două geamuri spartă, o ușă deteriorată). Proprietara a fost găsită în interiorul locuinței, era conștientă, prezenta arsuri la nivelul feței și mâinilor. Acesta a fost preluată de echipajul SAJ care i-a acordat primul ajutor medical la fața locului până la sosirea ambulanței de terapie intensivă mobilă SMURD. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea efectelor exploziei.
Cauza probabilă, acumulări de gaz butan.
Informare preventivă
Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.
Pentru înlăturarea acestui pericol, ISU Botoșani vă recomandă:
▪ nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.
▪ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare;
▪ deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
▪ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea;
▪ înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
▪ întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;
▪ umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.
▪ nu încarcați butelia la stațiile GPL pentru autovehicule.
Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun! Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord